Castelul Ghika din Dofteana, un loc frumos uitat de lume

Astăzi pașii ne-au purtat spre județul Bacău, unde ne vom petrece acest weekend. Și pentru că înainte de a ajunge la hotelul unde eram cazați (Hotel Romanitza în Dărmănești, dacă aveți nevoie de o recomandare) am zărit un indicator, iar ziua încă era pe la amiază, ne-am hotărât din mers să facem o vizită Castelului Ghika din Dofteana, chiar dacă nu știam nimic despre el.

Și cum (ni) se întâmplă cu mai toate vizitele neprogramate, alegerea a fost surprizătoare și, spunem noi, a meritat efortul.

Domeniul se află chiar în centrul Dofteanei, la 15 km de Comănești, iar programul de acces este zilnic între orele 9:00 și 18:00, contra unei sume de 5 lei – valoarea biletului de intrare. În ciuda accesului facil, puțină lume îi trece pragul, pentru că e atât de puțin cunoscut încât nu face parte din niciun traseu turistic din zonă.

În plus, în casa administrativă din curtea castelului există și opțiunea de cazare și de restaurant, localul fiind disponibil și pe booking.com sub numele de Pensiunea Doftana. Aici am ajuns și noi prima dată, unde un domn, nu foarte săritor de altfel, ne-a eliberat biletele de acces și ne-a invitat să vizităm castelul pe cont propriu: “- Acolo e castelul, intrați, ușa este deschisă!“, a conchis el și s-a așezat înapoi pe un scaun la terasă, continuându-și povestea din care îl întrerupsesem.

Ne-am conformat și am pornit spre castel, pășind cu grijă pe aleea îngustă din curtea de un verde viu. La câțiva metri distanță se zăreau deja zidurile roșiatice ale cladirii, cu cele două turnuri mijind printre coroanele copacilor. Imaginea ne amintea un pic de un alt castel vizitat anii trecuți, Castelul Miclăușeni al lui Sturza din județul Iași, rămas și el păgubit de renovări pentru o lungă perioadă de timp.

Când am intrat în castel, asemănarea era și mai izbitoare. Camerele, chiar dacă în mare parte mobilate, cel puțin cele de la parter, dădeau de gol însă lipsa unei îngrijiri mai atente, mai dedicate. Ne-a făcut plăcere însă să descoperim holul central cu o scară somptuoasă ce urca la nivelul următor și cu un pian vechi, cu clape lipsă; apoi sala de dans, biroul de lucru, sala de mese și o terasă generoasă cu vedere spre lac.

Plimbându-ne, ne imaginam cum arăta viața aici în alte vremuri, într-un castel a cărui istorie nu o știam deloc și pe care îl descopeream acum singuri, fără indicațiile unui ghid sau măcar ale unor panouri informative.

Deasupra scării, mai multe tablouri, printre care cel al unei doamne ce domina ca dimensiuni și importanță, ne invitau să urcăm treptele către etajul superior. Acolo, însă, toate camerele erau încuiate, în proces de renovare, am sperat noi. Doar o terasă deschisă oferea o priveliște generoasă spre fântâna din fața intrării principale și spre întinderea verde a domeniului.

La fel de închisă era și mansarda castelului acolo unde, după cum am citit ulterior, s-a declanșat un incendiu acum câțiva ani, după ce castelul a intrat în proprietate privată.

Înainte de a părăsi castelul, am coborât și la subsol, acolo unde ar fi fost crama, în vremurile sale bune. Acum doar ziduri de cărămidă, camere goale și pe alocuri depozite de materiale mai ocupă spațiul aici.

Am lăsat în urmă apoi interiorul castelului, dar pașii ne-au fost atrași de lacul din spate, având mai mult aspectul unui heleșteu acum, cu plante și mătasea broaștei ce i-au invadat apele.

Undeva mai departe se leagănă o barcă veche de lemn, iar de pe un pod ușor ruginit poți privi înapoi spre castel, dincolo de lac. Totul pare uitat de vreme, dar chiar și asa, domeniul încă își păstrează farmecul, iar culorile se îmbină aici într-o armonie de nuanțe, parcă ar fi fost atent selectate de un pictor priceput.

Cărarea continuă apoi prin pădurea domeniului, mergând de-a lungul râului și creând adevărate tuneluri verzi prin care ți-e mai mare dragul să te pierzi. De fapt, realizăm într-un târziu, drumul face un cerc și ne întoarce în același punct din spatele castelului, de unde am plecat.

Așa că, după o baie sănătoasă de natură, de verde și de aer proaspăt, ne pregătim de plecare, lăsând în urmă castelul și povestea sa, ca pe o frumoasă adormită care își așteaptă prințul ce o va readuce la viață…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *