Tur de o zi cu copiii în zona Neamțului

Cuprins

Profităm de zilele calde de toamnă să ne plimbăm prin locuri frumoase de la noi din țară – locuri pe unde părinții mei au copilărit sau pe care le cunosc de când erau ei mici, iar acum le putem redescoperi împreună, toți patru. Așa că, după ce săptămâna trecută am fost la Iași, zilele acestea le petrecem în Bucovina, de unde ne-am dedicat o zi pentru un sejur în zona Neamțului.

Cu această ocazie, părinții mei și-au amintit cât de ofertantă este această regiune din punct de vedere turistic, iar noi, cei mici, am fost super încântați de ziua de plimbare și de locurile pe unde am ajuns. Însă au mai rămas pe listă încă multe lucruri nevizitate, dar pe care le păstrăm pentru data viitoare când vom ajunge aici, pentru că e clar că tot ceea ce oferă regiunea Neamțului vizitatorilor săi nu poate fi acoperit într-o singură zi.

Mănăstirea Neamț – Schitul Vovidenia – Biserica Sfântul Ioan Iacob

Ne-am început plimbarea cu unul din cele mai cunoscute locașe de cult ale zonei Neamțului și, de altfel, cel mai vechi din Molodova, Mănăstirea Neamț, care este ctitoria lui Ștefan cel Mare.

Ca și în cazul bisericilor din Bucovina, găsești aici un colț de liniște și de spiritualitate care cucerește. Curtea împodobită cu flori, zidurile înalte, de piatră, îmbrăcate în iederă, picturile vechi, șterse de vreme, dar vii prin semnificația și autenticitatea lor și importanța istorică a monumentului atrag în număr mare turiștii. Tot în incintă se află și un muzeu cu obiecte bisericești valoroase, printre care și catapeteasma originală a paraclisului Cetății de la Neamț.

La câteva sute de metri distanță, alte două locașe de cult, fiecare cu povestea sa. Schitul Vovidenia – o bisericuță din secolul XVIII ctitorită de episcopul Ioanichie. Alături, reședința de vară a scriitorului Mihail Sadoveanu este acum amenjată cu rol de muzeu și este deschisă turiștilor.

Ceva mai încolo, Biserica Sfântul Ioan Iacob din curtea Seminarului Teologic de la Neamț atrage prin pictura exterioară impresionantă, asemănătoare cu cea regăsită la bisericile bucovinene.

Nici interiorul nu e mai prejos, cu ale sale coloane înalte, culori vii și detalii aurite – o mică bijuterie, mai recent construită, dar la fel de impresionantă ca și celelalte locașuri de cult cu importanță istorică.

Rezervația de Zimbri „Dragoș Vodă”

Revenind spre Târgu Neamț, la nici 5 minute distanță, am mers „din adâncul pădurii, spre înaltul cerului, pe urme de zimbru, de la întemeierea Moldovei”, așa cum stătea scris pe unul din indicatoarele turistice amplasat într-una dintre intersecții.

Scopul era să vedem zimbrii în cadrul lor natural – zona Neamțului fiind printre puținele locuri unde mai trăiesc și mai pot fi admirate aceste animale mari și puternice, dar care par totuși blânde și prietenoase.

La Rezervația de Zimbri de la Neamț este amenajată și un fel de grădină zoologică unde trăiesc căprioare și cerbi lopătari, mufloni, câțiva porci mistreți, fazani și alte păsări de curte.

Cerbii te însoțesc de-a lungul aleii, până ajungi în zona unde trăiesc zimbrii, iar unii din ei se apropie neașteptat de mult, obișnuiți să primească ghinde sau mâncare din mâinile turiștilor.

Până și zimbrii au venit foarte aproape de alee, spre încântarea mea și a Ayolei, astfel încât am putut să îi admirăm pe îndelete, să chicotim bucuroși și să facem poze pe care le vom păstra ca amintire peste ani.

Intrarea în rezervație costă 8 lei / adult sau 5 lei, în cazul în care faceți parte dintr-un grup de minim 10 persoane. Copiii cu vârsta peste 4 ani plătesc 5 lei / bilet, iar cei mai mici intră gratuit.

Cetatea Neamțului

Cetatea lui Ștefan din zona Neamțului a fost ultima noastră vizită a zilei, căci din păcate programul de deschidere este destul de scurt cam la toate obiectivele de aici; după ora 18:00 se închide și cetatea și rezervația de zimbri și casa lui Creangă de la Humulești.

Așadar, am urcat sub lumina caldă a soarelui de după-amiază pe culmea dealului din Târgu Neamț. Acolo se păstrează încă în bună stare Cetatea Neamțului, loc al atâtor lupte și amintiri – „atâta viață aici… inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji care și-au vărsat sângele pe zidurile acestea” – așa cum stau scrise cuvintele lui Alexandru Vlahuță, ca mărturie la intrarea în cetate.

Renovată recent, cetatea e o atracție turistică așa cum ar merita să fie toate obiectivele istorice de la noi din țară. Podul înalt ce trece peste șanțul de apărare, zidurile de piatră deasupra cărora flutură steaguri tricolore, sălile din interiorul cetății renovate și amenajate ca în timpul când Ștefan domnea în Moldova – Sala de Judecată, Sala Tronului, Bucătăria, Cămara, Închisoarea, Paraclisul, Sala Armelor – toate m-au impresionat și mi-au prezentat o primă perspectivă asupra istoriei Moldovei de acum sute de ani.

