Jurnal de călătorie: Iordania 2019

Despre pregătirile necesare pentru plecarea în Iordania am vorbit deja. E timpul să ne aducem aminte de zilele magice de primăvară pe care le-am petrecut acolo, cu ajutorul notițelor din jurnalul nostru online și al albumului de fotografii.

30 martie 2019: Amman

Astăzi vă trimitem salutări din Iordania, chiar de la Amman, locul unde am fugit ca să sărbătorim, zilele viitoare, aniversarea la comun a lui Albert și a lui mami.
Așa că, deși deșertul de aici ne-a întâmpinat cu ploaie și vânt astăzi, nu ne-am lăsat intimidați și tot am dat o raită prin oraș cât să redescoperim puțin din farmecul specific locurilor arabe, mirosul condimentelor și aromele din Orientul Mijlociu, străzile abrupte ce urcă în vârful colinelor pe care Ammanul e construit, salatele cu mentă – o nebunie! – și moscheele din care răsună rugi în tot orașul.
Sperăm la vreme mai frumoasă zilele viitoare, până atunci vă dorim un weekend călduros și plin de experiențe frumoase alături de cei dragi.

Moscheea King Abdullah I din Amman
Feluri de mâncare specifice Iordaniei
Magazin tradițional iordanian

31 martie 2019: Râul Iordan, Marea Moartă și Citadela din Amman

Ieri a fost o zi cu mult roz și soare, chiar de începuse cu ploaie și nori.
Am fugit din Ammanul ce pare condamnat zilele astea la griul mohorât al ploilor necontenite și am fost la râul Iordan, unde se păstrează locul unde Iisus a fost botezat, la Marea Moartă cu nuanțele ei turcoaz, iar spre seară am urcat pe colina unde cetatea romană din Amman încă veghează asupra orașului de mii de ani.
Astăzi plecăm spre Petra și deșert, pentru o experiență inedită și diferită de orice altceva am făcut până acum. Revenim cu impresii 🙂

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Site-ul Arheologic al Botezului lui Iisus
Locul unde a fost botezat Iisus Hristos
Râul Iordan și granița cu Israel
Marea Moartă – vedere de ansamblu
Orașul Amman – vedere de sus
Citadela Amman – detalii

1 aprilie 2019: Petra, Iordania

După un drum de aproape 3 ore, de la Amman la Wadi Musa, azi am fost pe urmele Nabateenilor chiar în fosta lor capitală.
Petra e absolut impresionantă. Canionul ce trece printre stânci înalte și nuanțate într-un curcubeu de culori te duce către locuri ce se păstrează încă din anii dinaintea erei noastre. Peșteri, monumente și morminte săpate în stâncă ating apogeul în fața Trezoreriei, cea mai cunoscută imagine a turismului iordanian. Printre ele, asini, cămile și șarete trase de cai își poartă turiștii spre punctele de interes ale site-ului arheologic.
Dintre toate, Albert a fost cel mai captivat de cămile, evident, de nisipul ce se strecoară pe alocuri printre stânci și de canionul prin care a putut alerga în voie.
Voi ați ajuns la Petra? Ce impresie v-a lăsat?

Intrarea în canionul The Siq, Petra
Vegetație în canionul The Siq, Petra
La înălțime pe stânci 🙂
Poză cu cămile 🙂
Măgăruș pentru turiști la Petra

2 aprilie 2019: Wadi Rum, Iordania

Eu schimb prefixul. Albert face 3 ani. E deja al treilea an de când ne aniversăm la dublu, ne-am obișnuit și ne place. Și totuși e o aniversare atât de diferită.
Fără rochii noi, fără programări la coafor, fără tort și ieșiri la restaurante. Fără telefon care sună, fără internet și chiar fără rețea mobilă. Doar cu un cer spuzit de stele după o ploaie venită de niciunde în mijloc de deșert. Cu ceai călduț lângă un foc arzând, în cortul în care ne-am adunat cu toții. Cu o cină specifică locului, servită lângă foc, și cu un dans tradițional oferit de gazdele noastre, în care Albert a devenit cumva actorul principal. Cu o atmosferă caldă și primitoare, chiar de afară nu sunt mai mult de 8 grade. Și cu oamenii dragi de acasă în gând, care știm sigur că se gândesc la noi acum.

Camping de corturi în deșert – cazarea noastră din Wadi Rum
De ziua noastră 🙂
Urcând pe dune în deșert
țWadi Rum și un pitic sărbătorit


O aniversare atât de diferită și totuși atât de specială. Perfectă pentru a sărbători toți trei cei trei ani ai lui Albert, cei trei înzeciți ai mei.
Wadi Rum, Iordania, ne vei rămâne mereu în suflete! 🙂

Salutări din oceanul de nisip și coloși de stâncă 🙂

2 thoughts on “Jurnal de călătorie: Iordania 2019

  • May 22, 2019 at 8:08 PM
    Permalink

    Buna ! Super aniversare ! ma interesez sj eu despre iordania pt ca este in plan. Unde anume ati stat in desert si mai ales la 8 grade cum s a dormit ? Din ce am citit corturile de somn nu sunt incalzite. Noi ne gandeam sa mergem iarna cand nu e aglomerat asa tare, doar ca ma gandesc ch groaza la cat de frig e noaptea. Masina ati inchiriat ? Daca da de unde si cu cat ? Multumesc !

    Reply
    • May 23, 2019 at 10:17 AM
      Permalink

      Multumim, Laura! Intr-adevar a fost o aniversare deosebita si recomandam Iordania cu mare drag. In desert sunt destul de multe camping-uri de corturi, oferite de beduini, cu mai multe sau mai putine activitati traditionale incluse. Este o experienta inedita, care merita fiecare secunda acolo,in acelasi timp trebuie sa fiti si pregatiti pentru conditiile de desert. Intr-adevar, cortul de dormit nu era incalzit, am avut foc intr-un fel de semineu, doar in contrul comun unde am servit masa si am socializat. Acolo, programul e deschis doar pana la o anumita ora (cel putin asa a fost la noi), curentul electric este si el cu program, la 10 seara s-a dat stingerea, fiind furnizat cu generator. In cortul de dormit erau multe paturi, paturi, nu se doarme pe jos sau ceva, dar am dormit imbracati oricum si acoperiti. Nu stiu exact cum ar fi iarna acolo, cred ca poate fi destul de racoare in desert. Ce-i drept, nici noi n-am prins cea mai buna vreme, primavara fiind destul de capricioasa, dar acoperiti si imbracati nu ne-a fost frig in timpul somnului (poate doar obrajii si nasucurile ceva mai reci).
      Am inchiriat si masina, de la Avis, pentru 4 zile a ajuns in jur de 100 dirhami (aproximativ 100 lire).
      Revenim, oricum, cu un articol mai detaliat despre experienta din desert, conditiile de acolo, preturi si date de contact.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *