Jurnal de călătorie: Albania 2020

Cuprins

După ce am trecut prin Macedonia de Nord și Kosovo, următoarea țară balcanică în care urma să ajungem era Albania. Și, ca să fim mai aproape, ne-am reîntors din Kosovo în Macedonia de Nord, la Ohrid, de unde am trecut granița spre țara albaneză unde urma să petrecem aproape două săptămâni, explorând-o de la sud la nord.

Gjirokastër și Blue Eye

25 iulie 2020

Ieri am fost cam toată ziua în mașină. Am traversat Albania din estul ei, de la granița cu Macedonia de Nord, până tocmai în sud, la Sarandë. Și recunoaștem că la început Albania nu ni s-a părut atât de spectaculoasă cum tot auzisem. Nu suntem cei mai mari fani ai țărilor semi-aride, cu vegetație de stepă, iar Carpații noștri sunt mult mai spectaculoși decât munții lor sudici, îmbrăcați în boscheți pitici. Pe drum am mai făcut însă niște pauze, fie pentru masă, fie să vizităm câte ceva nou. Așa am ajuns într-un loc ce ne-a captivat pe loc și ne-a făcut să ne schimbăm impresia despre Albania.

Drum în Albania

Gjirokaster este un orășel construit pe o colină, la poalele unui munte înalt, abrupt și golaș. Totuși, nu asta îi dă neapărat farmecul, ci zona istorică a sa, cu casele acoperite de țigle din piatră cenușie pe lângă care trecem, urcând străzi abrupte.

Vedere din balconului restaurantului Odaja

Zona bazarului, magazinele de suveniruri, restaurantele mici de familie sunt și ele parte din această frumusețe în trepte. În vârful dealului o nelipsită cetate – deja ne-am obișnuit să găsim aproape în fiecare oraș câte una, tot colindând prin țări balcanice – dar parcă fiecare unică în felul ei. Pe drum mai descoperim tuneluri subterane, ziduri vechi de piatră și case tradiționale cu arhitectură specifică regiunii, toate sub o căldură înăbușitoare ce ne face să înaintăm mai greu.

Străzi pietruite și magazine cu suveniruri în Gjirokaster
Vedere spre cetatea din Gjirokaster

Unele dintre casele din oraș se pot chiar vizita; noi am intrat la Casa Zekate (mulțumim Travelfunpassion pentru recomandare!), una dintre cele mai renumite case tradiționale, construite în stil otoman și aparținând celor mai bogate familii din localitate. Turul l-am făcut pe cont propriu, am admirat camerele care însă se mai păstrează amenajate în stilul anilor 1800, iar panorama de pe terasa casei ne-a impresionat. Cu siguranță nu aveau o vedere prea rea oamenii ce locuiau aici! Acum casa are rol de muzeu, nu mai e locuită, dar farmecul i s-a păstrat, iar vizita ei e o întoarcere în altă perioadă a istoriei albaneze.

Intrarea la Casa Zekate
Vedere spre oraș de pe terasa Casei Zekate
Casa Zekate – exterior

Sunt 38 grade aici, chiar dacă soarele e ascuns după nori și sunt ușoare semne de ploaie. În rest, orașul gol de vizitatori. Restaurantele, unele deschise, cu mesele goale întinse în stradă, așteptând turiștii… Altele deja și-au închis ușile, cine știe pentru cât timp. Pandemia se pare că a avut un cuvânt greu de spus în viața acestui oraș pentru care turismul părea să cântărească mult. Gjirokaster ne-a plăcut și ne-a întristat deopotrivă.

Gjirokaster – vedere de ansamblu

Cu jumătate de oră înainte de destinație, ne-am oprit la încă un obiectiv care avea să ne fascineze pe loc. Blue Eye este un fel de lac pe cursul unui râu, la care ajungem mergând 2 km pe un drum prăfuit, după ce ne-am abătut de la traseul ce duce spre Sarandë. Faimos pentru albastrul ireal, se spune că în punctul central apa atinge 50 de metri adâncime, acolo unde par să fie și niște izvoare subterane, căci apa bolborosește necontenit. Nouă ni s-a părut că seamănă mult cu lacul Ochiul Beiului de la noi din țară.

