Usborne – o lume întreagă într-o editură (P)

Cred că știți deja că a doua mea pasiune după călătorii sunt cărțile. Așa cum v-am obișnuit, din când în când vă mai povestesc despre ce „citesc” eu în timpul liber.

Recent am descoperit niște cărți noi despre avioane, aeroporturi și zboruri, iar cu această ocazie am stat de vorbă cu Ioana Moșneag, reprezentant Usborne în România și, în mod special, în zona Ardealului.

  • Bună, Ioana. Spune-ne te rog despre tine și cum ai ajuns să te dedici acestei lumi minunate a cărților. 

Bună, Albert, bună, Părinți Călători!

Eu sunt Ioana, mama unei fetițe de 2 ani și 5 luni și a unui băiat în vârstă de 4 ani și 3 luni și de 1 an și 8 luni administrez o mică afacere cu cărți pentru copii în limba engleză de la editura Usborne din UK.
Fiind o mare amatoare de cărți bune, atunci când le-am descoperit, am fost de neoprit! Gândul că pot avea o mulțime de cărți cumpărate la un preț decent sau primite gratuit îmi dădea aripi, așa că nu am ezitat să mă înscriu ca organiser al Usborne Books at Home, de îndată ce am aflat despre această oportunitate. A trecut de atunci 1 an și 8 luni, iar eu sunt la fel de entuziastă atunci când descopăr titluri noi sau cărți care nu mi-au trecut încă prin mână. Catalogul editurii cuprinde peste 2500 de titluri adresate copiilor de toate vârstele, așa că estimez că mai am nevoie încă de câțiva ani să le cunosc pe toate  🙂

  • Cum a început această ”afacere” pe care o gestionezi și ce te-a atras atât de mult când ai descoperit Usborne?

La început am cumpărat cărți pentru noi, apoi le-am prezentat și prietenelor care au fost extrem de încântate și mai apoi mi-am creat o pagină și un grup pe Facebook pentru a le putea prezenta și prietenelor virtuale și altor părinți interesați de educația timpurie a copiilor lor.
Cărțile Usborne sunt din ce în ce mai conoscute și mai apreciate, fiind diferite datorită conținutului foarte bine structurat, a cărților interactive cu ajutorul cărora copiii învață mult mai ușor, în joacă, de la informații despre mediul înconjurător, până la chimie, matematică, istorie – fiind preferate și de cei care aleg pentru copiii lor varianta homeschooling sau unschooling.
Printre clienți și colaboratori, se numără părinți de bebeluși, de preșcolari, școlari, adolescenți, cât și centre culturale, biblioteci, locuri de joacă pentru copii, profesori de limba engleză, școli și grădinițe de vară. E o adevărată plăcere să răspund pozitiv invitațiilor de a participa la diferite evenimente destinate copiilor și să întrețin atmosfera cu activități educative specifice.

  • Cum ți-ai făcut cunoscută afacerea, care sunt avantajele ei și cine se poate înscrie în echipa ta de reprezentanți Usborne în România?

Entuziasmul meu este molipsitor, așa că, de-a lungul timpului, am înscris la rândul meu mai multe mămici dornice să își mărească biblioteca, profesori de engleză care predau în particular și au nevoie de materiale, reprezentanți ai locurilor de joacă pentru copii și persoane dornice să își dezvolte o afacere proprie. Am participat și la targuri de carte, yard sale-uri sau pur și simplu, la cererea părinților, am ieșit cu cutiile pline de cărți la locul de joacă pentru a le putea răsfoi și alege cartea potrivită pentru fiecare!
Ador ceea ce fac pentru că îmbin utilul cu plăcutul: biblioteca noastră numără peste 300 de cărți pentru copii (jumătate sigur sunt de la Usborne), iar copiii mei sunt încântați deoarece la fiecare comandă primesc fiecare câte o carte. Partea cea mai frumoasă este că îmi pot organiza timpul așa cum îmi doresc, reușind să câștig bani și să le fiu alături copiilor. Fiind pentru amândoi primul an în colectivitate, imunizarea ne-a dat serioase bătăi de cap – așa că nu știu cum aș fi rezistat cu un program fix!

Pentru cine dorește să devină reprezentant Usborne alături de mine, e suficient să acceseze acest link și să răspundă cu ”Yes” la întrebarea Are you already in contact with an Usborne Organiser? Introdu codul meu OLG60301, numele meu complet – Moșneag Olguța Ioana, continuă cu plata starter kitului și gata! În 7-10 zile vei primi direct acasă un minunat pachet cu cărți în valoare de 150 lire, pe care tu vei plati doar 38 lire +12 lire transport.

  • Ca un vechi cunoscător al aceastei frumoase edituri, fă-ne câteva recomandări de cărți potrivite copiilor de toate vârstele.

Deoarece concediile au început, o să îmi axez recomandările pe cărți și carduri numai bune de luat în concediu. Drumul spre destinație va fi mai plăcut și mai educativ! Este extrem de dificil să aleg, deoarece toate îmi sunt la fel de dragi, iar începând cu vârsta școlară mai ales, preferințele se nuanțează în funcție de nivelul fiecăruia și de pasiuni. Puteți să îmi scrieți oricând pe pagina mea, pentru a căuta împreună cartea perfectă!

Pentru cei mai mici (0 luni – 2 ani), recomand cărțile cu porțiuni glisante, cu zone de atins și urmărit cu degetul, sunete și perforații special concepute pentru a le dezvolta motricitatea fină. Cartonul gros, calitativ, sunetele plăcute și ilustrațiile prietenoase îi vor face să le îndrăgească numaidecât!

Pentru următoare categorie de vârstă (2-4 ani) recomand cărțile cu jucărie, cărțile cu clapete sub care nu se vor mai sătura să descopere informații noi în joacă. De asemenea, recomand odată cu creșterea interesului pentru anumite activități cărțile cu stickere, cărțile și cardurile wipe clean, cu ajutorul cărora pot exersa la nesfârșit scrierea și cărțile magice de pictat numai cu apă.

Pentru categoria de vârstă 4-6 ani, recomand de asemenea cărțile de activități potrivite vârstei, enciclopediile, cărțile de povești (recomand povești pe baza imaginilor și cititul copiilor încă de la naștere).

Așadar, vă recomand cu drag să profitați de ofertele speciale pe care le are editura la anumite titluri, periodic! Preferatele clienților mei sunt seturile de 40 respectiv 50 de cărți pe care le puteți cumpăra cu o reducere de până la 80% în această perioadă.

  • Mulțumim mult, Ioana, pentru toate aceste informații valoroase și abia așteptăm să profităm de ofertele tale!

Și eu vă mulțumesc și vă doresc lectură plăcută și cât mai multe descoperiri… în joacă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *