10 activități în natură pentru copii în Munții Pădurea Craiului

Cuprins

Stânci, peșteri și via ferrata. Rafting, cascade și ape repezi. Munți, trasee prin pădure și poteci tematice. Biserici de lemn, ateliere de olărit și Moara cu Noroc. De toate am experientat în vacanța noastră din Munții Pădurea Craiului din Apuseni, între Bratca și Șuncuiuș, Roșia și Vârciorog sau Vadu Crișului și Valea Crișului.

O zonă a țării pe care, pe cât de puțin o cunoșteam, pe atât de mult am îndrăgit-o. Un loc unde activitățile în familie și cele dedicate copiilor sunt atât de diverse și de interesante încât cei mici sunt captivați, învățând în același timp o mulțime de lucruri noi. O regiune care ne-a surprins prin modul atât de organizat prin care sunt puse în valoare obiectivele turistice – indicatoarele, panourile stradale, hărțile turistice ale zonei, broșurile informative distribuite la unitățile de cazare, infrastructura în stare foarte bună – la care se adaugă oamenii.

Sentimentul că persoanele ce activează în domeniul turistic la nivel local sunt ca o mare familie ce se ajută, se susțin, se recomandă și cresc împreună. Iar apoi, sentimentul că ești primit ca acasă, că oamenii de aici sunt inimoși, veseli și blânzi, cu vorba molcomă și zâmbetul pe buze, cu o amabilitate venită din inimă și reflectată în pasiunea pe care o pun în tot ceea ce fac. Am întâlnit oameni speciali zilele acestea – salvamontiști, ghizi speologi, organizatori de rafting, proprietarii și personalul de la Hanu Bratcutei unde am fost cazați – cu toții și-au deschis câte puțin inima în fața noastră și ne-au uns pe suflet.

Cu toții ne-au ajutat să descoperim cât mai mult din locurile speciale pe care Munții Pădurea Craiului le are și care merită mai mult cunoscute și explorate, așa că am pus pe listă locurile și activitățile pe care le-am desfășurat noi în familie în cele patru zile petrecute aici:

Rafting pe Crișul Repede

În prima zi am fost pentru prima dată într-o cursă de rafting! Nu vreți să știți câte emoții am avut… Din fericire Crișul Repede are un debit scăzut în perioada asta, iar gradul de dificultate e în general 2 din 5, așa că e potrivit și pentru copii și pentru adulți deopotrivă. Chiar și așa, casca și vesta sunt obligatorii pentru toată lumea, iar înainte de plecare am fost echipați complet, inclusiv cu botoși de apă și costume de neopren pentru cine dorea.

De la punctul de întâlnire din Vadu Crișului am fost preluați de un microbuz care ne-a dus cu 8 km mai în amonte, în punctul de unde aveam să plecăm cu bărcile prin chei, pe apele Crișului Repede. Și pe cât de emoționați eram înainte, pe atât de entuziasmați am fost pe parcurs! Nu ne imaginam că va fi atât de distractiv și de antrenant.

Am vâslit (mami mai puțin), am admirat, am făcut și baie, ba chiar unii din noi (aka tati) au sărit și în bazinul de la baza cascadei la care ne-am oprit pe traseu, de 4 metri adâncime și doar 8 grade Celsius temperatură. Copiii s-au distrat, s-au amuzat, au strigat de încântare, doar Ayola uneori de frică la repezișurile mai scăzute ale râului unde fundul bărcii mai atingea pietrele.

Drumul a durat aproape 2 ore, iar la final am ajuns înapoi la bază, în același loc de unde fusesem preluați la început de microbuz. Pentru această experiență noi am apelat la Baza Rafting Master Adventure Vadu Crișului, o echipă de băieți simpatici și profesioniști care ne-au fost alături cu indicații, explicații și ajutor pe parcurs, de la început până la final. Mulțumim, băieți!

Traseu montan pe Valea Boiului

Pornind din Lorău, situat chiar lângă Bratca, localitatea unde eram cazați, ne-am propus într-o după amiază să parcurgem un traseu montan de-a lungul Văii Boiului, pe un drum forestier, dar pitoresc și verde.

Am ajuns când tocmai se încheiase o ploaie rapidă de vară ce adusese puțină răcoare după o zi toridă, așa că în jur mirosea a pământ reavăn, a aer proaspăt de munte și a aburi calzi emanați din pământul roșiatic, învăluind într-o aură de mister drumul ce se deschidea în fața noastră. A fost, poate, printre cele mai spectaculoase imagini de care ne-am bucurat în aceste zile de comuniune cu natura, în mijlocul munților.

Dar cum soarele își reintra ușor în drepturi și lumina pădurea în fața noastră, am pornit totuși pe traseul pe care ni l-am propus, bucurându-ne de fiecare rază de soare, de fiecare baltă din drum (în special copiii), de verdele din jur, de răcoare și de liniștea din jur. Eram numai noi pe drum, doar undeva la mijlocul traseului am întâlnit un camping amenajat într-o poieniță, așa că am putut, pe rând: râde cu toată gura, striga, chiui de bucurie, discuta între noi, culege fragi de pe coasta muntelui, aduna pietricele și, în momentele de liniște, ne-am putut auzi gândurile, dar per ansamblu ne-am relaxat și încărcat de energia pe care doar în mijlocul naturii o găsești.

Spre finalul traseului, pentru a ajunge la Cascada Boiului, a trebuit să ne abatem de la drumul forestier și am continuat să mergem printre copaci, am traversat de mai multe ori râul ajutați de pietre, crengi și bucăți de lemn, am urcat și am coborât versanți cu pământ umed, argilos și alunecos (am auzit că e mereu așa, nu doar pentru că tocmai plouase înainte să ajungem noi), urmărind în permanență bulina roșie marcată din loc în loc pe trunchiul copacilor – semnul specific traseului de pe Valea Boiului.

După aproximativ 45 minute de mers am auzit bolboroseala făcută de căderea apei și am zărit cascada. Nu foarte înaltă, dar înspumată, coboară în două trepte, mărginită de stânci în partea sa stângă și amplasată într-un loc îngust și destul de greu accesibil. Am reușit totuși să ajungem până la baza ei, am făcut poze, am aruncat cu pietricele în apă, iar copiii cu greu s-au lăsat convinși să oprească joaca în apă și să pornim pe traseu înapoi, de frica ploii ce ar fi putut oricând reveni.

Merită știut că traseul nu se încheie neapărat aici, ci există și posibilitatea continuării lui până la punctul de belvedere Piatra Boiului, un drum ce durează în total aproximativ 4 ore. Noi însă am făcut cale întoarsă, iar surpriza noastră a fost să o vedem pe Ayola renunțând la marsupiu, extrem de motivată să meargă singură până la punctul de unde am plecat, așa că 90% din traseul de întoarcere l-a parcurs pe cont propriu, ea și umbrela ei verde, „bifând” primul traseu de hike la doar 1 an și 9 luni. 🙂

Via Ferrată „Montana Piticot”

Într-una din dimineți ne-am întâlnit cu Attila în apropiere de Plaja Gradia din localitatea Șuncuiuș. Attila e unul din salvamontiștii pasionați și dedicați care are grijă de siguranța turiștilor și a vizitatorilor din această zonă. În plus, Attila are o răbdare, un calm și un tact extraordinar în întâlnirile cu cei mici, încât Albert s-a simțit din primul moment în siguranță, chiar dacă era pentru prima dată când se familiariza cu noțiunea de via ferrata.

Desigur, există și trasee pentru adulți în zonă, dar noi am ales „Montana Piticot” pentru că e potrivită și pentru copii. Sesiunea a început cu o scurtă pregătire, echiparea (e obligatoriu hamul și casca de protecție, pe lângă funia de susținere deja montată pe stânci) și o discuție de cunoaștere între Albert și Attila; așa s-au împrietenit și apoi au plecat împreună spre zona de traseu. Aici au pornit curajoși pe stânci, Albert înainte, Attila supraveghindu-l atent din spate. E un traseu care se întinde pe 20 metri lungime, urcând pe stâncă, în unele zone mai abrupt în altele mai pe diagonală, până la o diferență de nivel de 16 metri față de punctul de pornire.

După aproximativ un sfert de oră erau deja în vârf, Albert victorios și mândru tare de ceea ce reușise. La întoarcere a fost ceva mai greu, tactica de coborâre i-a dat emoții puștiului nostru (trebuie să te sprijini cu tălpile pe stânci și să te lași pe spate, țindându-te de frânghie), așa că Attila l-a ajutat și au coborât împreună, ajugând în siguranță la bază.

Per ansamblu a fost o experiență palpitantă și plină de satisfacții, așa că ulterior a parcurs și tati traseul, doar cât să trăiască și el adrenalina experienției, un punct bun de pornire pentru următoarele trasee de via ferrata din zonă.

Vizită speologică la Peștera cu cristale din Mina Farcu

O excursie în Bihor nu e completă dacă nu ajungi să descoperi măcar câteva din peșterile Apusenilor. Ascunse sau mai cunoscute, deschise turiștilor sau accesibile doar cu tur speologic ghidat, dar fiecare în parte fascinantă și spectaculoasă în felul său, peșterile din Pădurea Craiului sunt locuri unde copii și adulți deopotrivă acumulăm cunoștințe geografice și istorice la fața locului, informații prețioase pe care le absorbim în mod practic și nu doar la nivel teoretic, din manuale, așa cum eram noi obișnuiți când eram mici.

Peștera cu cristale din mina Farcu, poate cea mai renumită peșteră din zonă, e fascinantă prin galeriile sale ce trec printre formațiuni tip cristale, unele uriașe altele mici ca niște ace, toate în continuă formare, în nuanțe deschise de la galben viu la crem palid, sclipind în subteran. O frumusețe descoperită întâmplător în mina de bauxită ce a fost exploatată aici până în anul 1998 când a fost închisă odată cu desființarea fabricii de la Oradea unde se prelucra zăcământul extras.

Turul în subteran nu e foarte lung, în aproximativ jumătate de oră am parcurs o galerie din mină, am putut observa câteva din instrumentele folosite de mineri în munca lor, am făcut cunoștință și cu liliecii ce locuiesc aici și care s-au simțit disturbați de prezența noastră (dar complet inofensivi, voiau doar să găsească loc pe unde să treacă dintr-o parte a minei în cealaltă) și am urcat în peștera cu cristale de calcit. Aici ne-am plimbat pe câteva culoare încărcate de astfel de cristale, nu neapărat valoroase din punct de vedere financiar, cât mai ales din punct de vedere al importanței geologice și speologice, pe lângă efectele benefice asupra sănătății pe care par să le aibă.

Cât despre aspect și frumusețe, cristalele dau o aură specială peșterii, luminând-o în culori deschise de la alb-strălucitor la varietăți de galben-auriu, fie ace mici și ascuțite „crescute” pe pereții peșterii, fie înalte cât oamenii, mari și impozante, ce continuă să se formeze, motiv pentru care este foarte important să nu le atingem.

E unul din locurile unice nu doar de la noi din țară, ci din toată Europa, ba chiar este considerată a doua peșteră cu cristale din lume ce poate fi vizitată, după o alta asemănătoare din Africa de Sud. Celelalte peșteri similare existente în lume (căci mai sunt, desigur) nu sunt deschise vizitelor, păstrându-se închise publicului larg în scopuri de conservare și cercetare speologică.

Poteca tematică „Descoperă Valea Roşia”

Chiar din apropiere de Mina Farcu, înainte de a coborî pe scări spre zona de bilete, se desparte o potecă la dreapta ce urcă abrupt pe versantul dealului. Poate pare puțin dificilă la început, dar e singurul loc unde urcușul e așa pieziș. Drumul continuă lejer pe o pajiște presărată cu frăguțe roșii (iar mai spre sfârșitul verii va fi cu siguranță încărcată de mure coapte, căci rugii erau deja plini de fructe ce stau să se înnegrească în soare) pe care Ayola și Albert au zburdat deopotrivă în căutare de fructe și „flori pentru mami”.