Spre seară am ajuns și la cazarea noastră din Sarandë, stațiunea unde vom petrece câteva zile pe plaja Mării Ionice, spre bucuria copiilor. Și a noastră, recunoaștem. 🙂

Sarandë

Orașul și plaja

26 iulie 2020

Un apus de soare în mare, văzut de pe balcon, o dimineață cu valuri azurii zvârcolindu-se în întinderea turcoaz a mării, niște copii fericiți și părinții relaxați alături de ei. Așa arată diminețile noastre în Sarandë, o stațiune despre care nu auzisem prea multe până să o vedem, dar tare ne-am mirat când am descoperit-o.

Am petrecut aici câteva zile tare plăcute. Cu multe fructe de mare, meniuri gustoase, soare cât cuprinde, înghețată cu fructe, pepene roșu și de la capăt. Am stat la plajă la Mango beach – o plajă privată, bine organizată, aerisită, cu pietre ce-i drept, dar neaglomerată și cu distanță mare între sezlonguri. E drept că plajele aici sunt cu pietre, nu cu nisip, dar cu ocazia asta noi am descoperit că ne plac și plajele cu pietre pentru că nu se mai lipește nisipul de pielea udă – niște papucei de la magazinul din apropiere și suntem pregătiți de plajă.

Detalii de pe plajă în Sarandë

Într-o seară am făcut o plimbare și în partea centrală a orașului (locul unde stăteam noi e mai mult specific litoralului, cu atmosferă de stațiune la mare), am vizitat portul, ne-am plimbat pe faleza din oraș și am luat cina la unul din restaurantele ce își întind terasele de-a lungul cheiului. Am fost surprinși să găsim chiar bustul istoricului român Nicolae Iorga, înălțat pe un soclu într-o zonă centrală a orașului. Se pare că, prin scrierile sale, a ajutat la întemeierea statului modern albanez, așa cum stă inscripționat chiar pe monumentul ridicat în amintirea sa.

Portul din Sarandë

-> În Sarandë ne-am cazat aici: Teo Apartaments.

Plaja în Ksamil

27 iulie 2020

În timp ce eram aici, am aflat că România tocmai a inclus Albania pe lista țărilor verzi, așa că, de la fața locului, direct de pe plaja din Ksamil am scris mai multe detalii despre cum poți ajunge în Albania pe cont propriu, care e atmosfera aici, avantajele și dezavantajele unei astfel de vacanțe și câteva recomandări, în acest articol.

Cât despre Ksamil, pe noi ne-a fascinat peisajul – marea aici are niște nuanțe azurii spectaculoase – și chiar plaja, pietrișul de aici fiind mai suportabil decât în Sarandë, cu pietre mici și mai plăcut la atingere, e un fel de „nisip” din pietre mici, mult mai plăcut pentru că nu înțeapă, poți merge în picioarele goale și nici nu se lipește de tine când ești ud. Așadar, apa turcoaz, intrarea lină în mare, fără valuri – rețeta perfectă pentru copiii ce se pot juca în voie.

Plaja în Ksamil – vedere de ansamblu

Și cum priveliștea de aici este uimitoare, poți trece cu vederea organizarea turistică stângace, locurile de parcare greu de găsit și amplasate pe niște câmpuri prăfuite sau clădirile mai ponosite din oraș, doar că sa ajungi pentru câteva ore pe plaja din Ksamil să te bucuri de jocurile de culori din întinderea mării.

În schimb, plajele sunt ceva mai aglomerate decât în Sarandë, iar în ceea ce privește cazarea e și mai complicat; cu toate eforturile noastre de căutare nu am găsit aici o cazare plăcută, care să ne mulțumească, așa că am preferat să stăm în orășelul de lângă.

Ksamil – poză fără filtru 🙂

Cetatea din Butrint și Castelul Lekuresi

28 iulie 2020

În timpul petrecut în Sarandë să nu credeți că am stat doar la plajă… Nuu, am mai vizitat și câte ceva în jur.

De exemplu, într-o dimineață am fost la cetatea din Butrint, apoi ne-am oprit la plajă în Ksamil. Cetatea e de fapt o veche așezare romană din care s-au păstrat încă părți importante: amfiteatrul, forumul, basilica, locul pentru oficierea botezurilor, Fântâna Nimfelor, Poarta Leilor și încă multe alte părți ale vechii cetăți pot fi vizitate și acum, urmând harta disponibilă la intrare.

