Uite, Madicken, ninge! | Ninsoare și sărbători în Suedia

Cuprins

De câteva zile am învățat prima poezie, despre un fulg de nea ce mi se topește în palmă, și o tooot bat pe mami la cap că vreau ninsoare și om de zăpadă. Nu prea avea mama ce să-mi facă, dar, dimineață când ne-am trezit, totul era alb, iar iarna își intrase complet în drepturi. Ei, pentru mine e prima zăpadă mai serioasă de anul acesta, pe celelalte nu prea le-am prins, fiind plecați în Africa în acea perioadă. Așa că atunci când m-am uitat pe fereastră și gândul mi-a zburat deja la bulgăreala de afară, m-am bucurat mult, exact ca Madicken. Cum cine e Madicken?

Aseară, înainte de somn, mami mi-a citit dintr-o cărticică nouă, de la Editura „Cartea Copiilor” (v-am mai povestit eu de această editură, când am descoperit cartea „Roată, roată prin lumea toată”). De atunci suntem fani declarați ai cărților de la ei și uite că acum povestea asta mi-a adus și mult dorita zăpadă.

Vă întrebați ce legătură are? Păi, cartea se cheamă ”Uite, Madicken, ninge!”, ce titlu mai bun ca să chemi ninsoarea într-o zi friguroasă de iarnă? Autoarea acesteia, Astrid Lindgren, o cunoscută scriitoare suedeză de povești pentru copii, reușește să își poarte micii cititori printr-un orășel suedez, îmbrăcat în ninsoare, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă.

Conținut și imagini

Povestea începe într-o dimineață de iarnă, într-o căsuță dintr-un oraș suedez, unde cele două fetițe ale familiei se bucură împreună de primii fulgi de nea din acel an.

Însă, odată cu febra surorii mai mari de a doua zi, se declanșează intriga. Lisabet, eroina poveștii noastre, este nevoită să își schimbe planurile și pleacă în oraș, să căute cadouri, doar împreună cu mătușa sa. Acolo îl zărește pe un băiețel din vecini ce se agăța de săniile care treceau pe drum, ca să se plimbe pe ascuns. Simțindu-se provocată, fetița se prinde și ea de următoarea sanie, în joacă, gândindu-se că va coborî la prima oprire. Dar sania nu oprește, iese din oraș, ajunge într-o pădure și se tot îndepărtează, iar șoferul se dovedește a fi o brută.

Rămasă singură, departe de familie, înfrigurată și fără niciun ajutor, oare va reuși fetița să ajungă acasă la familia îngrijorată de dispariția sa?

O poveste despre curaj, familie, nerenunțare și dragostea dintre surori, totul într-un cadru feeric de iarnă, în Suedia tradițională pe care am avut și eu ocazia să o vizitez, chiar dacă atunci nu era iarnă, ci mijlocul verii.

În plus, imaginile din carte, realizate de ilustratoarea Ilon Wikland, sunt atât de plăcute, relevante și calde, încât poți „citi” povestea doar uitându-te la ele.

Preț și link

Cartea poate fi comandată online de pe site-ul editurii Cartea Copiilor, accesând link-ul de aici. Prețul cărții este de 29 lei și chiar dacă, în prezentare, este recomandată copiilor cu vârsta peste 4 ani, s-a dovedit a fi un succes și pentru copiii mai mici care se bucură de tot ce înseamnă iarnă, ninsoare, familie și sărbători.

În plus, oferta editurii rămâne valabilă și de data asta: la fiecare comandă de pe site, primiți încă o carte cadou.

Concurs

Și dacă ați ajuns până la final, meritați un premiu!

Pentru că vrem să ne răsplătim cititorii fideli, punem la dispoziție un exemplar din cartea „Uite, Madicken, ninge!” câștigătorului concursului ce se va desfășura pe pagina noastră de Facebook.

Ca să puteți participa, trebuie să îndepliniți două criterii:

  • să ne scrieți în comentarii, aici sau la postarea de pe Facebook, ce v-a plăcut cel mai mult la această carte și de ce v-o doriți în biblioteca voastră;
  • să dați like postării articolului, de pe pagina noastră de Facebook.

Câștigătorul va fi desemnat miercuri,  19 decembrie, și va fi anunțat pe pagina de Facebook Parinti Calatori.

Mult succes și fie ca iarna aceasta să fie ca o poveste!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!