Țara care-ți stimulează simțurile. Argentina cu gust (P)

V-am mai povestit despre călătoria mea cu părinții în Argentina, țara aia de la capăt de lume ce îți trezește toate simțurile odată ce pășești pe meleagurile ei. Argentina are miros, are sunet, are culoare dar, mai mult ca orice, Argentina are gust. Și vă asigur c ă are un gust divin.

Plecam acolo la început de an, în mjloc de ianuarie, când eu abia aveam 9 luni de viață – suficiente, însă, cât să nu stau o clipă locului, să vreau să descopăr cât mai multe, să încerc tot ce îmi ieșea în cale și să bag în gură aproape tot ce ajungea în mâinile mele mici (mare lucru nu s-a schimbat nici până acum, poate doar cu băgatul în gură stăm ceva mai bine).

Revenind, a propos de dorința mea nestăvilită de a gusta întreg mediul înconjurător, zic „aproape” deoarece curiozitatea mi se oprea brusc când în fața mea apărea o farfurie cu orice fel de mâncare ce se autoproclama apetisantă pentru micile mele papile gustative. Nu eram nici pe departe un mâncăcios, dar, dintre toate, cărnița era cea cu care mă împrieteneam cel mai greu. De fapt, puteam fi luat drept vegetarian, unul foarte tânăr chiar. Specialitățile argentiniane aveau, însă, să îmi vină de hac.

Eram în Iguazu, acel orașel de la marginea junglei renumit pentru cumulul impresionant de cascade cu același nume, una din cele șapte noi minuni ale lumii, așa cum a mai fost numit. Ne cazasem în complexul unui argentinian de treabă care era atât de pasionat de turismul local, încât oferea și servicii de consiliere turistică gratuite celor care îi pășeau pragul. De la el am auzit de unul din cele mai bune restaurante din oraș, specializat pe faimoasele fripturi argentiniene, dintre care cele de vită (argentiniană, desigur!) ocupau un loc privilegiat. Și, uite așa, ai mei părinți au pus gând rău „vegetarianismului” meu, chiar atunci și acolo.

Locul se numea „La Dama Juana” și era poziționat relativ central, pe strada ce ducea către esplanada Hito Tres Fronteras. Un local destul de mic, dar cochet, cu o terasă înaltă din lemn și scări înguste ce urcau până la mese. O fată drăguță ne-a întâmpinat zâmbind și ne-a condus spre locurile ce ne erau rezervate.

Începeam deja să dau semne de nemulțumire, scuturându-mi dezaprobator șuvițele blonde, atunci când mi-am dat seama care urma să fie meniul de prânz.

– Cred că i se face foame, ar trebui să ne hotărâm mai repede, se neliniștește ușor mama.

– Da, poate de niște lapte, aș fi răspuns eu dacă aș fi știut cum. În locul cuvintelor, mi-a ieșit un „oa – oa” gâtuit și nu prea convingător.

– Imediat, puiuț, o să te convingi că a meritat așteptarea, încearcă tati să mă liniștească.

Renunț, n-aveam oricum altceva mai bun de făcut decât să aștept. Ai mei se delectau cu vederea de pe terasă și cu spectacolul live de harpă, în timp ce sorbeau zâmbind din pahare mari cu vin roșu.

Între timp ni se servi și masa, însoțită de aceleași zâmbete ce ne-au primit și la intrare. Pe platouri se desfătau felurite fripturi de pește sau vită, alături de sosuri îmbietoare și salate colorate. Începuseră să îmi facă și mie cu ochiul, așa că nu m-am lăsat mult rugat până să gust prima bucățică de „Bife de chorizo” din farfuria mamei. Gustul era, într-adevăr, diferit de alte mâncăruri pe care le gustasem până atunci. Chiar dacă mami avusese grijă să specifice că porția ei nu trebuia să aibă sare, amestecul de condimente asezona perfect vita argentiniană din farfurie, iar cărnița era fragedă și suculentă.

Garnitura de „tortilla de papas” și legumele coapte pe grătar, alături de feliuțe de pâine crocantă și sosul „criolla” veneau ca bonus la explozia de gust și culoare pe care o emanau delicatesele sud-americane.

Preluare foto: https://www.facebook.com/ladamajuanaiguazu/

Nu îmi mai amintesc exact cum am topit jumătate din porția mamei, dacă mai așteptam să fiu servit sau îmi luam singurel din farfurie, cert e că am înfulecat cu o poftă cum nu mai avusesem până atunci. Vita argentiniană îmi venise de hac; tocmai devenise felul meu de mâncare preferat și mă transformase într-un carnivor convins, în doar câteva zeci de minunte. Încântarea părinților era pe măsura apetitului meu, atât savurând deliciile de pe masă cât și privindu-mă cu câtă poftă goleam farfuria.

De atunci, pasiunea mea pentru „vegetarianism” a încetat și, sincer, oricând aș avea de ales, aș mai savura fără să stau pe gânduri o friptură argentiniană. Chiar și acum, dacă mă gândesc la ea, îmi plouă în gură de poftă 😊

***

Știm că v-am făcut chef și vouă de un steak bun de Argentina.

Ca să vă potoliți pofta, Momondo vă vine în ajutor și vă oferă zboruri bune spre țara tangoului: https://www.momondo.ro/zboruri/argentina. Noi tocmai ce ne-am rezervat un nou zbor și abia așteptăm să ne întoarcem!

Suntem siguri că și voi ați avut experiențe culinare interesante în călătoriile voastre.

Scrieți în comentarii experiențele voastre, până pe 30 noiembrie. Toate poveștile vor fi atent citite de noi și de cei de la Momondo, iar cele mai bune comentarii vor fi premiate cu o excursie în valoare de 1000 €!

V-am făcut curioși? Toate detaliile sunt în link-ul de mai jos:

https://www.momondo.ro/inspiratie/povesteste-ne-experientele-tale-culinare-si-castiga-unul-dintre-cele-doua-premii-de-1-000-eur/

Vă așteptăm poveștile în comentarii ca să experimentăm împreună gustul călătoriilor, alături de Momondo!

23 thoughts on “Țara care-ți stimulează simțurile. Argentina cu gust (P)

    • November 20, 2017 at 4:26 PM
      Permalink

      ahhh, mi-ai făcut poftă 😀 Merci, Anca! sper să ajungem și noi să o încercăm cândva 🙂

      Reply
  • November 20, 2017 at 6:13 PM
    Permalink

    Mama, ce mi-a lasat gura apa, articolul vostru culinar! Acum trebuie si eu, neaparat, sa degust o vita argentiniana, nu doar sa admir minunata cascada Iguazu! Va multumesc ca ati impartasit cu noi aceasta experienta!
    La randul meu, vreau sa va povestesc despre o experienta culinara inedita, pe care am avut-o in China, chiar in apropiere de Marele Zid Chinezesc, ca tot vorbim de minuni ale lumii, unde am mancat un preparat culinar, cu totul special, si anume, scorpion prajit! Totul s-a intamplat in timp ce ma indreptam spre autocar, si din intamplare, am zarit la o taraba stradala, scorpioni si alte taratoare, fain, fumos prajite si puse pe bat, la fel ca frigaruile, toate proaspete bineanteles, pentru ca langa produsele prajite se aflau produsele care misunau vii, de colo colo, in cutii mari din sticla! Pe o frigaruie au fost patru scorpioni, intregi cu tot cu coada si ac, pe care i-am inghiti intr-o clipa iar gustul a fost de chips prajit, ca sa zic asa! Gustul de scorpion prajit, nu m-a dat pe spate, dar faptul ca am mancat scorpioni intregi, proaspat prajiti, e ceva ce nu se poate uita! Nu incetati sa descoperiti minunile culinare, si nu numai, pe care lumea le are de oferit!

    Reply
    • November 20, 2017 at 6:38 PM
      Permalink

      suuuper taree!! nu știu daca aș avea curajul, dar te invidiez pentru o astfel de experiență!

      Reply
      • November 20, 2017 at 7:31 PM
        Permalink

        Merci! Nu am facut nimic deosebit decat ca mi-am urmat instinctul de explorator 😉

        Reply
    • November 21, 2017 at 6:41 AM
      Permalink

      mniam mniam, cum ar zice fiu meu :)) merci pt idee, Mădă, sperăm să ajungem și acolo 😀

      Reply
  • November 22, 2017 at 10:34 AM
    Permalink

    Cea mai noua experienta culinara minunata a noastra a fost in Sudul Frantei unde, sincer, toata mancarea este delicioasa. Nici nu mai stiam ce sa incercam mai intai, asa de bun era. Dar daca ar fi sa alegem ceva, melcii continua sa fie preferatii nostri in Franta!

    Reply
    • November 22, 2017 at 10:36 AM
      Permalink

      N-am avut curaj până acum să gust melci, dar dacă o zici cu atâta convingere o sa cer și eu o porție data viitoare când ajungem în Franța. A mâncat și Sofia? Nu îmi dau seama dacă se pretează și pentru copii așa mici 😀 Să țtiu dacă îl pregătesc pe Albert pentru o astfel de experiență :)))

      Reply
  • November 22, 2017 at 10:43 AM
    Permalink

    Mi-ar placea tare mult sa merg in Argentina, mai ales ca singurele mele escapade au fost in Bulgaria, UK si Polonia. Cred ca la anul merit ceva mai fain, cum este Argentina. Mai ales ca bebele o sa fie mai mare. Cat despre experiente culinare, nu fac fite: mananc orice, imi place sa experimentez si imi place sa comand mai ales ce nu prea gatesc eu acasa :))) O singura data am avut o experienta neplacuta: la mare, in Costinesti, am comandat tartar. GROAZNIC!!! In rest, toate experientele au fost bune. Anul trecut am mancat mici de peste in Olimp :)) Au fost interesanti, merita incercat macar o data. Eu mai incerc si a doua oara 😀

    Reply
    • November 22, 2017 at 10:46 AM
      Permalink

      Da, e musai sa ajungi in Argentina macar odata in viata asta, e o tara minunata cu atat de multe lucruri spectaculoase incat niciodata nu iti ajunge timpul sa vezi tot! Iar mancarea, cum am zis.. iti lasa gura apa! Dar si mancarea noastra nu e de lasat, uite, micii de peste nu i-am gustat dar cred ca merita incercarea 🙂 Merci de idee!

      Reply
  • November 22, 2017 at 11:47 AM
    Permalink

    Iti multumesc pentru incursiunea culinara, ne-ar placea sa mergem cu familia sa exploram! Pana atunci, calatorim cu voi si ne delectam cu preparate romanesti si cu retete create de noi 🙂

    Reply
    • November 22, 2017 at 11:50 AM
      Permalink

      Cu mult drag, sperăm să fim și în continuare pe placul vostru și așteptăm sugestii oricând 🙂 Cât despre preparatele românești, sigur merită și ele amintite aici, ne putem lăuda cu o bucătărie tradițională extrem de gustoasă!

      Reply
  • November 22, 2017 at 1:07 PM
    Permalink

    Cred că experienţa voastră culinară a fost delicioasă, cel puţin aşa arată!

    Una dintre experienţele mele culinare memorabile a fost în Bali. Îmi place să încerc gusturi noi în călătoriile noastre. Pe lângă mâncarea indoneziană, am încercat cafeaua Luwak (sunt o iubitoare de cafea). A fost mai dificil să trec peste ideea cum este obţinută cafeaua, dar mi-am spus că dacă nu o încerc acum, la ea acasă, pe o plantaţie de ceai şi cafea, n-o voi gusta altundeva. Şi bine am făcut, pentru că este delicioasă. Modul de obţinere o face să fie cea mai scumpă cafea din lume.

    Pentru necunoscători, cafeaua Luwak este obţinută prin ingerarea boabelor de un animal numit civeta de palmier, un fel de pisică indoneziană. Practic, animalul înghite boabele coapte de cafea şi le expulzează prin excremente, fără să le digere în totalitate. Enzimele din tubul digestiv al animalului dau savoare cafelei şi îi reduc gustul amărui. Nu vă speriaţi, pentru că boabele sunt spălate şi prăjite uşor pentru a nu le distruge aroma. A fost o experienţă extrem de interesantă!

    Reply
    • November 22, 2017 at 1:11 PM
      Permalink

      Ha ha, și noi care am fost în Bali și am băut cafea zilnic, ba chiar ne-am luat și pentru acasă, n-am știut nimic! :))) Bine că ne-ai luminat tu acum 😀 Dar, într-adevăr, cafeaua era delicoasă 🙂
      Mulțumim că ne-ai povestit experiența ta, am aflat ceva nou, foarte interesant!

      Reply
  • November 23, 2017 at 9:08 AM
    Permalink

    Yammmmy….deja salivez. Pentru noi cea mai frummoasă și gustoasă experiență culinară a fost in Thailanda….tot așa, o nebunie de arome, gusturi și simturi.

    Reply
    • November 23, 2017 at 7:09 AM
      Permalink

      daaa, au popoarele asiatice un talent culinar si niste combinatii de condimente incat e imposibil sa nu adori mancarea lor 🙂 si noi suntem fani!

      Reply
  • November 24, 2017 at 8:09 PM
    Permalink

    În Khanom, un orășel thailandez așezat la malul oceanului, am gustat pentru prima oară felul de mâncare numit ”mu kratha”. Frecventam un restaurant pe plajă în Khanom, unde vesticii comandau paste, pizza și sandviciuri, în timp ce thailandezii comandau o chestie la comun, un fel de oala cu un suport pe care ardeau cărbuni, însoțită de o mulțime de garnituri. Mai întâi am observat, apoi am aflat numele felului de mâncare (mu kratha) iar în cele din urmă ne-am luat inima in dinti și am comandat și noi.

    Traduse din thailandeza, cuvintele care alcătuiesc numele felului de mâncare înseamnă: porc (mu) și tigaie (kratha).

    Se zice ca acest fel este de origine coreeană, ulterior răspândindu-se în Thailanda, Malaezia și Singapore. Legenda spune o poveste tristă și nu tocmai apetisantă: mâncarea a fost un rezultat al foametei îndurate de soldații coreeni (pe vremea când Coreea s-a împărțit în sud și nord). Aceștia ar fi gătit carne de câine pe căștile de oțel încinse la soare :(.

    Mu kratha a devenit o combinație de grătar și „hot pot”. Se servește într-un vas aflat pe cărbuni, care are grătar și alt spațiu în care fierb apa și diverse alte ingrediente (tăiței, pește, ciuperci, legume etc).

    Deci șmecheria cu felul acesta este că ți se servește o mâncare originala, care fierbe și se prepară pe grătar în același timp, tu fiind cel care ți-o pregatesti, după ce ți se aduc toate „instrumentele” & ingredientele la masă.

    A fost foarte foarte gustos!

    Nu te grăbești cu mancatul. Felul acesta se mănâncă încet și se savurează. Nu e de mirare că a ieși la o mu kratha e mai degrabă un obicei social decât o simplă masă .

    Reply
  • November 24, 2017 at 9:37 PM
    Permalink

    Eu nu prea am experiențe culinare exotice – am fost în fața unei tăvi cu melci și am profitat să NU mănânc, pe motiv că țineam post.
    Dar mi-ai făcut poftă de Argentina – asta da! 🙂

    Reply
    • November 25, 2017 at 4:09 AM
      Permalink

      Adevarul e ca si eu am mai ratat experiente interesante din cauza postului :)) Dar da, Argentina chiar merita!

      Reply
  • November 30, 2017 at 7:54 PM
    Permalink

    Si acum imi aduc aminte de cina aceea. Era ultima noastra seara in Bologna. Ultimele 3 seri mancasem tot acolo pentru ca aveau niste paste exceptionale – gnocchi cu sos de branza, tagliatelle cu sos roz de somon, spaghete cu funghi. Inghiteam pastele pe nerasuflate, dar in acelasi timp as fi vrut sa nu sa se mai termine niciodata acel gust din gura. Si acum am gura plina de apa, cand imi aduc aminte de sosurile fine…Si au trecut vreo 5-6 ani de atunci.

    Sa revin la ultima seara. Stiam ca nu mai trecem pe acolo, deci trebuia sa o facem memorabila. Testasem pana atunci toate tipurile de paste (le comandasem eu sau gustasem de la oamenii din gasca) si alegerea fireasca ar fi fost sa aleg cea mai gustoasa varianta din ce testasem pana atunci. Sa ma bucur de maiestria bucatarului pentru ultima oara. Cel putin, asa a facut toata lumea.

    Dar eu – nu. Eu am hotarat sa merg pe varianta cea mai scumpa. Si am comandat …ghici ce? Vita de Argentina! Imi aduce chelnerul vita pe un platou de lemn, in jurul meu lumea deja exclama cum n-o sa uite niciodata pastele alea, iar eu in gandul meu – “stati sa vedeti ce o sa va minunati de vita mea!”

    Dau sa tai vita, nerabdatoare sa vad cum e, cand colo – o balta mare de sange se scurge din ea. Ok, exagerez acum, de dragul povestitului, dar pentru ochiul meu de necunoscator era chiar mare balta aia! Ma prefac ca sunt un stiutor si dau sa o mananc, dar nu pot! Nu pot sa trec peste faptul ca e facuta in sange. Asta e, recunosc public ca am esuat. Si rog chelnerul sa o gateasca mai bine, sa pot sa inghit macar ceva din ea.

    Chelnerul se supune (desi in sinea lui l-am auzit chicotind) si imi aduce din nou vita. Un suc rozaliu inca se scurge din ea, dar deasupra e cam talpa deja. Mi-au cam ostenit mainile pana am reusit sa ciopartesc si sa aleg bucati mici, pe care sa pot sa le mestec. Si tot asa mi-am ciopartit si ultima seara memorabila pe care trebuia sa o am in acel restaurant.

    De fapt, seara a devenit memorabila, dar nu datorita pastelor, ci datorita vitei de Argentina! Intr-un final, cred ca e bine si asa. Desi tot imi plang de mila ca nu am mai mancat inca o data paste din alea…

    Reply
    • November 30, 2017 at 8:51 PM
      Permalink

      Vai, deci există și reversul medaliei la vita argentiniană :))) îmi pare rău pentru experiența ta, pare că cel mai bine e să experimentezi delicatesele locale la ele acasă… paste în Italia, vita în Argentina etc. Cel puțin știi că nu vei uita seara cu pricina:)) mulțumim că ai împărtășit cu noi această experiență!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *