După zilele petrecute în Tashkent, am pornit cu trenul să străbatem Uzbekistan de la est la vest pe Drumul Mătăsii. Această cale, celebră în istorie pentru conexiunea pe care o realiza între China și Orientul Mijlociu, ba chiar mai departe, până în Europa și Asia, s-a creat cu scopul transportului mărfurilor produse în China, în special mătasea (de unde și numele acestui traseu).
O parte din acest drum străbate actualul Uzbekistan de la est la vest, trecând prin orașe ce au păstrat încă urme ale înfloririi de care s-au bucurat atunci, ca urmare a dezvoltării comerciale de care s-au bucurat, adevărate muzee în aer liber unde, dacă ajungi, te poți considera norocos (așa cum spunea una din cititoarele noastre ce a avut șansa de a vizita această țară).
Revenind în prezent, traseul fostului Drum al Mătăsii a devenit o experiență turistică în sine, iar cel mai neaoș mod prin care îl poți explora este într-o călătorie cu trenul, liniile ferate trecând exact pe fostul drum comercial de altădată. Chiar dacă timpul necesar e considerabil mai lung decât cu alte mijloace mai moderne (de exemplu zborurile interne), pentru noi această expediție a fost o descoperire în sine și ne va rămâne în minte și suflete drept una din cele mai emblematice și definitorii pentru călătoriile noastre.
Dar, mai exact, pe unde ne-am plimbat și ce am văzut povestim în continuare.
Tren cu vagon-cușetă Taskent – Khiva
Primul drum, cu plecare din Tashkent, l-am făcut într-un vagon-cușetă, timp de 13 ore (!), mai exact aproape 1000 km, până în vestul țării, la Khiva. E printre cele mai lungi trasee din interiorul țării, pleacă din extremitatea estică spre extremitatea vestică (locuită), căci dincolo de Khiva și Nukus se întinde deșertul.
Drumul nu a fost nici greu, nici ușor, noroc ca am mers pe timp de noapte și în mod normal ar fi fost vremea pentru somn și timpul ar fi trecut mai repede. Pentru copii a fost prima experiență la cușetă, așa că lor li s-a părut foarte amuzant oricum, de la cățărat și coborât în și din paturile de la etaj, la adormitul în legănat de tren. Am primit cerșafuri curate, în pachete sigilate, în tren era cald și bine, iar înainte de ora de somn am mai socializat (prin semne) cu alți călători din tren.
În plus, o viroză însoțită de puțină febră a cam chinuit-o pe Ayola, așa că cel puțin jumătate de timp nu am prea închis ochii, ba chiar ne-a vizitat și un medic local în una din stațiile unde a oprit trenul. Din fericire n-a fost nevoie de nicio măsură, aveam la noi medicația de care aveam nevoie (cu toate că medicul s-a oferit să îi administreze ceva injectabil, însă am refuzat), așa că dimineață am ajuns cu bine în Khiva, după noaptea tumultuoasă petrecută în tren.
Am cumpărat biletele direct din gară, iar costul lor a ajuns la aproximativ 170 RON, pentru toți patru.
Khiva
Am ”aterizat”, deci, într-un orășel cu aspect destul de pustiit, la limita deșertului uzbec, învăluit des în furtuni de nisip, dar cu un centru istoric spectaculos, înscris în patrimoniu UNESCO.
De ce atâta drum tocmai pentru acest orășel din acest colț de țară? Pentru că, fiind amplasat pe vechiul Drum al Mătăsii, i s-au creat circumstanțele unei dezvoltări înfloritoare în perioada medievală, devenind al doilea cel mai mare centru de studii din toată Asia Centrală. Veneau aici studenți de peste tot să învețe, iar nenumăratele madrase din interiorul cetății, care pot fi vizitate astăzi, stau dovadă în acest sens.
Desigur, nu toate mai au același scop acum. Unele sunt muzee, altele hoteluri sau restaurante, unele sunt încă centre de învățare de meserii, dar indiferent care e scopul lor actual, te poți plimba prin curțile lor interioare, pe culoarele ce leagă camerele micuțe din jurul curții și le poți admira fără îndoială fațadele înalte, în nuanțe albastre.
Noi ne-am plimbat pe meterezele vechii cetăți – o serie de trepte permit trecătorilor să urce pe ziduri chiar de lângă poarta principală a intrării în cetate. Din nefericire, nu poți coborî ceva mai încolo, după ce te-ai plimbat deja la înălțime, ci trebuie să te întorci la intrare ca să poți reveni în oraș.
Am colindat apoi străduțele înguste din orașul vechi, printre căsuțe din chirpici făcut cu nisip și paie – majoritatea cu rol de cazare acum. Am vizitat madrase, multe madrase, unele lângă altele, unele mai impozante ca altele, majoritatea cu porți decorate cu simboluri și desene în care predomină nuanțe azurii.
Am ajuns la Palatul hanului Tach Khaouli, decorat complet în modele din marmură albastră, am intrat în Mausoleul lui Pahlavan Mahmoud, unul din hanii locului, și nu puteam să ratăm simbolul orașului (cu toate că ne-am rotit cam mult în jurul porților închise) – Moscheea Juma, cea cu 212 coloane de lemn la interior, niciuna indentică cu alta, chiar dacă la prima vedere parcă seamănă toate între ele.
Există și un balcon, ca un punct de belvedere peste oraș, în interiorul uneia dintre madrasele din piața centrală.
Când am fost noi intrarea în cetate era gratuită, dar pentru a vizita obiectivele din interiorul cetății am avut nevoie de un bilet în valoare de 120.000 sum (aprox 12 dolari) cu care am avut acces la oricare din obiectivele existente în orașul vechi.
Am aflat de la Travelista, care a fost mai curând ca noi acolo, că programul s-a schimbat acum și între orele 8:00 și 18:00 intrarea în cetate nu mai e liberă decât pentru localnici. Pentru turiști e nevoie de bilet ce poate fi folosit de câte ori ai nevoie pentru a intra în cetate, doar la muzee ai acces o singură dată cu biletul achitat. Abia după orele 18:00 se deschid porțile cetății și accesul este liber pentru oricine.
> Unde am mâncat în Khiva: Terassa Cafe, a fost singurul restaurant unde ne-am oprit noi pentru masă și ne-au plăcut mult atât priveliștea de pe terasă, cât și felurile de mâncare cu care am fost serviți.
> Unde ne-am cazat în Khiva: Hotel Qosha Darvoza, un pic în afara cetății, la 5 minute de mers pe jos de una din porțile de intrare în orașul vechi.
Tur la Marea Aral
Am stat timp de două zile în Khiva, după care am pornit mai departe, spre o experiență care ne-a cam scos din zona de confort. Dar pe cât de solicitantă, pe atât de inedită a fost și, cu siguranță, nu o vom uita prea ușor.
Marea Aral, căci despre ea e vorba, rămâne unul din cele mai ciudate și mai interesante locuri pe care am avut ocazia să le vedem în călătoriile noastre. Acesta e și motivul pentru care, fiind prea multe lucruri de povestit, am publicat un articol separat despre acest tur de o zi prin deșertul unde, nu cu foarte mult timp în urmă, se întindea marea, articol pe care îl puteți citi aici.
Întreg traseul nostru prin deșertul ce a luat locul mării Aral de altădată a fost fascinant și același lucru putem spune și despre experiența de la punctul final al acestuia, în campingul de iurte în care am poposit peste noapte, la malul mării actuale, mare ce mai are apă acum doar pe 10% din suprafața sa inițială.
> Compania cu care am colaborat pentru realizarea acestui tur, inclusiv pentru cazarea în deșert: Aral Sea Discovery.
Bukhara
Reveniți de la Marea Aral, ne-am oprit la Nukus, ceva mai la vest de Khiva, de unde am luat din nou trenul cu vagon-cușetă, de data aceasta pentru a reveni spre est, până la Bukhara. Drumul în acest caz a fost de „doar” opt ore, mare parte tot pe timp de noapte; de data aceasta ne-am odihnit mult mai bine, iar în miezul nopții am coborât în gara din Bukhara, oraș ce urma să se lăse descoperit pentru noi pe parcursul zilelor următoare. Prețul biletelor a ajuns, în acest caz, la aproximativ 160 RON pentru toți patru.
Tot pe Drumul Mătăsii, tot parte din Patrimoniu UNESCO, tot fascinant prin stilul arhitectural, dar de departe un oraș mai viu decât micul Khiva pe care îl lăsasem în urmă. Explicabil de altfel, fiind vorba de un important centru economic și cultural al Asiei Centrale.
Piețele largi cu madrase așezate față în față ca în oglindă, porți îmbrăcate în mozaicuri în aceleași nuanțe azurii, moschei cu domuri albastre, zidurile cetății-arcă a orașului, havuzuri în jurul cărora se întind terase în soare, magazine cu suveniruri în culori vii, orientale, străzi pietonale largi, în nuanțe-crem gălbui și curate ca în palmă (în general am găsit orașele din Uzbekistan foarte curate și îngrijite, de altfel). Și peste toate, un cer senin cu soare cald și temperaturi de 25 de grade ce ne îndemnau la plimbare, ca pentru a își lua revanșa pentru zilele mohorâte și vremea insuportabilă de până aici.
