Se încheie încă un an, bine ai venit 2022!

Cuprins

Nu a fost cel mai fructuos, nu a fost nici cel mai liniștit, dar a fost totuși bun cu noi acest 2021, ne-a păstrat sănătoși și împreună, și asta e cel mai important!

Nici în materie de călătorii acest an nu a fost cel mai bogat posibil, dar am încercat să scoatem ce a fost mai bun din el și să vedem unele locuri frumoase unde ne doream de mai mult timp să ajungem.

Călătoriile noastre din 2021

Noaptea dintre ani, la trecerea din 2020 către 2021, ne-a găsit în America de Sud, undeva pe malul Pacificului, la Guayaquil, în Ecuador, într-un oraș închis de restricții pandemice. Am continuat apoi să explorăm Ecuadorul pentru aproape încă o lună, trecând prin Cuenca, Salinas, Banos, Mindo și mult visatele insule Galapagos.

Întorși în țară, luna februarie ne-am petrecut-o când la Iași, când în Bucovina la rude, iar luna martie a fost total liniștită pentru noi, concentrându-ne pe renovarea căsuței noastre.

Din aprilie ne-am reluat explorările și am plecat spre Bosnia și Herțegovina, trecând prin Serbia și întorcându-ne prin Muntenegru, cu oprire la Kotor. Am întregit astfel traseul prin țările balcanice pe care îl începusem din vara lui 2020 când Bosnia nu era deschisă turiștilor.

În lunile mai și iunie ne-am plimbat în România, ba pe la mare, ba pe la munte, și am redescoperit cât de frumoasă e țara noastră și ce locuri cu potențial, dar prea puțin promovate, are. Am ajuns în Maramureș cu autorulota, pe litoralul Mării Negre la Mamaia, în Munții Apuseni pe care i-am explorat în zona Pădurea Craiului și în orașul Oradea pe care l-am găsit absolut minunat.

Mijlocul verii, în toată luna iulie, l-am petrecut în Slovacia, țară pe care am explorat-o pe îndelete și ne-am bucurat de orașele medievale și de castelele numeroase atât de bine păstrate. Ultima lună a verii am petrecut-o din nou acasă, mutați în căsuța noastră cea nouă la care muncisem tot anul.

Odată cu venirea toamnei ne-am făcut din nou planuri de plecare. Am început cu un weekend scurt în Olanda, la Amsterdam și Zaanse Schans, am continuat cu două weekend-uri în Ucraina, la Liov, Kamianetz-Podolski și Cernăuți, iar pentru ultima călătorie de avengură a anului am ales ca destinație Marocul pe care l-am colindat de la nord la sud și unde am avut parte și de cea mai mare emoție dată de pandemie, odată cu închiderea granițelor țării și apoi întoarcerea cu zborul de repatriere special organizat pentru români.

După ce am petrecut ultimele zile din an în Iași și Bucovina, pe pârtia de schi de la Gura Humorului, noaptea de Anul Nou 2022 ne găsește la Kiev, de unde vom ciocni paharele de șampanie și ne vom bucura (sperăm) de artificii.

Mai pe scurt, rezumatul călătoriilor noastre din acest an a arătat cam așa:

Părinți Călători în Online

În ceea ce privește activitatea noastră în online, blogul nostru a continuat să se dezvolte, să fie citit – și pentru asta vă mulțumim! – și să crească în statistici de la un an la altul. Am depășit la începutul anului pragul de 10.000 de prieteni pe pagina de Facebook, zeci de mii de cititori pe site , iar contul de Instagram a început să se dezvolte, depășind 5000 de urmăritori. Vă suntem recunoscători pentru asta și sperăm să oferim în continuare informație utilă și plăcută pentru cititorii noștri (iar de nu este așa, nu ezitați să ne trageți de mânecă oricând este nevoie 🙂 ).

Și Grupul Familiilor Călătoare construit și gestionat alături de bloggerii din asociația Family Travel Bubble (din care și noi facem parte) s-a făcut mare și a trecut de 11.000 de membri, iar informațiile care se schimbă aici sunt valoroase și calitative.

Colaborările pe care le-am avut cu clienți ce ne-au oferit încrederea lor pentru promovarea serviciilor și produselor lor au fost de asemenea valoroase și testimonialele clienților noștri ne-au confirmat asta.

Gânduri pentru 2022

Pentru anul 2022, ne dorim să rămânem sănătoși în primul rând, să se diminueze impactul acestei pandemii și, pe cât posibil, să revenim la normal, astfel încât să putem călători în locuri noi și interesante, fără surprize neplăcute. Iar pe voi să vă păstrăm alături cu articole, sugestii și idei interesante pe blog, să ne îmbunătățim munca cu sfaturile pe care le primim cu drag din partea voastră și să ajungem la și mai mulți cititori interesați de excursii, de destinațiile pe unde noi am ajuns și, în general, de plecările împreună cu cei mici.

Împreună putem să creștem această comunitate frumoasă a pasionaților de călătorii de toate vârstele, așa că, dacă v-au plăcut până acum plimbările noastre, vă rugăm să ne urmăriți și să ne distribuiți și în 2022, atât aici pe blog cât și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/parinticalatori/ sau pe Instagram, căci punem poze frumoase din locurile pe unde ajungem: https://www.instagram.com/parinti_calatori/.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și vă dorim tuturor un an mai bun, mai frumos și mai darnic decât cel ce se încheie, cu zile pline de noi descoperiri și drumuri care să vă poarte spre locuri dragi și captivante! 

Vă îmbrățișăm virtual,

Albert, Ayola & Părinți Călători

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!