Peste toate domnește figura lui Ștefan cel Mare de pe un soclu din mijlocul curții interioare, cel care a pus în valoare această cetate și i-a dat însemnătate strategică și de apărare în timpul domniei sale. Așa am aflat că Ștefan cel Mare nu este doar numele bulevardului din București pe care stăm noi, ci e un conducător viteaz ce s-a luptat cu turcii și a apărat aceste locuri de cei ce voiau să le cucerească, un mare domnitor cu care noi, românii, ne mândrim.

Urcușul din parcare până la baza cetății durează aproximativ un sfert de oră pe jos, accesul cu mașina nu este permis, iar biletul de intrare este de 24 ei / adult sau 12 lei / persoană pentru grupuri de minim 5 persoane. De sus din cetate, vederea spre orașul de la baza ei și spre apele Ozanei, pe lângă întâlnirea cu istoria, face să merite efortul urcușului.

Fiind spre finalul programului, noi nu ne-am intersectat cu prea mulți vizitatori, astfel încât nu au fost probleme de distanțare de siguranță, însă încă de la intrarea în cetate sunt amplasate panouri ce prezintă regulile de respectat în pandemie, printre care purtarea măștii obligatorie, distanță minimă de 1,5 metri între vizitatori sau accesul grupurilor de maxim 3 persoane, fără tururi ghidate și fără ca o vizită să depășească mai mult de 60 minute. În interiorul cetății nu pare să fie însă personal abilitat care să asigure respectarea acestor reguli, așa că totul ține de responsabilitatea și bunul simț al turiștilor.


Ce ne-a mai rămas de vizitat

Și pentru că se făcuse seară, am părăsit zona Neamțului cu Ozana sa cea frumos curgătoare, dar ne-am promis că ne vom întoarce, căci ne-au mai rămas atât de multe locuri minunate de vizitat aici. Așa că dacă ați ajuns pe aici, vă așteptăm să ne povestiți cum a fost la:

  • Mănăstirile Agapia și Văratec;
  • Mănăstirile Secu, Sihăstria și Sihla și Peștera Sfintei Teodora;
  • Casa Memorială a lui Ion Creangă de la Humulești;
  • Casa Veronicăi Micle;
  • Casa lui Alexandru Vlahuță;
  • Cheile Bicazului.

Unde am mâncat

Deși există atât de multe locuri impresionante care fac zona Neamțului atât de bogată, serviciile turistice lasă însă de dorit, mai ales prin anumite părți. De exemplu, din experiența noastră, vă recomandăm să nu vă planificați masa de prânz la unul din localurile din împrejurimile Rezervației de Zimbri – fie pentru că nu servesc masa la restaurnat decât turiștilor cazați în incinta proprie, fie pentru că nu au restaurantul deschis deloc, fie pentru că serviciile sunt slabe și neadaptate. După trei încercări eșuate, noi ne-am oprit la un complex turistic de aici și am avut surpriza să:

  • așteptăm aproape o oră fără să ne întrebe nimeni nimic;
  • să ni se citească meniul de pe o foaie, fără prețuri aferente, după ce am cerut noi în mod expres un meniu (motivul invocat era pandemia, dar sunt multe alte metode mai sigure și mai tourist-friendly pe care alte locații le-au implementat cu succes);
  • să așteptăm încă vreo 50 minute până a venit mâncarea comandată (chiar dacă ni s-a aproximat un timp de așteptare de 15-20 minute);
  • meniurile să fie uriașe, iar informațiile oferite de personal la întrebările noastre să fie eronate (de exemplu porția copiilor venea cu cartofi pai, chiar dacă ni s-a spus că nu are garnitură, păstrăvul avea vreo 400 grame, chiar dacă ni s-a spus că e de mărime medie, în jur de 200 grame etc.);
  • prețurile nu ne-au mai fost prezentate decât odată cu primirea notei, chiar dacă am cerut să știm pe parcurs cât costă anumite produse (și nici nu erau tocmai mici, după cum am putut compara ulterior cu alt restaurant mult mai central situat și mai bine pregătit);
  • personalul era total depășit, nepregătit și neprofesionist.

Am rămas cu regretul că turismul românesc nu știe să se pună în valoare și că greșeala este inclusiv a noastră, ca turiști, atât timp cât acceptăm astfel de servicii deficitare.

În schimb, vă recomandăm terasele de la baza cetății, în centrul orașului Târgu Neamț. Noi ne-am oprit la o înghețată și o cafea la Terasa Casa Arcașului și diferența față de masa de prânz a fost uriașă – atât ca servicii, cât și ca prețuri, profesionalism și prezentare.


Per ansamblu, a fost însă o zi reușită, așa cum se întâmplă de multe ori când pornim spontan în plimbări neplanificate.

Voi ați ajuns în zona Neamțului? Eu abia aștept următoarea ocazie să revenim în aceste locuri de poveste, în care se împletesc file de istorie și cupole argintate ce se înalță spre cer.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!