Recomandare de cazare și concurs: Pensiunea Gia

Cuprins

Sighișoara nu e doar despre cetatea medievală (care într-adevăr e principala atracție a orașului), ci este și despre oameni faini din Ardeal, case din secolul XX, zona orașului de dincolo de râu, sub Dealul Gării, și natura ofertantă din împrejurimi, de altfel deloc de neglijat. Noi le-am descoperit atunci când am trecut pragul de la Pensiunea Gia, administrată de domnul Drăghici, un ardelean neaoș și totodată un om de nota 10, care ne-a povestit despre părțile mai puțin turistice ale locului, dar cu cel puțin la fel de mult farmec.

Așa că, dacă iubiți plimbările în natură, zonele mai liniștite, dar nu departe de centrul orașului, și echilibrul perfect între calitate și preț, vă recomandăm cu drag locul unde am poposit și noi pentru câteva zile: Pensiunea Gia.

Istoricul locației

Într-o casă cu istorie în spate, construită în anul 1903, cu ziduri groase și plafon susținut pe șine de cale ferată, a fost deschisă una dintre primele pensiuni ale Sighișoarei, în 2003. Aspectul i s-a mai schimbat între timp, camerele au fost renovate, doar fațada galben-soare i-a rămas aceeași, pe care îi stă scris cu litere de o șchioapă numele: Pensiunea GIA ***.

Domnul Drăghici, actualul manager al locației, are el însuși o relație specială cu pensiunea sa. Chiar dacă nu a fost în administrația sa de la început, o știe bine, de vreo 13 ani încoace, căci îi trecea pragul foarte des, în calitate de reprezentant al băncii unde lucra și de unde aducea oferte financiare pentru proprietarul pensiunii. Ușor-ușor, locul i-a devenit din ce în ce mai drag, iar proprietarul ca un prieten.

De aici un pas a mai fost până când, printr-un concurs de împrejurări, administrarea pensiunii a intrat în subordinea sa, începând cu luna mai a anului 2018. De atunci, pensiunea a fost renovată, îmbunătățită, amenajată, și-a schimbat complet aspectul interior și e tot mai apreciată de turiștii ce ajung și se cazează aici. Cât despre domnul Drăghici, pentru el pensiunea e acum parte din viața lui; între timp a renunțat la job, chiar dacă în suflet e încă economist de meserie, și își dedică timpul oaspeților săi și turismului local pe care își dorește să îl dezvolte și să îl facă mai vizibil.

Condițiile de cazare la Pensiunea Gia

Localizată pe Strada Libertății, la nici 5 minute de mers pe jos după ce treci podul peste Târnava Mare – râul care străbate centrul Sighișoarei – Pensiunea Gia își așteaptă oaspeții cu douăsprezece spații distincte de cazare, situate pe trei niveluri: 6 camere duble, 5 camere triple și un apartament cu două camere, la ultimul etaj. Astfel, capacitatea totală a pensiunii este de aproximativ 34 – 40 locuri, cu tot cu paturi suplimentare.

Totul aici e amenajat cu bun gust, simplu și elegant, păstrând pe alocuri decorațiuni din perioada medievală, vechi obiecte descoperite în casă pe parcursul renovărilor. Ce ne-a atras nouă atenția în special înainte de a ajunge aici a fost numărul mare de recenzii pozitive și aprecierile altor oaspeți, publicate pe pagina pensiunii de pe site-ul booking.com. Amabilitatea personalului, curățenia exemplară, accesul facil, confortul și amenajarea plăcută au fost aspectele care ne-au atras și, odată ajunși, ne-am convins și noi de veridicitatea lor. În plus, în această perioadă gradul de ocupare e mai redus, așa că a fost și mai lejer decât de obicei.

Și atât de bine ne-am simțit încât ne-am obișnuit ușor cu diminețile molcome (căci parcă și soarele se trezește mai greu în Ardeal 🙂 ), cu priveliștea splendidă de pe fereastra noastră de la etajul doi către acoperișurile cărămizii și turnurile din oraș, și cu cafeaua bună-bună pe care o poți servi de la recepție. Chiar dacă pensiunea nu dispune de restaurant propriu, este echipată cu o bucatărie comună și cu o terasă în curte, magazine se găsesc în imediata apropiere, servicii de livrare la domiciliu de asemenea, așa că micul dejun l-am luat în general la cazare, înainte de a ne începe ziua.

Specificul locației și activități opționale organizate

Pensiunea GIA e tipul de locație potrivită pentru oricine, iar personalul de aici își așteaptă oaspeții cu brațele deschise. De când funcționează ca unitate de cazare, a găzduit între pereții ei musafiri de tot felul: grupuri de copii veniți în tabere școlare, turiști curioși să descopere orașul medieval sau satele pitorești de pe colinele din jur, echipe de constructori detașați pentru lucrări în oraș, familii și prieteni veniți împreună sau din colțuri diferite ale țării, care și-au dat întâlnire la mijloc, chiar aici la Sighișoara. Până și noi ne-am întâlnit aici cu bunicii – noi veniți din București, ei din Bucovina – distanțele fiind cam egale din orice extremitate a țării ai porni. Fiecare din noi am trecut câte un rând de munți și am petrecut pe drum cam același timp până ne-am întâlnit în fața Pensiunii GIA din Sighișoara.

Așadar, locația e potrivită atât pentru grupuri mari, cu ocupare totală, cât și pentru cazări individuale, pentru grupuri restrânse sau familii cu copii. Dar, parcă mai mult ca oricând, pensiunea se bucură când e vizitată de iubitori ai naturii, poate și pentru că e amplasată la baza Dealului Gării, o colină împădurită din vârful căreia poți admira orașul în toată splendoarea (și, dacă nu am fi stat aici, cu siguranță nu am fi aflat nici de acest punct de belvedere pe care ar fi fost păcat să îl ratăm). Dar și pentru că domnul Drăghici organizează cu drag pentru oaspeții săi tot felul de drumeții pe colinele din împrejurimi, de unde poți admira frumusețile Transilvaniei în toată splendoarea sau poți ajunge în locuri unde tradițiile și viața autentică românească sunt încă bine împământenite.

Cu mașina de teren din dotare sau cu propriile lor mijloace de transport, și-a purtat deja mulți dintre invitații pensiunii pe colinele ce înconjoară Sighișoara, prin păduri de stejari seculari sau pe câmpii de unde privesc mirate căprioare, până la satele transilvănene din împrejurimi – Șapartoc, Daia, Valchid – mai puțin renumite, dar cel puțin la fel de frumoase ca mai cunoscutele Viscri, Mălâncrav sau Biertan.

Experiențele sunt autentice și diverse, astfel încât să simți pe deplin că descoperi cât mai profund această parte a țarii: cu opriri la ferme agricole unde se servește masa în stil tradițional cu alimente bio din curte și din grădina de legume, unde pâinea aburindă iese din cuptor sub ochii tăi sau unde vezi cum se face gemul și sucul de soc după rețete tradiționale de demult. Treci pe lângă vechi biserici fortificate specifice acestei zone, participi (mai în treacăt sau mai implicat) la momentul mulsului vacilor întoarse de la pășune și închei plimbarea cu apusul de soare peste case și uliți prăfuite, dar atât de frumoase în simplitatea lor.

Partea aceasta de Românie e atât de autentică, atât de puțin știută și promovată, dar impresionant de frumoasă, încât o astfel de ocazie ca cea pe care domnul Drăghici o oferă oaspeților săi e o mină de aur pentru turismul local și o comoară pentru cei ce ajung aici și au ocazia să se bucure de ea.

Oferte de cazare la Pensiunea Gia și… concurs!

Dacă vă gândiți să ajungeți la Sighișoara și prezentarea Pensiunii Gia din articolul nostru v-a făcut cu ochiul, vă lăsăm aici canalele prin care puteți contacta personalul locației ca să vă înregistrați rezervarea:

Iar pentru voi, cititorii noștri, avem și un discount: dacă apreciați pagina de facebook Părinți Călători sau sunteți membri ai grupului Grupul Familiilor Călătoare beneficiați:

– fie de un discount de 20% reducere la orice cerere de cazare la Pensiunea Gia– fie de pachetul promoțional 2 nopți plătite + 1 gratis

dacă specificați la rezervare că veniți în urma recomandării făcute de Părinți Călători.


Și asta nu e tot! Dacă ați ajuns până aici, avem pentru voi și un concurs!

Pensiunea Gia oferă cazare în cameră dublă pentru un weekend (sau 2 nopți la alegere) unuia dintre cititorii noștri care îndeplinește următoarele condiții de participare:

  • Scrie un comentariu la postarea de Facebook cu motivul pentru care și-ar dori să ajungă la Sighișoara și ce i-ar plăcea să viziteze;
  • Like paginilor de facebook Pensiunea Gia, Sighișoara și Părinți Călători;
  • Distribuie articolul pe Facebook, astfel încât să afle și alți prieteni despre Pensiunea Gia și despre concursul nostru 🙂

Concursul se va desfășura în perioada 16 -22 noiembrie 2020, iar câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți luni, 23 noiembrie 2020.

Așadar, voi de ce ați vrea să ajungeți la Pensiunea Gia? Scrieți-ne în comentarii și hai la concurs!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!