Primul avion care m-a dus departe

Cuprins

Am să vă povestesc azi cum nu aveam nici trei luni când ai mei părinți șugubeți m-au „împachetat” frumos într-o dimineață și, împreună cu două genți și un rucsac, am pornit voioși (eu mai mult curios) spre un loc mare cu multe avioane. Atunci am luat primul avion… care m-a dus departe.

Auzisem eu că tot coceau ceva de câteva zile, că prea alergau dintr-o parte în alta și împachetau tot felul de lucruri. Cred că erau și puțin stresați, părea un lucru destul de important ceea ce voiau să facă.

Mai târziu am aflat că era vorba de prima mea excursie în afara țării. Și cum să faci asta decât cu un avion? Cică n-ar fi știut cum o să mă acomodez eu la zbor. Dar mie mi-a plăcut, așa că notați și voi ce contează pentru noi bebelușii ca primul zbor să fie un succes:

  1. La început alegeți un zbor scurt. Cum n-aveți de unde ști cum o să reacționăm și cât de mult o să ne placă, mai bine nu riscați din prima. O plimbărică de vreo 2 ore printre nori e suficientă pentru noi, numai bine cât să ne facem somnul dintre două mese fără probleme.
  2. Plimbați-ne de mici. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Așa ne vom obișnui și noi mai ușor și când vom crește mari nu ne va fi frică. Mai ales că am auzit-o eu pe mami vorbind cu doamna doctor cum că nu e nicio problemă să zbor așa micuț.
  3. Nu plecați spre aeroport pe ultima sută de metri. Asigurați-vă că aveți timp suficient în cazul în care, neprogramat,  vă treziți că vrem un scutecel nou sau cerem să mai păpăm o dată, fără să riscăm să ratăm plecarea. Știți deja că noi ne pricepem de minune să vă dăm programul peste cap tocmai în momentele limită 😀
  4. Nu vă chinuiți să ne țineți în brațe în aeroport sau să ne înghesuiți lucrurile în bagajul vostru, chiar și atunci când mergem cu o companie low-cost. Puteți să ne plimbați cu căruciorul până la ușa avionului și apoi să îl predați gratuit; vi-l vor returna când coborâți (sau în cel mai rău caz îl veți găsi pe banda de bagaje, împreună cu celelalte bagaje). Și gentuța noastră cu lucrurile neapărat necesare poate fi luată tot gratuit la bord.
  5. În avion, fiți siguri că aveți la îndemână toate lucrușoarele de care noi am putea avea nevoie (pampers, șervețele, biberon, jucării, păturică etc.). Știți doar cât de puțin ne place să așteptăm și ce scandal putem face când nu primim ce vrem. Iar dacă trebuie să ne schimbați, fugiți repede cu noi la baie, acolo este o măsuță numai bună pentru bebeluși.
  6. La urcare, domnișoarele stewardese vă vor da o centură de siguranță și o vestuță pentru noi. Nu uitați să ne legați centura de centura voastră, ca să fim în siguranță lângă voi.
  7. Când plecăm, tati mi-a zis că este posibil să ne doară urechiușele pentru că urcăm repede. Eu nu am avut nicio problemă pentru că mami mi-a dat lăptic să nu simt presiunea. Așa că apelați cu încredere la biberon, suzetă sau sursa naturală de lapte ca să ne faceți să înghițim când decolăm. Valabil și la coborâre.
  8. Nu vă panicați dacă pe drum ne mai legănăm puțin (și eu am simțit niște chestii de astea – turbulențe cică le zice). Dacă mami și tati sunt stresați, nu fac decât să ne agite și pe noi mai mult. Și uite așa ne strică toată karma 😀
  9. Pentru orice aveți nevoie, apelați la domnișoarele drăguțe în uniformă. Vor fi bucuroase să ne ajute și așa le putem zâmbi și noi mai de aproape 🙂
  10. Și nu uitați…bucurați-vă de zbor! E primul pas spre prima vacanță în familie; dacă o vom începe cu zâmbetul pe buze, o să ne placă mai mult și o să mai vrem și data viitoare!
Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!