Bukhara ne-a fost așezată pe traseu ca să ne arate că Uzbekistan poate fi și cald, și frumos, și primitor, și îmbietor. Și astfel ne-a convins.
Principalele locuri pe care le-am văzut și care ne-au impresionat aici au fost:
- Ark of Bukhara, o veche fortăreață a orașului în interiorul căreia sunt acum amenajate diferite muzee, pe tot felul de teme interesante, plus Turnul Bukara de peste drum de intrarea în fortăreață (Buxoro suv minorasi) de unde poți vedea orașul de sus.
- Piața dintre Moscheea Kalyan – Madrasa Mir-i-Arab – Minaretul Minorai Kalon, superbă ziua, dar și mai spectaculoasă pe timp de noapte; dintre ele, madrasa merită vizitată și la interior, în moschee însă nu au acces decât cei de religie islamică.
- Piața dintre Madrasa Abdulaziz Khan – Madrasa Ulugbek – porțile lor sunt superb decorate, curțile lor interioare nu sunt însă la fel de bine întreținute și servesc drept spațiu pentru tarabele comercianților de suveniruri.
- Labi Havuz cu Madrasa Nadir Divan-Begi – Caravanserai Caravanserai Poi Astana – Madrasa Kukaldosh e o piață foarte vie și antrenantă, cu terase drăguțe pe malul lacului, mici spectacole în părculețul din fața madrasei, plus statuia lui Nastratin Hogea ascunsă undeva printre copacii din părculeț.
- Moscheea Magoki Attor – are rol actual de Muzeu al Covoarelor din Bukhara (renumită în lume pentru calitatea covoarelor sale, care concurau cu cele persane).
- Complexul ChorMinor, undeva mai izolat de celelalte obiective din orașul vechi și din păcate închis acum la interior, dar este una dintre emblemele orașului, cu cele patru minarete ale sale ce reprezintă cele patru religii principale ale lumii.
- Și, în general, toate străduțele din centrul istoric al Bukharei sunt superbe – aici te poți plimba, poți face cumpărături sau le poți admira pur și simplu.
Tot aici în Bukhara am petrecut și o zi specială pentru noi – ziua care îmi e ocazie de aniversare de 33 de ani încoace dar care a devenit de două ori mai specială de șase ani încoace, de când Albert, băiețelul nostru cu ochi verzui ca marea a decis să vină pe lume și ne-a transformat în părinți. Și nu oricum, ci părinți călători.
Așadar, ne-am început ziua cu ceai, baloane și pupici. Am mers cu tuk-tuk. Am ajuns la parcul de distracții din Samonids Recreation Park (un fel de bâlci de-al nostru
). Ne-am dat în toate mașinile, leagănele și trenulețele posibile. Am mâncat înghețată și vată pe băț. Am vizitat și Mausoleul Samanid din parc. Și am făcut o baie de soare, căci mult ne-a mai lipsit.
Apoi ne-am oprit din nou în centrul vechi, la madrase, cu baloanele noastre ce se asortau perfect cu mozaicurile și cu cerul senin.
Și, cum călătorului îi șade bine cu drumul, după masă am schimbat locația și am plecat din nou cu trenul (de data aceasta unul rapid, versiunea uzbekă a TGV-ului) spre Samarkand.
> Unde am mâncat în Bukhara: Old Bukhara, Labi hovuz.
> Unde ne-am cazat în Bukhara: Hotel Mukhlisabegim.
Trenul rapid din Bukhara spre Samarkand
Condițiile în trenul rapid uzbec sunt net superioare celor din trenul regulat, dar și trenurilor de la noi din țară.
Acestea circulă doar pe o anumită porțiune de drum, între Taskent – Samarkand – Bukhara, locomotivele sunt special adaptate pentru a „tăia” aerul cu scopul de a atinge viteze mari, iar la interior beneficiezi de servicii de servire (un fel de stewarzi, ca în avion, îți oferă apă, cafea, ceai sau gustări contra cost).
Între Bukhara și Samarkand am făcut doar o oră și 30 de minute, biletele au costat cam 80 RON pentru toți, iar seara ne-a găsit la Platan, restaurantul nr. 1 din Samarkand după topul Lonely Planet, ciocnind un pahar de vin, suflând în lumânări și bucurându-ne împreună de încă o zi de naștere sărbătorită cu toții împreună, cu un an mai mari (sau mai bătrâni unii din noi) mai înțelepți și mai uniți.
Mai multe detalii despre trenul uzbec, traseele parcurse de noi și modul de achiziție a biletelor am povestit în secțiunea cu detalii organizatorice din acest articol.
Samarkand
Samarkand e cu siguranță cel mai turistic loc pe care l-am vizitat în Uzbekistan. Asta însemnând că aici am mai întâlnit și turiști în jurul obiectivelor turistice, față de orașele de până acum (Khiva, Bukhara, Tashkent) unde eram doar noi și localnicii. E un oraș complex, cu multe lucruri de văzut, presărate ici și colo, nu condensate într-un singur loc, așa cum e Bukhara.
Cel mai renumit obiectiv din orașul istoric este Registan – un complex de trei madrase, vechi școli islamice, aflate acum în Patrimoniu UNESCO, care împrejmuiesc o piață imensă și găzduiesc acum muzee, moschei, mausolee, toate spectaculos decorate cu modele orientale cu care Uzbekistanul deja ne-a obișnuit. Aici activau printre cele mai renumite școli din regiune, iar printre materiile studiate se numărau astrologia, geografia, istoria, medicina, matematica, contabilitatea sau limbile arabe.
Ce mi s-a părut foarte interesant este distribuția hârtiei (ce a fost prima dată produsă și folosită în China), care a ajuns relativ rapid în Samarkand, fiind unul dintre primele locuri din lume unde a fost distribuită (alături de Japonia, în anii 600-700, față de țări din Europa de exemplu unde a ajuns abia în anii 1100 – 1500).
Spre deosebire de celelalte orașe, accesul în madrase și chiar și în piața comună nu este permis decât pe baza biletului de intrare, în valoare de 50000 sum / persoană (~5 $), iar imediat după turnicheții de la intrare poți găsi ghizi ce își oferă serviciile turiștilor pentru a le explica în detaliu istoria și semnificațiile acestor locuri cu multă ani glorioși în spate.
Tot aici, în fiecare an la finalul lunii august, are loc un spectacol de muzică și lumini organizat sub egida UNESCO – Sharq Taronalari. Se spune că e printre cele mai mari festivaluri din toată Asia Centrală și grandoarea sa continuă să se extindă de la un an la altul. Trebuie să fie absolut spectaculos, având în vedere că și într-o seară obișnuită Registan e superb luminat, așa cum am putut să aflăm în una din plimbările noastre de seară prin centrul orașului.
Pe lângă Registan, ne-am mai oprit la Moscheea Bibi-Khanym (poartă numele soției lui Amir Temur, cel care a întemeiat Imperiul Mongol, cu capitala la Samarkand) și la mausoleul ei de peste drum.
Apoi am mers la Moscheea Hazrat Khizr, unde e înmormântat Islam Karimov, primul președinte al Uzbekistanului. Vederea de aici către partea istorică a orașului merită menționată, moscheea fiind amplasată undeva mai sus, la capătul unei serii de scări circulare.
Tot la capitolul necropole și mausoleuri, cel mai spectaculos e de departe Complexul Shah-I-Zinda, un loc cu multiple mausoleuri care de care mai impresionant decorate, atât la interior cât și la exterior, unul dintre ele fiind considerat ca aparținând chiar vărului lui Mohamed.
Un alt mausoleu ce merită vizitat este chiar Mausoleul lui Amir Temur, de care se leagă și diverse legende și blesteme care i-au influențat inclusiv pe sovieticii ce au ocupat aceste locuri după cel de-al Doilea Război Mondial și care au încercat să deschidă mormântul vestitului rege mongol.
Ultimul pe listă, Observatorul lui Ulugh Beg, fost sultan timurid, dar și matematician și mai ales astrolog; acesta are propriul monument și observator, într-o parte mai îndepărtată a orașului, pe care însă l-am găsit închis.
Și, nu în ultimul rând, am fost și la o degustare de vinuri uzbece la Samarkandskiy Vinnyy Zavod Imeni MA Khovrenko – un sediu de Wine Tasting cu 10 tipuri de vinuri produse în Uzbekistan, o experiență a gusturilor și mirosurilor puternice, florale, parfumate, aromate – așa cum sunt vinurile din Uzbekistan.
> Unde am mâncat în Samarkand: Platan, Bibikhanum Teahouse, Samarkand Restaurant, Karimbek, Jasmin Oilaviy Restoran.
> Unde ne-am cazat în Samarkand: Favorite Apartment.
Aceasta a fost printre ultimele experiențe ale noastre înainte de a ne întoarce, tot cu trenul, în Tashkent, de unde aveam să părăsim (cu părere de rău) Uzbekistan. Încă 85 RON și aici biletele de tren, și cam aceasta a fost experiența noastră feroviară în Uzbekistan, Dar ne rămân experiențe memorabile, amintiri unice și bucuria de a fi descoperit împreună o altă părticică din această lume mare și frumoasă.
Tot despre Uzbekistan, la noi pe blog mai poți citi:
> Road Trip prin deșert la Marea Aral
> Detalii din Tashkent și aspecte organizatorice
