Din Rusia pentru copii: Masha și Ursul în Romania

Cuprins

Ca oricărui copil, și mie îmi place destul de mult să ma uit la desene animate. Nu stau eu prea mult la televizor, dar până acum mi-am făcut deja o listă cu personajele care îmi plac cel mai mult sau altele cu care chiar mă identific. Iar între ele, Masha și Ursul ocupă o poziție de frunte în topul preferințelor mele.

Povestea din desenul animat „Masha și Ursul” pornește de la un basm popular rusesc și ilustrează aventurile unei fetițe pe nume Masha, ce locuiește în pădure alături de Ursul Michka și de animăluțele ei. Animația s-a bucurat de un succes enorm, canalul dedicat de Youtube fiind printre primele zece cele mai vizionate din lume, iar episoadele au fost traduse în 25 de limbi și difuzate în peste 25 de țări.

Copiii efectiv îi adoră pe cei doi, dar când reușești să îi vezi în „carne și oase” chiar pe o scenă imensă, și nu pe ecran, bucuria e parcă și mai mare. Ăsta e și motivul pentru care eu am fost în luna decembrie cu mami, pentru prima dată, la spectacolul live al celor două personaje simpatice, chiar la noi acasă. Pentru că, dacă nu ați aflat deja, cei doi au mai poposit prin România ca să bucure copiii care îi iubesc. A fost o surpriză minunată de sărbători, mai ales că la un moment dat a ajuns și Moș Crăciun pe scenă. În rest, Masha și prietenii ei au umplut scena de culoare și veselie, iar noi – sute de copii – ne-am distrat în jurul scenei urmărindu-i, amuzandu-ne la glumele lor sau alergând și jucându-ne cu baloane.

Iar acum, la mijloc de mai, Masha și Ursul se întorc. Eu bineînțeles că ard de nerăbdare să fim din nou alături de ei.

De această dată, în „Masha și Ursul – Poveste Misterioasă”, cei doi, alături de prietenii lor, încep pregătirile pentru a sărbători Ziua Mondială a Vrăjitoriei. Problema apare când toate gustările, ba chiar și frigiderul dispar. Dar Masha îndeplinește cu succes rolul de detectiv și reușește să rezolve această dilemă. O fi vorba de niște vrăji misterioase? E doar o încurcătură pe care Masha știe să o dezlege? Este magia prezentă oricând printre noi, nu doar în seara de Crăciun? Eu sincer abia aștept să aflu și sper că veți fi și voi prezenți alături de mine.

Spectacolul este o producție licențiată a studiourilor Animaccord și aduce pe aceeași scenă personajele preferate de copii, mascote, musical, elemente de acrobație și circ, baloane uriașe de săpun, alături de decoruri spectaculoase care vor crea din nou o atmosferă plină de suspans și peripeții. Cu un scenariu original, scenografie complexă și o coloană sonoră de excepție, în care spectatorii se vor bucura atât de cântecele bine-cunoscute, dar și de multe altele noi, programul este un basm adus la viață, iar îndrăgita actriță, cântăreață și vloggeriță Andra Gogan este vocea Mashei. Aaa, nu v-am spus până acum că Andra e cea care o dublează pe Masha? Ei bine, uite încă un motiv să fim prezenți la spectacol.

Dar când are loc spectacolul cu Masha și Ursul?

De fapt e un turneu național care se desfășoară în trei orașe diferite, în mai multe zile. La Bacău, Masha si Ursul vor ajunge pe 11 mai la Teatrul de Vară, în București vor fi pe 12 mai la Sala Palatului, iar în Cluj pe 18 mai la Casa Studenților.

Și cât costă?

Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.eventim.ro, dar și în rețeaua Eventim și magazinele partenere. În funcție de locul în sală și de orașul unde are loc spectacolul, prețurile diferă, ajungând de la 50 până la 200 lei.

Cât durează și cui se adresează?

Ca și data trecută, spectacolul are durata de o oră și 20 de minute, iar toți copiii cu vârsta de cel puțin 2 ani sunt invitați să participe.

Și acum, concurs… cu Masha și Ursul!

Pentru că îmi doresc mult să fiți alături de mine la acest spectacol, alături de organizatori scoatem la concurs o invitație dublă, indiferent de locație (Bacău, Cluj sau București).

Ca să puteți să vă înscrieți în concurs, trebuie să:

  • spuneți într-un comentariu (pe blog sau pe Facebook) cine vă place mai mult – Masha sau Ursul – și de ce;
  • dați like postării noastre de pe pagina de Facebook Parinti Calatori, pentru evidența celor înscriși.

Câștigătorul va fi ales în cursul zilei de vineri 10 mai și va fi anunțat pe pagina noastră de Facebook.

Mult succes la concurs și să ne vedem la spectacol!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!