Ruine în Cetatea Butrint
Detalii din cetatea Butrint

Și dacă suntem la capitolul vizite, în altă seară am vizitat castelul Lekuresi din Sarandë. Sus pe un vârf de deal, câteva ziduri de piatră împrejmuiesc acum un restaurant cu vedere spre mare și spre munții din jur. Merită să vii aici măcar pentru peisaj, mai ales la momentul apusului de soare, dacă nu și pentru o cină la înălțime.

Castelul Lekuresi – vedere de ansamblu
Împrejurimile castelului Lekuresi

Odată cu aceste vizite am părăsit Sarande și totodată și sudul Albaniei. Urcăm mai la nord, dar nu ne abatem de la coasta mării și litoralul albanez. Și, ca de obicei, continuăm cu impresii din locurile pe unde ajungem.

Traseu Sarande – Durres

29 iulie 2020

Sunt niște zile mai liniștite în perioada asta petrecută în Albania. Mare, plajă, soare, cald, câte o plimbare prin împrejurimi și din nou de la capăt. Le place copiilor, ne relaxează și pe noi.

Dar avem și câte o zi petrecută mai mult în mașină. De exemplu, când am plecat din Sarande spre Durres și am părăsit Marea Ionică pentru plajele de la Marea Adriatică. Am ales să mergem de-a lungul coastei, în locul traseului direct, iar pe alocuri am făcut pauze, căci țara asta e frumoasă și are multe locuri ce merită văzute, măcar că doar din mers.

Drum în Albania

Plaja Gjipe

Prima dată ne-am oprit pentru o bălăceală scurtă la Plaja Gjipe, una din plajele izolate ale Albaniei și poate cea mai frumoasă dintre ele. Asta vine însă la pachet și cu dificultatea de a ajunge la ea – cea mai apropiată parcare e la 2.5 km distanță (costă 200 leke / zi sau 300 leke /noapte să lași mașina aici), iar de acolo se coboară spre plajă pe jos, pe un drum unde stânci colțuroase se amestecă cu un pământ portocaliu, arid și prăfos, de te întrebi dacă măcar o mașină de teren poate trece pe aici.

Drumul durează cam 20 minute la dus, dar returul este și mai greu, căci înapoi urci pe drumul aproape deșertic și, în plus, soarele e și mai puternic, cel puțin dacă te întorci la amiază ca noi. O probă de forță cu ambii copii în brațele noastre, dar și de stimulare a capacităților fizice și a rezistenței la efort.

Albastrul mării în această zonă a litoralului albanez

Plaja merită totuși oboseala, căci e frumos încadrată de stâncile canionului cu același nume ce ajunge până aici, apele sunt limpezi și profund albastre și loc este suficient, căci puțină lume ajunge aici. Sunt, însă, câteva corturi instalate pe plajă, pentu cei care vor să rămână peste noapte. În schimb, nu sunt comercianți de niciun fel, așa că tot ce ai nevoie aici trebuie să aduci cu tine. Nu uita mai ales apa…

Plaja Dhërmi

Ne-am continuat apoi drumul tot de-a lungul mării, tot pe trasee pitorești, cu marea de-o parte și munții de cealaltă.

Iar urmatoarea oprire a fost la Plaja Dhërmi – mult mai ușor accesibilă față de precedenta vizitată, pentru că nu e izolată, iar accesul direct cu mașina este posibil. Are o altfel de amenajare, mai asemănătoare cu cele din Sarande, dar diferită totuși – mai elegantă, mai înverzită, cu pietricele mici și rotunjite și restaurante la înălțime.

Vedere de la terasa restaurantului amplasat pe plajă
Plaja Dhërmi

Pasul Llogara

După ce ne-am făcut plinul de plaje, ne-am continuat drumul prin munți, trecând prin Pasul Llogara și Parcul Național cu același nume. Priveliștea din vârf e impresionantă, dar și vântul pe măsură (care are prostul obicei de a confisca turiștilor furați de peisaj câte o pălărie sau vreo șapcă neglijentă. De unde știm? Ia ghiciți! ).

Lung, lung drumul. Și obositor, e drept. Multe serpentine, urcușuri și coborâșuri, devenind amețitor la un moment dat.

Vedere din vârful Pasului Llogara

Mănăstirea i Shën Mërisë din Zvërnec

Dar rotirile se încheie odată cu ultimul obiectiv la care ne oprim, aproape de Vlorë – Mănăstirea i Shën Mërisë din Zvërnec – o biserică bizantină din secolul XIV, amplasată pe o limbă de pământ dintr-o lagună și conectată de uscat printr-un pod lung de lemn ce străbate apele.