Urmărim semnele cu bulină albastră marcate pe trunchiurile copacilor. Ne salută cu blândețe un bătrân ce își păștea vacile aici și ne întreabă dacă mergem „la tribună”, ne oferă câteva indicații suplimentare și ne dă de știre că ne vom întâlni din nou pe drumul de întoarcere, ceva mai sus decât locul pe unde trecem acum.

Intrăm apoi în pădure, foșnet de copaci ne însoțește, în rest doar noi și natura toată. Iar după câteva minute ne apare în față „tribuna”: un punct de belvedere amenajat pe stânca Stanu Cârnului, ca un fel de balcon, de unde ni se deschide în față priveliștea spectaculoasă spre Valea Lazurilor.

Ne întoarcem tot prin pădure, dar pe altă potecă, îl salutăm pe domnul ce ne aștepta în vârful colinei așa cum spusese și coborâm apoi spre drumul de la bază, ba făcând o poză, ba admirând peisajul din jur, ba fugind de vacile ce veneau după noi. 😁 Și uite așa am făcut o plimbare scurtă de aproximativ jumătate de oră, dar pe un traseu de ținut minte și de povestit și altora.

Moara cu Noroc din Roșia

O vizită pe care am primit-o cu inima împărțită, inițial destul de sceptici la întâlnirea cu morarul (despre care nu aflasem dinainte, așa că ne-a luat prin surprindere), dar apoi captivați de atmosfera mistică pe care o transmite, așa că ne-am lăsat purtați de Nea Gheorghe, cel de 90 de ani, în jocul său despre binecuvântări pentru drumuri bune și pietre aducătoare de noroc, căci doar la Moara cu Noroc eram.

Moara cu o vechime de mai bine de 100 de ani a fost până de curând funcțională, dar i s-a rupt o paletă la roata cea mare, după cum ne explică morarul, și a încetat să mai meargă. Continuă însă să adune în jurul ei oameni din multe colțuri de lume, căci e renumită atât pe plan local cât și în alte țări – ne arată cu mândrie Nea Gheorghe un registru gros plin de impresii și urări scrise de-a lungul timpului de vizitatorii ce i-au trecut pragul. Pentru că morarul nostru invită la el în moară pe toți turiștii ce ajung aici.

Cum intri, în față e mecanismul morii pe care acum se așterne praful. În dreapta e camera lui micuță cu un pat și o masă de lemn pe care stau întinse icoane, o biblie veche și câteva fire de tămâie. Aici se roagă el pentru toți turiștii ce au venit la el, pentru șoferi și pentru drumuri bune. Scoate și o sticluță de mir de undeva și ne spune să luăm firele de tămâie să le păstrăm în mașină. Apoi ne cântă ceva voios dintr-un instrument ca o vioară cu goarnă de care nu mai văzusem. Pare-se că doar el îl mai are în toată țara, și chiar cântă bine la el un fel de învârtită de simți că îți dansează sufletul.

Îi lăsăm 10 lei și ceva mâncare (căci așa se face, ne explică tot el) pentru vizită, rugăciuni și cântecul la hidede pe care ni l-a oferit și lăsăm în urmă Moara cu Noroc cu morarul său și legătura dintre ei de o viață (și mulți ani de acum încolo, așa cum i-am urat noi înainte de plecare).

Bisericile de lemn din zona Pădurea Craiului

Sunt multe biserici de lemn în zona Pădurii Craiului și noi am rămas surprinși căci nu aflasem până acum decât de cele specifice Maramureșului. Dar la fel de frumoase, la fel de vechi și cu același sentiment de timp oprit în jurul lor am găsit și cele câteva biserici pe care le-am vizitat aici.

Vârciorog, Valea Crișului, Vălani, Șoimuș-Petreasa, Josani, Gurbești, Câmpani sau Beznea sunt localitățile în care, dacă cumva vă aflați, merită să vă abateți și până la biserica de lemn din sat. Unele sunt închise, dar au numere de telefon ale preotului sau persoanelor de contact ce pot fi sunate în caz că vreți să le vizitați și la interior.

