Pentru că piticoții din viața noastră nu ne complică excursiile, ci le fac mai frumoase!

Povestea noastră

Saluuutttiii!!

M-au însărcinat părinții să fac prezentările pe aici, așadar încep cu mine: eu sunt ștrengarul care zâmbesc cel mai frumos din poză și vă fac complice cu ochiul, sunt piticotul familiei și mă numesc Albert.

I-am auzit eu pe ai mei zicând că îmi fac cadou la 3 luni acest blog că să pot povesti aici despre plimbările noastre. Ce pot să zic, e chiar un cadou reușit, mai ales că îmi place deja să stau de vorbă cât e ziua de lungă.

Hop, că iar m-am întins la vorbă și nu am terminat prezentările: părinții mei cred că v-ați dat seama că sunt cei doi care mă înghesuie acolo în poză, dar par fericiți așa că n-am ripostat. Îi cheamă Ramona și Mihai și îmi amintesc cum îmi povesteau când încă eram în burtică la mami că abia așteaptă să vin pe lume ca să îmi arate și mie cum e cu pasiunea asta de a călători (ei îi mai spun “viciu” dar eu nu știu ce înseamnă asta). Și ce pot să vă zic e că nu-i rău deloc “viciul” asta, chiar m-a prins și pe mine. Ne plac mai ales destinațiile exotice, locurile îndepărtate, sejururile ieșite din sfera comunului, dar și locuri pline de farmec de aici de aproape, din țară sau de pe lângă noi! Iar din Septembrie 2019, ni s-a alăturat echipei și surioara mea cea dulce, Ayola, așa că acum călătorim în patru.

Despre poveștile din călătoriile noastre vă las să răsfoiți pe aici ca să aflați cum noi, piticoții, nu complicăm excursiile ci le facem mai frumoase!

Apariții media

Jurnalul de seară, 3 august 2017 – Persoanele pentru care mersul cu metroul în București este imposibil

23 iulie 2020 – Campania [Smart Travel] – [Smart travel] Părinți Călători: În drumurile noastre am traversat țara dintr-o parte în alta și am remarcat o relaxare destul de accentuată a oamenilor

Numărul 45/2017 – Unde plecăm în vacanță cu cei mici

Numărul 184/2017, categoria Forbes Kids – În vacanță cu copilul… dar unde?

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!