Cum ne-am pregătit pentru sezonul de plajă în prima vară cu doi copii

Yeey, suntem în miez de vară, anotimpul meu preferat! Chiar dacă e o vară puțin atipică, nu facem excepție nici anul acesta și ne pregătim pentru mare, soare, plajă și înot, sportul meu preferat!

Ba mai mult, anul acesta am și partener de joacă pe plajă, pentru că surioara mea e deja mare fan al apei și nisipului, așa că e distracție la dublu! Bineînțeles, pentru asta mami și tati au avut de făcut pregătiri speciale, astfel încât toată lumea să fie echipată și protejată de razele mai puternice ale soarelui și de radiațiile ultraviolete.

Cu ce ne-am echipat? Cu destul de multe lucruri, așa cum era de așteptat. Dar eu am „furat” lista de cumpărături din portofelul părinților și o las aici, ca să fie de folos si altor copii care vor la mare ca și noi 🙂

Pentru Ayola (10 luni)
  • Costum de baie pentru fetițe

Nu poți merge la plajă fără costum de baie, e clar. Așa că acesta a fost primul lucru pe care l-am căutat, chiar și pentru o domnișoară mică de doar 10 luni. Nouă ne-a plăcut foarte mult acesta (sperăm că și ei), dar sunt multe modele simpatice, de la cele mai mici vârste.

  • Pălăriuță de soare cu protecție UV

E foarte importantă, mai ales la bebeluși, deoarece pielea lor este foarte sensibilă la soare, sistemul de apărare al copiilor începând să funcționeze abia în jurul vârstei de 3 ani. Din acest motiv, nicio zi la plajă fără pălăriuță! Aceasta este varianta pe care am luat-o noi și e foarte practică, pentru că acoperă inclusiv gâtul de razele prea puternice ale soarelui.

  • Combinezon anti-uv pentru fetițe

Din același motiv ca și în cazul pălăriuței, ne-am echipat și cu un combinezon de protecție a pielii împotriva razelor ultraviolete. Tot online am găsit un costumaș întreg, ușor de îmbrăcat, colorat și vesel, fix pe placul domnișoarei noastre. Modelul cumpărat de noi este roz, dar la fel de bine se găsește și albastru pentru băieței.

  • Sandale de înot

Și pentru că se grăbește și deja vrea să facă primii pași, i-am luat și o pereche de săndăluțe bune de purtat la plajă, ușor de încălțat, cu arici, moi și comfortabile. Le găsiți aici dacă aveți nevoie de inspirație.

  • Colac cu scaun pentru bebeluși

Iar odată completat outfit-ul pentru plajă, am trecut la partea distractivă a vacanței: jocuri și activități pentru cei mici. Așa că, mai întâi am căutat un colăcel de apă potrivit pentru vârsta surioarei mele de nici 1 an. Am găsit această variantă cu scăunel integrat, care poate fi folosit de bebeluși ce au minim 7 și maxim 11 kg. Pentru copii ceva mai mărișori, de peste 11 kg dar nu mai mult de 15, există și varianta aceasta pe care o avem în vedere pe viitor.

  • Piscină pentru înot

Mami zice că Ayola nu trebuie să stea prea mult în mare, dar cum ea e mare iubitoare de apă îi vom instala pe plajă o piscină în care să poată sta cât își dorește. Ne-a plăcut acest model deoarece este pliabilă, ușor de transportat și de montat și cântărește doar 700 grame. Sigur va fi și Ayola încântată!

  • Cort cu protecție UV

Tot pentru stat pe plajă, dar de data aceasta la umbră și protejat de soare, luăm cu noi și un cort cu protecție UV care se poate transforma și în umbrelă. Am găsit un model drăguț la Decathlon, făcut din material cu SPF 50+. Exact ce ne trebuie!

Pentru Albert (4 ani)
  • Șort de plajă

Am mai crescut cu un an, așa că am schimbat slipii mei de baie de anul trecut cu un șort de înot nou-nouț. Unde mai pui că are la bază un concept eco, fiind creat din materiale reciclate, așa că pe lângă că e confortabil și calitativ, am grijă și de mediul înconjurător. Mie mi-a plăcut mult modelul cu înghețate, dar sunt și alte desene simpatice din care puteți alege.

  • Tricou anti-uv pentru copii

De anul ăsta nu mai vreau combinezon (am zis!), dar de protecție UV tot nu scap, așa că mama mi-a luat un tricou anti-UV pe care să îl port la plajă, cu SPF 50+. Ieftin, bun și în culori vii, se potrivește și cu șortul meu cu înghețate, așa că n-am zis nu 🙂

  • Șapcă de soare anti-uv

De data asta mi-am luat același model ca și Ayola, doar că pe albastru 🙂

  • Șlapi de apă

Eu îi am pe aceștia de vreo doi ani și doar îi schimb cu mărimea potrivită în fiecare vară, dar păstrez același model. Sunt foarte ușori și practici, nu rod picioruțe mici cu piele subțire, nu sunt incomozi, poți intra cu ei și în apă, se prind cu o bandă elastică, deci sunt perfecți (ba chiar sunt și pe roz pentru fetițe).

  • Aripioare / colăcel de înot

Eu prefer aripioarele pentru că am mai multă flexibilitate, așa că am optat pentru acestea, pe care le -am cumpărat anul trecut și care rezistă încă foarte bine. Pentru înotători începători, am mai găsit și acest set de aripioare cu centură gonflabilă care se pot purta atât separat cât și împreună.

  • Ochelari și cască de apă

Pentru fani ai scufundărilor, fie în mare fie la piscină, ambele sunt musai de luat în bagajul de înot. O cască cu ursuleți panda și niște ochelari asortați și echipamentul meu e gata!

Pentru amândoi
  • Cremă de soare cu protecție 50+

Am mai povestit și anul trecut despre importanța protecției solare aici, mai ales pe timpul verii, așa că e clar că noi nu plecăm la plajă fără cremă cu protecție SPF 50+. Sunt multe opțiuni disponibile, dar important este să aibă un grad de protecție mare. Pentru noi, copiii, anul acesta am ales să îl folosim pe acesta, iar mami și tati și-au luat un pachet avantajos, ca să cumpărăm tot ce avem nevoie dintr-un singur loc.

  • Prosop din microfibră compact

Un produs de la Decathlon care ne place foarte mult: acest prosopel ocupă foarte puțin spațiu, poate fi folosit ca păturică sau ca prosop pe plajă, are culori vesele și vii, așa că noi punem de obicei în bagaj vreo două – trei, oriunde ne-am duce.

  • Poncho sau prosop cu glugă

Unul cu unicorni pentru Ayola și unul cu dragoni pentru mine, poncho-urile sunt super practice pentru că e ca și cum poți merge cu prosopul pe tine pe plajă fără să cadă 🙂 Dacă mai au și imprimeuri vesele, cu atât mai bine. Noi suntem fani ai poncho-urilor, dar nici prosopelele cu glugă nu sunt de neglijat, mai ales că vin la set, în aceleași culori simpatice.


Și cum mami nu poate sări peste o sesiune de cumpărături, și-a luat și ea un costum de baie nou. Sunt o mulțime de modele noi la Decathlon, cu imprimeuri drăguțe și colorate, așa că a avut de unde alege.

De fapt, așa cum v-ați dat probabil seama, majoritatea lucrușoarelor le-am luat de la Decathlon, pentru că ne e ușor să le găsim pe toate împreună, sunt ieftine și calitative, le putem comanda și online, iar colecția de vară de anul acesta e super colorată și veselă, exact pe gustul nostru. Așa că în jumătate de oră ne-am umplut coșul și am fost complet echipați pentru o vacanță la mare.

Voi ce ziceți, am uitat să punem ceva în bagaj? Voi ce mai luați în gentuța de plajă când mergeți la mare?

Acest articol este bazat pe experiența proprie, nu este un articol publicitar; conține link-uri afiliate.

4 thoughts on “Cum ne-am pregătit pentru sezonul de plajă în prima vară cu doi copii

  • July 6, 2020 at 9:27 PM
    Permalink

    unde mergeti la mare in anul acesta atipic? cautam idei ptr sfarsitul lunii iulie si sa nu stam 7 ore in vama la greci….multumesc

    Reply
    • July 6, 2020 at 9:31 PM
      Permalink

      Noi am vrea sa ajungem în Croația și Muntenegru… Sa vedem cat o sa mai permita romanilor intrarea libera

      Reply
  • July 8, 2020 at 7:47 PM
    Permalink

    Si noi suntem fani Decathlon

    Reply
    • July 8, 2020 at 10:39 PM
      Permalink

      Intr-adevar sunt foarte practice produsele lor si versatile, nici macar nu trebuie sa fii sportiv practicant ca sa iti placa!

      Reply

Leave a Reply

Scroll Up
%d bloggers like this: