Gânduri la finalul unui 2020 pandemic și începutul lui 2021 cu mai multă speranță

Cuprins

Recitind articolul de la finalul anului trecut, îmi aduc aminte câte speranțe ne pusesem în anul ce urma să înceapă, câte planuri ne făcusem pentru 2020, câte bilete de avion aveam deja cumpărate și în câte locuri așteptam să plecăm cu nerăbdare.

N-a fost un an ușor acest 2020, o știm cu toții.

Am stat închiși în case, am ieșit la plimbare doar cu bilet de voie, am învățat să purtăm măști, să ne dezinfectăm pe mâini mai des, să ocolim spațiile închise și, poate cel mai greu dintre toate, să ne cam ferim de oameni. Iar copiii au resimțit cel mai mult aceste schimbări, cu toate că s-au adaptat la noile condiții fără prea multe întrebări.

Apoi am învățat să urmărim statistici și site-uri oficiale, să ne informăm corect și să fim tot timpul la curent cu ultimele modificări în materie de călătorii și cu accesul în alte țări, am învățat noțiuni noi ca PCR, carantină , stare de urgență sau auto-izolare și acestea au devenit parte a vieții noastre zilnice, departe de normalul cu care ne obișnuisem până acum. Dar am prețuit mai mult ca oricând că suntem sănătoși noi și toți cei dragi și că acest final de 2020 ne găsește pe toți bine.

***

În ciuda pandemiei, anul 2020 nu a fost lipsit de călătorii pentru noi; pe lângă zone minunate din țara noastră pe care nu le știam sau pe care nu le mai văzusem de mult timp, anul acesta am ajuns în douăsprezece țări diferite de pe trei continente și am avut ocazia să petrecem 100 de zile în afara țării, mai mult poate decât în oricare alt an de până acum care ne-a permis să călătorim mai liber.

Chiar la început de an, înainte de a fi vorba de o pandemie și înainte de a se declara stare de urgență în Romania, am petrecut o vacanță minunată pe continentul nostru preferat, în America de Sud, unde am vizitat mai multe regiuni din Columbia, o țară superbă ce ne-a depășit așteptările.

Apoi, rând pe rând, ne-am anulat călătoriile planificate în primăvară – în Polonia de ziua lui Albert și a mamei, în Japonia de Paști, o excursie pe care o așteptam de mult timp, și în cele din urmă în Italia, vacanța pe care ne-o doream alături de bunici.

Dar, odată cu ridicarea parțială a restricțiilor, nu ne-am pus pasiunea de a călători în paranteză, ci am ieșit timid, cu mai multă precauție ca oricând, și am reînceput să descoperim noi locuri, atât aproape de casă, cât și la distanțe mai mari. Am călătorit cu mașina mult mai mult decât eram obișnuiți și am făcut road trip-uri lungi prin Serbia în luna iunie, apoi prin țările balcanice în iulie și august – am descoperit pe rând Macedonia de Nord, Kosovo, Albania și Croația, am trecut prin Bulgaria și Muntenegru și ne-am oprit puțin în Ungaria -, iar aniversarea de 1 an a surioarei mele Ayola ne-a găsit în Turcia.

În perioada petrecută în țară, am vizitat și locuri minunate de la noi de acasă: la Bran și în împrejurimi, la Canionul 7 Scări – primul meu traseu montan, la Târgu Neamț, la Iași și la Sighișoara.

Iar acum, la final de an 2020, după ce ne-am tot gândit și răzgândit, până la urmă ne-am făcut curaj și am plecat în prima noastră călătorie cu avionul pe timp de pandemie. Așa că, după o escală în Spania, iată-ne de mai bine de trei săptămăni în Ecuador, o călătorie la care visam de mult timp și care în sfârșit a devenit realitate. Începutul noului an ne va găsi tot aici, așa că pentru o perioadă vom continua să povestim despre cum se simt Crăciunul și Anul Nou în locuri exotice, despre cum e gestionată pandemia în țara ecuatorială și despre locuri minunate de vizitat în aceste părți ale Globului cu care natura a fost mai mult decât darnică.

Până atunci, lăsăm aici un rezumat al călătoriilor noastre din 2020 cu care ne-am delectat și noi zilele aceastea, în încercarea de a face retrospectiva acestui an.

***

În online, blogul nostru a continuat să se dezvolte, să fie citit – și pentru asta vă mulțumim! – și să crească în statistici de la un an la altul. Suntem extrem de aprope de pragul de 10.000 de prieteni pe pagina de Facebook, zeci de mii de cititori pe site și pagina de Instagram a început să se dezvolte, ajungând la mai bine de 2500 de urmăritori. Vă suntem recunoscători pentru asta și sperăm să oferim în continuare informație utilă și plăcută pentru cititorii noștri (iar de nu este așa, nu ezitați să ne trageți de mânecă oricând este nevoie 🙂 ).

Despre o parte din călătoriile și impresiile noastre pe timp de pandemie am fost invitați să povestim pe site-ul IQAds în cadrul Campaniei [Smart Travel] și ne puteți citi aici: [Smart travel] Părinți Călători: În drumurile noastre am traversat țara dintr-o parte în alta și am remarcat o relaxare destul de accentuată a oamenilor.

Printre marile realizări ale acestui an se numără însă asocierea cu alți șase cunoscuți bloggeri din România ce abordează tema călătoriilor în familie. Împreună am construit Grupul Familiilor Călătoare în care vă invităm să vă alăturați, iar Family Travel Bubble este numele care ne unește și sub semnul căruia ne propunem noi proiecte în anul ce urmează. Sperăm să vă avem alături 🙂

***

Pentru anul ce vine, ne dorim să rămânem sănătoși în primul rând, să punem capăt acestei pandemii al cărei sfârșit pare că deja a început, astfel încât să putem călători în locuri noi și interesante, fără surprize neplăcute. Iar pe voi să vă păstrăm alături cu articole, sugestii și idei interesante pe blog, să ne îmbunătățim munca cu sfaturile pe care le primim cu drag din partea voastră și să ajungem la și mai mulți cititori interesați de excursii, de destinațiile pe unde noi am ajuns și, în general, de plecările împreună cu cei mici.

Împreună putem să creștem această comunitate frumoasă a pasionaților de călătorii de toate vârstele, așa că, dacă v-au plăcut până acum plimbările noastre, vă rugăm să ne urmăriți și să ne distribuiți și în 2021, atât aici pe blog cât și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/parinticalatori/ sau pe Instagram, căci punem poze frumoase din locurile pe unde ajungem: https://www.instagram.com/parinti_calatori/.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și vă dorim tuturor un an mai bun, mai frumos și mai darnic decât cel ce se încheie, cu zile pline de noi descoperiri și drumuri care să vă poarte spre locuri dragi și captivante! 

Vă îmbrățișăm virtual,

Albert, Ayola & Părinți Călători

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!