Noi am oprit la cele din Vîrciorog și din Valea Crișului – pe ambele le-am găsit închise din păcate, dar ne-au plăcut și doar de la exterior, iar în plus la cea de-a doua se vedea de pe fereastră și puțin din interiorul său. Un pic din viața culturală și religioasă a oamenilor ce trăiesc aici, în Apuseni.

Lacul Vida cu deversorul de pe Valea Vida

După vizita de la Peștera Farcu și din zona Roșia, am pornit după amiază spre Valea Vida, acolo unde auzisem că e un lac de acumulare în culori turcoaz-verzui, creat și folosit pentru spălarea minereului de bauxită care era extras din zonă. Dar atracția principală a lacului o reprezintă deversorul în formă de pâlnie prin care apele îi sunt preluate, diminuând din presiunea ce se exercită asupra digului. Aspectul pe care îl creează această „vâltoare”, după cum îi spun localnicii, este spectaculos și arată foarte bine în poze.

În plus, și drumul de la Roșia până aici și înapoi spre Vârciorog e foarte pitoresc, iar starea infrastructurii este foarte bună, un motiv în plus pentru care ne-am bucurat de această plimbare neplanificată.

Vizită speologică la Peștera Unguru Mare

A doua vizită speologică din zonă a fost la Peștera Unguru Mare, un loc care la prima vedere poate pare mai puțin spectaculos, dar cu explicațiile unui ghid pregătit și extrem de pasionat ți se deschide un spectacol al naturii din subteran despre care îți dai seama că nu știai mai nimic.

Așa a fost pentru noi doamna Carmen Ungur care ne-a povestit de-a lungul turului despre peșteră:

  • ca zonă scăldată de apele mării ce au creat formațiuni diverse pe pereții săi acum milioane de ani, de la corali calcificați la marmite pe travanul peșterii, stalactite și stalagmite în continuă formare,
  • apoi ca loc de adăpost pentru oamenii preistorici ce au trăit aici, și-au desfășurat activitățile și ritualurile, ba și-au creat și o necropolă unde s-au descoperit vase cu cenușă
  • ca loc de hibernare actuală a coloniilor de lilieci, foarte importanți pentru ecosistemul din zonă, pentru bufnițe și rândunele de stâncă.

Fermecați am ieșit din această peșteră ca o poveste frumoasă, la fel ca multe altele din zonă cu siguranță, căci dacă e un aspect cu care Munții Pădurea Craiului se pot lăuda, este vorba cu siguranță despre peșteri.

Plimbare lejeră pe Valea Brătcuței

Pentru că era aproape de cazarea noastră, într-una din după amiezi Albert a plecat la plimbare pe Valea Brătcuței, împreună cu băieții de la cazare. S-au simțit bine, au făcut mișcare, și-au răcorit picioarele în apele Brătcuței ce însoțeste drumul din dreapta, au admirat peisajul și au venit acasă veseli și îmbujorați.

Așa că, dacă vreți o plimbare lejeră sau o acomodare pentru un viitor hike, Valea Brătcuței poate fi o alegere potrivită.

Ne-au rămas două locuri unde ne-am fi dorit să ajungem: la Atelierul de olărit din Vadu Crișului și la o sesiune de echitație la Caii Liberi în Bratca, dar din lipsă de timp și încurcați puțin de ploaie spre final, ne-au rămas în plan pentru data viitoare.

Acesta a fost sejurul nostru în Pădurea Craiului, o zonă perfectă pentru o vacanță în familie. Și dacă nu ați fost până acum în Apuseni, dacă ce am povestit nu vă sună deja cunoscut și dacă nu ați ajuns deja ca și noi să iubiți Pădurea Craiului, vă garantăm că e una din destinațiile de pus pe listă, îi veți descoperi și iubi pitorescul, omenia și atemporalitatea ce par să domnească aici. Mulțumim Pădurea Craiului și Kinder Trips pentru ocazia de a descoperi acest colț de Românie magică!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

3 Responses

    1. Multumim! Chiar s-a simtit excelent, a vrut sa mearga mult pe jos, ceea ce in Bucuresti nu facea, a dormit foarte bine noaptea, i-a priit toata aceasta calatorie! 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!