Columbia 2020 | Am fost în Comuna 13 din Medellin

Aveam de ales între Guatapé și favele, dar am hotărât să mai dăm o șansă Medellin-ului (după prima zi aici, când nu am fost prea impresionați) și am mers într-un tur ghidat în Comuna 13, cartierul considerat cel mai periculos din oraș acum câțiva ani. Între timp a intrat, însă, în atenția autorităților, a fost pictat, colorat, împodobit cu graffiti-uri impresionante și a devenit o adevărată atracție turistică pentru turiștii ce ajung în Medellin.

Drumul până acolo n-a fost chiar simplu: după ce ne-am întâlnit cu ghidul nostru la stația de metrou Poblado, am schimbat două metrouri până la San Javier, am mers apoi cu o telecabină până La Aurora să vedem din aer favelele, ca mai apoi să ne întoarcem și să luăm un bus verde, mic și înghesuit spre locul de unde începe traseul turistic printre graffiti.

Dacă adaugi la asta și faptul că eram cu două cărucioare pentru copii după noi, că ambii copii dormeau și că metroul e cocoțat pe un sistem de linii deasupra orașului (nu pe sub pământ cum suntem noi obișnuiți), cu lifturi blocate doar pentru cartele nominale, ceea ce noi nu aveam, iar intrarea în bus se făce printr-un sistem de turnicheți (prin care nu încap carucioarele, evident), ai o oarecare imagine realistă a dificultății traseului parcurs.

Odată ajunși în cartier, drumul nu devine cu nimic mai ușor: strada în pantă abruptă plus aglomerația de turiști sau de locatari ai zonei multiplică efortul și ne fac să simțim curând broboane grele curgându-ne pe frunte.

Începe să merite efortul când ajungem la primul graffiti, unul cât un întreg perete – un chip și o pasăre, simbolizând libertatea – culori vii, detalii și semnificații marcante. Între timp, ghidul ne atrage atenția că am trecut și pe lângă un mic stadion unde, cu câteva luni în urmă, cântărețul Maluma a filmat videoclipul uneia din piesele sale. Îl prindem și pe acesta în poze, zâmbind. Doar mai ascultăm și noi Maluma din când în când 🙂 Tot de aici au fost amplasate și scări rulante care fac urcușul mult mai accesibil.

Și apoi, ziduri după ziduri, rulează în fața noastră zeci de picturi impresionante, mare parte din ele ale unui talentat tânăr, de doar 28 de ani, devenit celebru, pe lângă atelierul căruia trecem și noi: Chota.

Ajunși în vârf, spectacolul e tot mai efervescent. Modul de viață al localnicilor se amestecă cu cel impus de comercianții care așteaptă turiștii – muzică dată la maxim în boxe (muzica tare e cuvântul de ordine în Columbia oricum), picturi frumoase și foarte colorate pe tricouri sau pe pânză, băuturi locale cu gust ciudat, gustări specific columbiene și, în general, un zgomot continuu care totuși te cuprinde și te cucerește prin farmecul lui. De pe una din clădirile cele mai din vârf se vede pictată imaginea unei inimi – forma pe care o creează, privite din aer, clădirile colorate care au schimbat imaginea cartierului de temut din Medellin.

“În plus, orice cumpărați de aici sprijină comunitatea locală și susține eforturile educației“, ține să ne mai sugereze ghidul, care ne prezintă în același timp o bătrânică ce vinde cutiuțe cu ciocolată homemade, umplută cu cremă de caramel. Delicioasă de altfel.

Din vârf, privim de jur împrejur: peste tot se văd casele din favele – unele pictate în culori, majoritatea cu cărămidă la vedere, construite una în spatele alteia, înghesuite, fără niciun plan și fără nicio logică, o adunătură imensă de ziduri dincolo de care trăiesc și se nasc oameni.

Ghidul nostru ne spune totuși că lumea aici, chiar dacă săracă, este fericită – sunt refugiați din zonele de conflict ale țării pe care statul îi ajută: le-a adus electricitate, le-a constuit sisteme de telecabine ca mijloc de transport, iar pe alocuri, în vârful dealurilor, a mai construit și blocuri decente (de tipul ANL-urilor de la noi). Retoric, tot el se întreabă: Dar de ce să te muți acolo, când aici jos, în favele, nu plătești taxe?Cu cât locul e mai frumos, cu atât taxele sunt mai mari“, ne mai zice apoi.

În plus, favelele au și ele școli, licee, săli de sport, iar locuitorii de aici sunt scutiți de taxe pentru locuințele pe care le ocupă. Și dacă ai educație, multe drumuri ți se deschid în față. Tot pe acest principiu ne roagă să nu dăm bani copiilor pe care îi vom întâlni prin favele. Motivul? Dacă din astfel de “donații” aceștia ajung să facă 50$ de exemplu, nu vor mai merge la școală pentru că e mai profitabil să aștepți mila turiștilor. Și astfel este descurajată educația într-o zonă care are ca de apă nevoie de ea.

Mai mult, rata mortalității a scăzut mult în ultima vreme – e “doar” o crimă pe săptămână acum, față de vremuri trecute când numărul era mult mai mare. Și el și-a pierdut prieteni omorâți în favele, ne mărturisește ghidul. Dar ne mai spune cât de mult iubește Medellin și Columbia și că nu s-ar muta din țara lui, chiar dacă are rude în Spania care îl cheamă acolo.

Tot acest tur ne amintește oarecum de istoria cartierului Boca, cu al lui Caminito, din Buenos Aires, doar că pe verticală. Și, în plus, cu ghid.

Pentru că nu știu dacă poți veni aici pe cont propriu. Cât de sigur e. Cât de ușor. Cu siguranță nu cu la fel de multe povești din viața reală. Sau, cel puțin, nu vei ști unde ar trebui să cobori din acel bus verde ce te poartă prin Cartierul 13, până la baza drumului spre graffiti.


Turul achiziționat de noi a costat 80 mii pesos / persoană (cam 100 ron), pentru copiii a fost gratis. L-am rezervat de pe https://www.comuna13grafititour.com/.

Am avut inclus, pe lângă turul ghidat, o gustare tradițională cu arepa de chocolo și suc de lulo, iar la plecare o înghețată locală din bucăți de mango înghețate pe băț, desert încercat de tot felul de personalități ale lumii.

Toată plimbarea a durat aproape 5 ore, de la plecarea din Poblado la 10 dimineața, până la ora 15 când am revenit la stația de metrou San Javier.

A meritat fiecare bănuț. Pe lângă culorile de pe ziduri care iau ochii, viețile oamenilor din aceste cartiere sărace merită cunoscute și susținute, iar turismul local contribuie la evoluția și educarea lor.

Scroll Up
%d bloggers like this: