La noi la mare cu copilul: recomandare de plajă și cazare

Venim în fiecare an măcar câteva zile la marea noastră de acasă.
În primul an, când eu abia aveam două luni, am fost la Eforie Nord, anul trecut am descoperit Mangalia, iar de data aceasta ne-am oprit la Constanța. Am ales să venim aici pentru că era distanța cea mai scurtă, și, se pare, timpul potrivit pentru prima mea plimbare cu trenul (nu vă spun prea multe despre asta decât că, după ce m-am uitat ceva vreme pe fereastră cum zburau câmpurile pe lângă mine, am adormit buștean). Am făcut cam 2 ore pe drum și merită să menționez că, pe timpul verii, e indicat să cumpărați biletele din timp ca să găsiți locuri disponibile.

La mare însă, altă poveste: deja întrebam de mai bine de o săptămână, de când am tras cu ochiul la o știre de la TV, când mergem la “apa maaare”, că eu vreau să înot. M-au echipat ai mei cu tot ce trebuie, aripioare și colac, cremă de plajă cu SPF 50 și am pornit.

Cazarea

Am coborât la gara din Constanța de unde am luat autobuzul 5-40 spre cazarea noastră până la care am avut de mers 11 stații. Am ajuns în partea de nord a orașului, pe bulevardul Mamaia, aproape de Delfinariul Constanța. De acolo am schimbat direcția pe strada Ion Borcea, ce duce către mare. La capătul ei, la numărul 10, am găsit căsuța care avea să ne primească pentru câteva zile. Înaltă, îngustă, cu un singur nivel, poți trece chiar fără să o bagi în seamă dacă nu te uiți atent la număr. În interior, însă, am găsit cam tot ce aveam nevoie pentru perioada noastră de ședere.

Așa cum am spus de mai multe ori, să reușim să păstrăm cât de cât confortul de acasă e esențial pentru noi când suntem plecați, motiv pentru care optăm mai mereu pentru apartamente, în defavoarea camerelor de hotel. Așa că, după oboseala drumului, am decretat canapeaua colorată și veselă ca fiind locul meu preferat (mai ales după ce mi-am câștigat și dreptul la un episod de desene animate :)).

Mai târziu am făcut și turul de recunoaștere a casei:

  • bucătăria lungă și îngustă, atent mobilată și utilată cam cu tot ce ai nevoie (cafetieră, frigider, chiar și mașină de spălat);
  • baia, în partea opusă a livingului – luminoasă, cochetă și curată – numai bună pentru dușul pe care mă pregăteam să îl fac;
  • dormitorul, la etaj, la capătul scărilor interioare (cam prea înalte pentru gustul meu, așa că am preferat să stau mai mult în living).

Ce ne-a plăcut cel mai mult a fost aspectul spațios și aerisit al locației – bine organizat și minimalist – ceea ce mie mi-a creat mai mult loc de joacă la interior. Confortabil, modern și aranjat cu mult bun gust, spun ai mei că apartmentul nu duce lipsă nici de note romantice – de la baldachinul ce îmbracă patul din dormitor, până la albul ca nuanță predominantă a interiorului – de unde și numele locației: Deluxe WhiteApart.

Proximitatea față de plajă este un alt aspect foarte important când cauți cazare la mare, iar locația nu este amplasată rău deloc: la maxim 5 minute de mers pe jos și destul de aproape de alte obiective de interes (de exemplu Delfinariul la care se poate ajunge într-o scurtă plimbare).

Cât despre proprietari – o familie tânără și simpatică – au fost foarte atenți și amabili, ne-au întâmpinat la venire, iar la plecare ne-au oferit posibilitatea de a lăsa bagajele peste ora de check-out (ne-ar fi oferit chiar și late check-out dacă nu ar fi avut alți turiști imediat după noi).

Așadar, per ansamblu locația a fost pe gustul nostru, chiar dacă – ca pe oriunde – mai sunt unele aspecte care ar putea fi îmbunătățite:

  • Ora de Check-in e puțin cam târzie (14:00) – puteți verifica cu proprietarii dacă vă puteți caza mai devreme, altfel e puțin mai greu de gestionat prima parte a zilei.
  • Baia ar fi fost și mai primitoare dacă ar fi fost echipată cu gel de duș și șampon; știm că e o practică facultativă, dar pentru o locație din categoria “deluxe” n-ar fi fost rău să fie puse la dispoziția vizitatorilor.
  • Scările interioare sunt destul de înalte și greu de urcat chiar și de un adult uneori, cu atât mai mult de către copii. Nu e cea mai fericită alegere nici gresia cu care sunt îmbrăcate, deoarece le poate face alunecoase și cu atât mai riscante.
  • Zona e liniștită, nu foarte turistică (ceea ce poate fi un avantaj), dar asta vine la pachet cu o penurie de restaurante în imediata apropiere. Aproape de plajă noi nu am identificat nicio opțiune – doar ieșind pe bulevardul Mamaia găsești din loc în loc câte un local unde să poți lua masa: un restaurant cu specific chinezesc, unul raw-vegan, iar puțin mai departe restaurantul La Scoica, cu meniu mai complex și pe gustul fiecăruia.
Plaja

Cireașa de pe tort a sejurului a fost să descoperim foarte aproape de noi o plajă întinsă, atent amenajată cu ponton de lemn, umbreluțe de stuf și terasă pe plajă; bonus: marea liniștită, fără valuri mari, curată și numai bună pentru o joacă de copii, ceea ce o trasformă în locul perfect pentru un sejur în familie.

De la cazarea noastră, mergând în linie dreaptă spre mare, pe lângă Grădinița nr. 45, ajungem în maxim cinci minute pe Strada Pescarilor. De acolo, trecând pe lângă un părculeț înverzit, zărim printre ramuri marea ce se întinde în fața noastră – albastră, senină, nesfârșită. Doar câteva scări ne mai despart de plajă – ceva mai greu de coborât cu căruciorul, în caz că îl luați cu voi.

Plaja e lată, dar e bine de știut că în apropierea mării nisipul este mai fin, în rest având o granulație destul de mare și fiind destul de „bogat” în scoici. În zona umbreluțelor și în jurul lor, până la apă, e loc suficient, însă, pentru toți doritorii – mai ales că plaja nu este una foarte turistică, ci ocupată în general de localnici.

Tot aproape de apă e instalată și terasa Mystique Beach ce pune la dispoziție de la cafea, răcoritoare și bere, la șezlongurile întinse sub umbreluțele de stuf. Tot la bar se găsește și cheia pentru toaleta de pe plajă, iar aproape de ieșirea din zona cu nisip este instalat și un mini-duș, lângă pontonul de lemn. Prețul unui șezlong este de 15 lei / zi, dar vă puteți întinde și cearșaful în zona special dedicată, din apropiere.

Plaja e supravegheată și de serviciul de salvamari, dar apa liniștită și valurile aproape inexistente nu pun probleme celor ce vor să se răcorească în mare. Cât despre nisip, acesta abundă în castele care mai de care mai elaborate, construite de mâini mici, e răscolit de zeci de lopățele, găletușe, camioane și excavatoare de toate culorile și mărimile și frământat de copii de toate vârstele ce aleargă fericiți pe plajă, chicotesc încântați de clipocirile din apă și par să adune toată lumina soarelui pe chipul și pielea lor.

Un loc unde copilăria pare să se fi oprit în loc din cursa ei cu timpul și râde în soare, sub mângâierile verzui ale mării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *