3 vârfuri pentru Santiago de Chile văzut de sus

Cuprins

Știam de când am plecat de acasă că Santiago de Chile e un oraș înconjurat din trei părți de munți și dintr-o parte de ocean. Un exercițiu simplu de imaginație te duce ușor cu gândul la vederi impresionante care, privite de sus, oferă vizitatorilor un spectacol complet al legăturii atât de strânse ce s-a creat aici între natură și oraș.

Odată ajunși, trecând peste crestele ninse ale Anzilor înainte de aterizare, ne-am dat seama că cele mai bune „locuri” la acest spectacol sunt tot undeva la înălțime. Așa că am analizat „ofertele” existente, am identificat trei opțiuni diferite și le-am încercat pe fiecare pe rând.

Și chiar dacă vederea e la fel de amețitoare de oriunde ai privi, profilul fiecăruia din cele trei obiective e complet diferit de celelalte, la fel ca și activitățile puse la dispoziția viziatorilor. Așa că, dacă ajungeți acolo, nu ezitați să le parcurgeți pe toate:

Sky Costanera

Pentru asta am rezervat bilete încă din prima zi și n-am ajuns bine că am lăsat bagajele și am și pornit spre obiectivul nostru. Aflasem deja că e cel mai înalt turn din America Latină, iar așa ceva nu trebuie ratat (nu de noi, cel puțin, care suntem niște amatori ai înălțimilor).

Turnul are 300 metri înălțime și e deschis vizitatorilor în fiecare zi, de la 10 dimineața la 10 seara. Prețul unui bilet pentru adulți ajunge la 15000 CPL (aproximativ 25 $), iar copiii cu vârsta mai mică de 4 ani intră gratuit. E greu să nu îl identifici, fiind de departe cea mai înaltă clădire din oraș, cu pereți din sticlă și un design modern ce domină orice vedere de ansamblu.

În turn, ai acces la ultimele două etaje. Primul e de tip închis, cu vedere 360 grade, iar tablourile sunt unice din orice parte ai privi; parcă nu te mai saturi să faci poze și să surprinzi cât mai multe detalii. Mai găsești aici diverse informații despre oraș, locuri de odihnă sau notițe despre turn și despre alte clădiri din lume renumite prin înălțimea lor. E locul perfect pentru fotografii de colecție, momente de relaxare, o vedere inegalabilă spre Anzii impunători și spre toate zonele orașului. Al doilea etaj este de tip „open air” – un aer mult mai tare și mai rece aici decât la nivelul solului – dar cu o structură solidă de schele și pereți de sticlă foarte înalți, încât nu există niciun pericol pentru vizitatori.

Cât am stat în turn, Albert a avut loc suficient să alerge cât să își consume toată energia. A mutat și construit tot felul de așezări cu scaunele portocalii super ușoare și atractive pentru cei mici, s-a uitat prin binoclu, a analizat curios mașinile cât furnicile de acolo de jos ce mișunau pe autostrăzile din oraș și a exclamat zeci de „oaaauu”-uri pline de entuziasm în fața vederilor copleșitoare de dincolo de pereții de sticlă.

Probabil că iarna sau primăvara devreme vederea e și mai impresionantă, când Anzii sunt plini de zăpadă pe creste. Acum doar câteva vârfuri îndepărtate sclipeau în mantie albă. Dar chiar și asa, experiența a fost la înălțime… la propriu și la figurat.

Cerro Santa Lucia

De acolo de sus din Sky Costanera ne-am localizat obiectivele de parcurs pe zilele viitoare. Iar cele două delușoare înverzite din mijlocul orașului au intrat și ele pe lista noastră.

Primul e numit Santa Lucia, în amintirea zilei când acesta a fost cucerit de primul guvernator al statului Chile, având inițial rolul de loc de supraveghere a localnicilor. Din acest motiv, au fost construite aici două castele care mai pot fi vizitate și acum de turiști. Mai târziu, dealul a fost supus unor lucrări de integrare în planul orașului, proiecte de reabilitare și transformare a acestuia într-un parc cu esplanade, alei, fântâni și spații verzi, iar de aici a mai fost un pas până la integrarea acestuia în lista monumentelor naționale ale statului chilian.

Pe lângă importanța istorică pe care o păstrează și azi prin simbolistica sa, ca „graniță” ce desparte primele două cartiere construite în Santiago de Chile, ce ne-a impresionat pe noi cel mai mult este atenția cu care se îngrijește parcul și numărul impresionant de oameni ce se ocupă de irigarea și îngrijirea vegetației luxuriante care îl face atât de atractiv. Surprinși am mai rămas și de amabilitatea cu care ne-au întâmpinat simpli lucrători din parc ce udau florile cu zâmbeteul pe buze și un cald „adelante, por favor, bienvenida” pe care ni l-au adresat, într-un loc unde intrarea este liberă, turiștii nu contribuie financiar în nicun fel, iar obiectivul nu e privit ca o sursă de profit. Un aspect normal, de altfel, într-o lume civilizată, dar care la noi e departe de a fi devenit o obișnuință.

În vârf se poate ajunge fie pe jos, urcând câteva sute de scări, fie cu mașina pe un drum ocolitor, pornind de la Fuente de Neptuno,o minunată fântână în nunațe alb – gălbui construită în cinstea zeului mărilor, care atrage de departe privirile celor ce trec pe aici.

Nici celelalte sectoare ale parcului nu rămân mai prejos, de la aleile îmbrăcate în flori agățătoare, la castelul Hidalgo pe care îl întâlnim în drum spre vârful colinei (dar pe care l-am găsit închis, din păcate) și până la esplanada din vârful dealului ce oferă aceeași vedere impresionantă spre oraș și munți. Cei ajunși aici fie admiră priveliștea, fie se odihnesc pe băncuțele de sub copacii umbroși, fie își continuă traseul pe scările ce duc la punctul de belvedere din vârful cetății.

De aici accesul cu mașina nu mai este posibil, așa că urcăm și noi pe rând până în vârf, trecem pe lângă bisericuța unde se află mormântul lui Benjamin Vicunã Mackenna, scriitor și om politic chilian și cel care a amenajat parcul în forma lui actuală, și ne desfătăm cu priveliștea de la înălțime. Scările înguste ce urcă pe un vârf de stâncă ne duc într-un turn construit ca pentru prințese, din cărămidă portocalie și galbenă, de unde sorbim din nou frumusețea peisajului ce ni se așterne în față, de la ocean până la munți.

Se pare că și Charles Darwin a fost impresionat de vederea de aici despre care a spus că este „impresionante y única”, așa cum stă scris pe o placă săpată în piatră lângă ultimele rânduri de trepte ce duc în vârful stâncii.

3. Cerro San Cristóbal

Santiago de Chile oferă și posibilitatea unei plimbări cu telefericul sau cu funicularul. Ambele sunt disponibile pe colina San Cristóbal, unul din cele mai înalte puncte ale orașului și parte a celui mai mare parc natural al capitalei.

Noi am ales să urcăm cu telefericul și să coborâm pe jos. Prețul biletului la dus a fost de 1910 CPL de persoană (aproximativ 3 $) până în vârf, cu posiblitatea coborârii și la stația intermediară de pe traseu.

La întors am ales traseul mai direct, exclusiv pentru mers pe jos, dar drumul nu s-a dovedit cel mai ușor, mai ales cu căruciorul după noi. Cel mai sigur, pentru o plimbare prin natură și aer curat, este drumul accesibil mașinilor și bicicliștilor, timpul aproximativ de coborâre fiind în jur de 45 minute. În orice caz, hărți pentru turiști sunt accesibile din loc în loc, alături de locuri de popas, fântânițe cu apă potabilă și toalete cu acces gratuit.

Aproape de stația funicularului, pe o esplanadă cu vedere spre oraș, găsim câteva chioșcuri de suveniruri, rulote cu diverse gustări și toalete contracost. Dar, odată ajunși în vârful dealului, suntem învăluiți de o atmosferă aproape sacrală. Pașii ne poartă spre o bisericuță de piatră la care poti ajunge doar urcând pe „drumul celor șapte rostiri”, însemnate din loc în loc de șapte cruci ce amintesc cuvintele lui Iisus atunci când a fost răstignit pe cruce. Dintr-un reportofon se aud cântări închinate Fecioarei Maria, căci în numele ei a fost ridicat paraclisul pe acest vârf stâncos.

Mai sus, la capătul câtorva zeci de scări, zărim statuia albă a Mariei veghind asupra orașului. Un amfiteatru se întinde în fața ei, ca loc de rugăciune și meditație. Priveliștea din jur te lasă fără cuvinte, așa cum ne-am obișnuit. Lumea vine aici să se roage, să admire, să cânte, să se relaxeze sau pur și simplu să lase acolo jos, la baza dealului, orice grijă, neliniște sau tristețe și să plece de aici încărcat spiritual și liniștit.


E locul unde am avut parte de prima lecție de fotografie direct din teleferic, de un vârf de munte ce inspiră liniște și pace în sufletele celor ce ajung aici și, din nou, de o vedere impresionantă și un oraș pe care natura l-a iubit atât de mult încât l-a străjuit de Anzii cei măreți care încă își mai păstrează crestele ninse în miez de vară.


Aceeași vedere, trei înălțimi, trei opțiuni diferite – una modernă, alta istorică și cea de-a a treia spirituală.

De oriunde l-ai privi, Santiago de Chile se vede de sus drept un oraș foarte verde. Nu există stradă fără copaci. Oriunde te întorci găsești un colț înverzit. Iar colinele pe care am urcat sunt ele însele îmbrăcate în vegetație bogată, luxuriantă, tropicală și aproape specifică junglei.

Dar, mai ales, în oricare din aceste locuri ai ajunge, o părticică din suflet îți tresare de încântare și adună cu grijă amintiri pentru totdeauna din Santiago de Chile, orașul dintre Anzi și Pacific.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!