Podul de lemn ce străbate laguna până la mănăstire
Mănăstirea i Shën Mërisë

De aici drumul până în Durres merge pe autostradă, așa că timpul zboară mai repede și noi ajungem, odată cu lăsarea serii, în orașul de pe țărmul Adriaticii unde, pentru următoarele zile, schimbăm plajele de pietre cu cele cu nisip.

Durres

30 iulie 2020

E caniculă în țară, e caniculă și în Albania.

Dar parcă e mai bine lângă mare, cu un fresh de portocale alături și cu câțiva palmieri ce ne umbresc. Mai ales dacă plaja e liberă-liberă, ocupată la maxim 10% din capacitatea ei, iar în apă la fel de gol. E loc de distanțare socială berechet. Așa e acum în Durres, una din stațiunile albaneze de la Marea Adriatică. Pozele sunt făcute la o oră de vârf când, în mod normal, plaja ar fi plină. La terase la fel, suntem singurii care ne așezăm la masă. Dezavantajul este că se lucrează la capacitate minimă, astfel încât e foarte posibil să nu fie disponibile toate felurile de mâncare din meniu. Avantajul e că timpii de așteptare sunt reduși, iar prețurile sunt scăzute.

Plaja din Durres

Se vede o diferență clară în sensul ăsta între sudul și nordul litoralului din Albania. Dacă în Sarande prețul pe șezlonguri era de 1000 leke (40 RON), în Durres 2 șezlonguri costă doar 800 leke (32 RON) și au și prosoape de plajă incluse. La restaurante diferența este, de asemenea, vizibilă. Aici am înțeles de fapt de ce se spune despre Albania că este ieftină.

O altă diferență este că plajele de aici sunt cu nisip, intrarea în apă este lină, iar marea nu e adâncă până departe, ceea ce o face o stațiune foarte potrivită pentru copii. Însă totodată se pierd și nuanțele azurii cu care ne obișnuisem în sud, probabil nisipul e cel care dă apei o culoare mai tulbure.

Un alt aspect mai puțin fericit e că aici am mai găsit gunoaie pe plajă – mucuri de țigară în nisip, câte un ambalaj luat de apă – ceea ce la plajele cu pietricele din sud nu întâlneam.

Nu e de neglijat nici o plimbare prin centrul orașului, în special seara, descoperindu-i latura sa istorică: de-a lungul Amfiteatrului Roman, pe lângă Moscheea Fatih, în piața centrală cu fântâni și terase cochete, de-a lungul falezei din oraș sau la Castelul din Durres – ziduri de piatră ce dăinuie peste timp îmbinându-se cu elemente moderne ale orașului actual.

Castelul din Durres
Piața Centrală din Durres

Și mai merită știut, în caz că vă gândiți la o vacanță la mare în Albania, că în Durres se ajunge mai repede din România decât în Sarande. 13 ore ar fi drumul din București până aici, față de vreo 16 ore până în sud. În rest, fiecare alege ce i se potrivește mai bine ca tipar de vacanță. E clar că ambele regiuni au aspectele lor plăcute și altele mai puțin plăcute, dar când le cunoaștem în avans putem lua decizii mai ușor.

-> În Durres ne-am cazat aici: EKA Luxury Apartments.

Kruja

31 iulie 2020

În drum spre Tirana, ne-am oprit să vizităm castelul din Kruja, important pentru istoria albanezilor, fiind locul desfășurării mai multor lupte împotriva ocupației otomane.

Castelul din Kruja

Obiectivul e foarte bine păstrat, în interior fiind amplasat și Muzeul Național ce poartă numele conducătorului care a luptat pentru liberatea albanezilor în fața turcilor – Skanderbeg, pentru ei un fel de Ștefan cel Mare de-al nostru. În incinta cetății mai poți vedea ruine ale unei vechi moschei, o baie turcească, un muzeu etnografic și te poți chiar așeza la masă pe terasa unui restaurant cu mâncare tradițională albaneză. Care e delicioasă, by the way!

Nici priveliștea de jur-împrejur prinvind de pe ziduri sau de la balcoanele turnului nu e de neglijat. Orașul în jos și munții în zare creează un tablou ce merită imortalizat. Chiar și copiii au fost fascinați de el. La final vizita la castel a fost pentru noi o mică incursiune în istoria mai îndepărtată a Albaniei, iar pentru copii un start bun de acomodare cu vizita la muzee – o latură a vieții de turist pe care înveți să o înțelegi și să o iubești de mic.

Tirana

1 august 2020

Astăzi suntem prin Tirana, acest oraș în care urmele comunismului sunt încă vizibile pe alocuri și se îmbină cu influențe actuale de arhitectură urbană.

Nu e neapărat un oraș atractiv pentru copii, poate doar Dajti Ekspres, cel mai lung teleferic din Balcani, care traversează un parc național și se oprește în vârful unei coline după 15 minute de mers. Albert cel puțin a fost extrem de încântat de plimbare, o aștepta de mult, cu atât mai mult cu cât cel din Skopje era închis când am ajuns acolo. Ayola, ca de obicei, a fost mai puțin răbdătoare pe drum, dar a privit curioasă în jos spre vârfurile copacilor peste care zburam.

Telefericul din Tirana

În rest, capitala Albaniei nu e foarte ofertantă pentru cei mici, dar era păcat să nu o vizităm dacă tot am ajuns aici. Surprinde totuși prin ordinea pe care o impune, cel puțin în zonele sale centrale – trotuare largi, în stare perfectă, piste de biciclete special amenajate pe carosabil, multe terase cochete în stradă, fântâni pietonale în Piața Skanderbeg și un râuleț împrejmuit de brăduți de munte – dau un aspect plăcut orașului.

Piața Skanderbeg
Clădirea Operei din Piața Skanderbeg

Ne-am mai oprit la unul din cele două muzee amenajate în vechi buncăre – primul are program limitat în perioada pandemiei, dar Bunk’Art 2 e vizitabil – și, colindând prin coridoarele sale subterane, ne-am familiarizat cu istoria mai recentă a Albaniei, marcată de comunism, de serviciile securității și de dictatură, același parcurs trist pe care l-a avut și România până în anii ’90. Același suflu pe care l-am întâlnit și în fața Piramidei-muzeu a fostului dictator Enver Hoxha, lăsată acum într-o stare de degradare ca simbol al desprinderii orașului de acest regim ce și-a pus amprenta puternic asupra sa.

Muzeul din buncăr – BunkArt 2
Piramida din Tirana

-> În Tirana ne-am cazat aici: Apartments Kaloj.

Komani Lake

2 august 2020

După o noapte lungă și odihnitoare, ne-am trezit veseli, cu bateriile reîncărcate și cu chef de povestit pe unde am mai umblat. Așadar, după cum v-ați dat seama, am lăsat marea și plajele în urmă și ne-am aventurat pe lacuri între munți și pe serpentine nesfârșite, la poalele Alpilor.

Scopul expediției era o plimbare cu ferry pe Komani Lake, un lac de acumulare creat artificial pe râul Dhrin, între dealurile stâncoase de sub Alpi. Pentru asta am achitat cu o zi înainte excursia la Hotel Iliria Boutique în Tirana, 4000 Leke pentru 2 adulți și 2 copii + mașină. Este singura opțiune dacă vrei să faci plata cu cardul, altfel la intrarea pe ferry poți cumpăra biletele doar cash.

Apoi, al doilea aspect cu care ne-am confruntat este că o parte din drumul SH25 până la punctul de plecare a ferry-ului din Koman nu este chiar în cea mai bună stare. Este totuși practicabil și se poate merge cu orice fel de mașină, dacă nu ești prea deranjat de zonele mai denivelate sau cu găuri în asfalt. Cert este că atât priveliștea spre lac de pe drum cât mai ales călătoria pe apă, odată ajunși, merită pe deplin efortul.

Vedere de pe traseu spre Komani Lake

Noi am ales călătoria cu ferry Alpin care pleacă zilnic la ora 11:00. Drumul până la destinație, în orașul Fierza, durează aproximativ 2 ore. Chiar dacă multă lume călătorește pe lac în scop turistic, sunt și localnici care apelează la această metodă pentru că este cel mai simplu mod de a ajunge din Koman în Fierza. Sunt și bărcuțe care traversează lacul, mai ales pentru a ajunge pe râul Shala, o altă atracție turistică din această regiune.

Intrarea pe ferry

Cât despre atmosferă și peisaj, acestea dau cu siguranță motivația unei astfel de călătorii. Un lac cu ape turcoaz printre pereți de stâncă sau dealuri înverzite, un steag roșu ce își flutură mândru vulturul negru cu cele două capete și noi, mici între acești coloși, savurând peisajul în timp ce în boxe se aud melodii în limba albaneză – un moment de păstrat în sertărașele cu amintiri ale minții.

Vedere de pe ferry pe Komani Lake
Defileul prin care trece ferry
Încântați de experiența cu ferry

Când am părăsit nava, aventura însă nu se încheiase. De aici drumul rutier continuă în serpentine care tot urcă și coboară, traversând dealuri după dealuri, uimind cu vederea scenică de jur împrejur, până am încheiat traseul în natură pe care l-am început de dimineață și ne-am întors la Vau i Dejës, de unde ne-am îndreptat spre noua noastră cazare, în Shkodra, la granița cu Muntenegru.

O zi mai stăm în Albania și apoi schimbăm din nou țara, dar ne continuăm aventura!

Steagul albanez fluturând pe lacul Komani

Shkodra

3 august 2020

Ultima zi în Albania am petrecut-o în Shkodra, un orășel provincial de la granița cu Muntenegru. A fost o zi de recuperare, după întreg periplul pe care l-am făcut zilele astea în Albania, nu tocmai simplu, dar cu siguranță plin de satisfacții. Și dacă ar fi să o luăm de la capăt, am face la fel.

Deși era zi de odihnă, nu ne-am permis totuși să nu vizităm câte ceva, așa că am ieșit la o plimbare scurtă prin centrul orașului (cu o alee pietonală foarte cochetă, unde se întâlnesc 3 locașe de cult diferite în același punct – o moschee, o biserică catolică și una ortodoxă, la câțiva metri distanță una de alta).

Stradă pietonală în Shkodra

După-amiaza am ajuns în Mes, un sat de lângă Shkodra, ca să vedem Mesi Bridge – un vechi pod de piatră din vremea otomanilor, păstrat în stare bună și foarte fotogenic. Se spune că e cel mai frumos pod din Albania, de altfel.

Mesi Bridge

Dar cel mai mult ne-a impresionat aici povestea castelului Rozafa (pentru că și Shkodra are, bineînțeles, propria cetate pe un vârf de deal, așa cum ne-au obișnuit majoritatea orașelor din țările balcanice). Această cetate are la bază aceeași legendă ca și cea a Mănăstirii Curtea de Argeș de la noi, în locul Anei lui Manole fiind aici o altă tânără femeie numită Rozafa, soția celui mai tânăr dintre cei trei frați care construiau castelul; iar de aici și numele castelului. Sacrificată pentru ca cetatea să poată fi finalizată și să nu se mai dărâme peste noapte, ea își acceptă soarta, dar singura sa rugăminte este ca partea dreaptă a corpului său să fie lăsată afară pentru a își putea hrăni și legăna bebelușul care urma să rămână fără ea. O legendă tristă, dar profundă, a cărei imagine am găsit-o și la cazarea noastră, sculptată în lemn într-un tablou din perete.

Castelul Rozafa din Shkodra
Vederea spre oraș si spre râu din vârful colinei unde e amplasat castelul

-> În Shkodra ne-am cazat aici: Perdja Apartment.

Detalii de la granițe

La intrare, granița Macedonia – Albania checked. Niciun control special, doar verificarea pașapoartelor și a actelor mașinii, ca în orice perioadă normală. Oprire în primul oraș pentru achiziție cartelă cu internet local inclus (aproximativ 38 lei pentru 4 GB, de la ALBtelekom) și așa am început aventura albaneză.

La plecare, vama dintre Albania și Muntenegru era liberă, nu am avut parte de controale speciale, am specificat că tranzităm țara spre Croația, ne-au scanat și ștampilat pașapoartele, au verificat rapid portbagajul și am intrat în țară. Nu ne-au indicat niciun culoar de tranzit de folosit, astfel încât am urmat traseul indicat de Google Maps.

Drum albanez spre Muntenegru

Așa e că nu v-ați imaginat câte lucruri minunate are de povestit Albania celor ce o vizitează? Nici noi! Dar ne bucurăm că am descoperit măcar câteva părți din ea și că am putut povesti despre ele aici, în micul nostru colț ce adună cei mai frumoși oameni pasionați de călătorii!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

2 Responses

    1. Ne bucuram ca te-am convins! 😀 Chiar e o destinatie pe care si noi am descoperit-o cu mirare si fascinatie 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!