Jurnal de călătorie: Uruguay și Argentina 2019

Începem din acest an o serie de articole de genul „jurnal de călătorie”, în care ne propunem să capturăm gândurile de pe parcursul călătoriilor noastre, pe care le-am transmis către cititori chiar de la fața locului, prin intermediul paginii noastre de Facebook Părinți Călători.

Acum, impresiile, sugestiile, recomandările noastre de la fața locului vor fi capturate și în articolele de pe blog, astfel încât să poată fi mai ușor de găsit în timp.

Așadar, începem jurnalul nostru cu cea mai recentă călătorie a noastră, spre o destinație caldă în mijloc de iarnă, în America de Sud, mai exact în Uruguay și Argentina.

9 Februarie 2019: Montevideo, Uruguay

Am ajuns azi-noapte în Montevideo, după aproximativ 22 ore pe drumuri, 2 escale și 3 zboruri. Ne-au întâmpinat un aeroport bine organizat, oameni foarte săritori și… o stație specială pentru serviciile Uber (!)
Noi cam frânți de oboseală, dar fericiți să regăsim vara din America de Sud ce ne e atât de dragă. Și sperăm ca zilele următoare să fie pe cât de plăcute, pe atât de interesante. Pare să ne-o promită vederea din balcon spre Rio de la Plata, cu răsăritul sclipind roșiatic 😍

Vedere spre Rio de la Plata de la fereastra cazării noastre

10 Februarie 2019: Montevideo, Uruguay

Prima zi în Montevideo a fost de acomodare… Am luat-o încet, în pas de plimbare, pe faleza de lângă ocean, ne-am pierdut apoi pașii pe străduțele din orașul vechi, prin Plaza Independencia, locul de unde se conduce țara de altfel, ne-am odihnit sub verdele crud al copacilor din Plaza Constitucion și ne-am recules în catedrala din imediata apropiere.
Iar, la final, ne-am delectat cu bucate delicioase în Mercado del Puerto, gătite de bucătari iscusiți chiar în fața noastră.
Seara urma carnavalul ce se desfășoară zilele aceastea chiar aproape de cazarea noastră, dar oboseala ne-a răpus și am adormit în glas de tobe și zgomot de artificii. Rămane să-l admirăm data viitoare 😊

11 Februarie 2019: Montevideo, Uruguay

Ieri sigur a fost ziua preferată a lui Albert, de când am ajuns aici.
Cum e de așteptat, duminica e zi de relaxare pentru uruguaieni. Prin urmare plajele sunt pline, zi caldă a fost, așa că n-am ratat nici noi câteva ore pe nisip, apoi o plimbare prin Parcul Rodo, iar spre seară ne-am oprit în parcul de distracții pentru copii, unde Albert a experiementat cu încântare tot ce era mașină și trenuleț, din jocurile puse la dispoziție.
Evident că azi, când s-a trezit, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ceară din nou în parc la mașinute. 😂 Păcat că parcul pentru copii e deschis doar în serile de weekend.

Parcul Rodo – pilot înnăscut 🙂

12 Februarie 2019: Montevideo, Uruguay

S-au scurs încet-încet zilele în Montevideo, ba cu soare, ba cu ceva ploi de vară, iar pe noi pașii ne-au purtat în acest timp și pe bulevarde centrale și pe străduțe înguste din cartiere mai sărăcăcioase, încercând să descoperim cât mai mult din capitala uruguaiană.
Daca e să facem un clasament, cel mai mult ne-a plăcut Rambla, terasa cu vedere la înălțime din turnul primăriei (bonus, cu intrare gratuită), vizita ghidată din Teatrul Solis, parcurile înverzite ale orașului și căsuțele colorate din cartierul Barrio Reus.
Seara ne-a găsit pregătind bagajele pentru următoarea destinație, spre care ne vom îndrepta mâine de dimineață: Colonia. 😊

13 Februarie 2019: Colonia, Uruguay

Dacă ajungeți în Colonia și căutați cazare, vă recomandăm noi un… container :))) Da da, am spus bine, El Descanso e o unitate de cazare construită într-un container, dar cu atât de mult bun gust și cu tot ce ai nevoie în interior, încât parcă nouă ne pare rău că vom sta aici numai o noapte.

Două dormitoare, living, bucătărie, baie, aer condiționat peste tot, curte cu iarbă verde și moale, terasă în curte și o atmosferă super primitoare oferită de o familie foarte călduroasă – doi domni drăguți ca doi bunici zâmbitori ce ne-au luat chiar de la autogară cu mașina proprie.
Deja ne-am îndrăgostit de acest loc, sperăm ca și orașul să ne lase o impresie la fel de plăcută ❤️

El Descanso – cazarea noastră din Colonia
El Descanso – interiorul unuia din containere

14 Februarie 2019: Colonia, Uruguay

Colonia e o mică bijutierie din Uruguay.
Un orășel cochet, intim, cu o istorie bogată, străduțe pietruite și clădiri colorate.
Un oraș pentru îndrăgostiți, la fel ca și ziua de astăzi care, ce noroc, ne-a găsit chiar aici ❤️

Farul din Colonia
Pontonul din port – Colonia

15 Februarie 2019: La Plata, Argentina

Bine te-am regăsit, Argentina!
Ne-a fost dor de tine 😍

La Plata – Catedrala și esplanada
La Plata – Primăria orașului

16 Februarie 2019: Buenos Aires, Argentina

Între Buenos Aires și La Plata, la vreo 50 minute de mers cu trenul până la stația Gonnet, un parc de joacă în natură e deschis copiilor de toate vârstele.
Castele cu turnulețe colorate, un trenuleț istoric ce te plimbă prin parc, un mini-aeroport cu avioane adevărate ce pot fi vizitate de cei mici, sediu de bancă pentru copii, ba chiar și benzinarie…. totul într-un spațiu verde, umbrit de copaci stufoși, purtând numele de República de los Niños. În plus, un parc de distracții cu mașinuțe, carusele și rachete a fost, evident, marea încântare a lui Albert 🎠🎡🚂

17 Februarie 2019: Buenos Aires, Argentina

Despre Buenos Aires sunt atât de multe lucruri de povestit încât nici nu știi cu ce să începi… Cu nenumăratele obiective de vizitat, cu străzile încărcate de graffiti care de care mai ingenioase, cu atracțiile pentru copii destul de numeroase aici, cu mâncarea delicioasă sau cu spectacolele de tango, fie ele în stradă sau organizate în săli de spectacole.
Pentru noi e un oraș de care parcă nu ne mai săturăm și, pentru că suntem la a doua vizită aici, ne-am îndreptat atenția zilele astea spre activități pe care prima dată nu am avut timp să le facem: să mergem la Museo De Los Ninos, să vedem un spectacol de tango lângă Obelisc la Tango Porteño sau să mergem la un meci de fotbal al echipei favorite, Boca Juniors.
Primele două – bifate și ne-au plăcut mult. Meciul astăzi 🙂
Printre ele, bineînțeles că am mai revăzut și unele locuri-cheie din oraș de care ne era dor. (Re)descoperirea continuă și astazi ☺️

18 Februarie 2019: Buenos Aires, Argentina

Printre atracțiile capitalei argetiniene, Caminito parcă are cel mai mult farmec dintre toate.
Cu un curcubeu de culori peste tot în jur, cu terase în stradă și tango ce se dansează în fața turiștilor, cu magazine de suveniruri și galerii ale echipei de fotbal Boca Juniors ce își are stadionul în apropiere, acest cartier din Buenos Aires parcă respiră cel mai puternic spiritul latino-american și atmosfera argentiniană tradițională.
Bonus: dacă ajungeți în Buenos Aires, nu ratați o plimbare cu tramvaiul istoric, singurul care mai circulă prin capitala unde cândva exista cea mai mare rețea de linii de tramvai din lume 🤔

Caminito și fani Boca Juniors

19 Februarie 2019: Buenos Aires, Argentina

Fotbalul este religie în Argentina.
Așa ne-a atenționat persoana care ne-a pus în legătură cu un “socio” al Boca Juniors (pentru că fără ajutorul lor este imposibil să cumperi bilete la meciurile “Los Xeneizes“). Ce a urmat a fost o mostră de cultură argentiniană: un stadion azul-oro, barra bravas care au cântat neîncetat chiar și când echipa nu a jucat cum își doreau ei, confetti, choripan, îmbrățișările dintre fani cu ocazia victoriei și fericirea de la final, consemnată de cântecele ironice la adresa rivalilor de moarte, River Plate, chiar pe culoarele de la ieșirea din stadion.
O experiență de neuitat care merită trăită chiar și dacă nu ești neapărat un împătimit al fotbalului 👍⚽️🏆

Stadionul Boca Juniors în timpul meciului
Banner de susținere a echipei Boca Juniors

21 Februarie 2019: Punta del Este, Uruguay

Ultimele zile din această vacanță le petrecem din nou pe pământ uruguayan, în Punta del Este.
O stațiune exclusivistă unde, de cele mai multe ori, uruguayeni sau argentinieni înstăriți aleg să își petreacă concediile. Și pe bună dreptate, pentru că e într-adevăr o locație elegantă, curată, cu plaje largi și clădiri moderne, dar care a devenit cunoscută mai ales prin sculptura ingenioasă sub forma unei mâini ce “răsare” din nisipul plajei.
În plus, aici ai șansa să vezi răsăritul de pe o plajă și apusul de pe alta, la doar câțiva metri distanță. Simply amazing, isn’t it? 🌞🏖️🌅

22 Februarie 2019: Punta del Este, Uruguay

Cam așa se vede Punta del Este de sus, din Miradorul din centrul orașului. În plus, tot la Etajul 22 este și un restaurant rotitor, cu vedere 360°.
Iar cei mici sunt și ei antrenați de detalii marine si astronomice, pe lângă Superman si Batman ce veghează de pe vârful clădirii. În plus, pot participa și la un joculet cu indicii în urma căruia se aleg cu un premiu la final ☺️

23 Februarie 2019: Amsterdam, Olanda (final de sejur)

Suntem în drum spre casă. O escală mai lungă ne-a permis azi să ne rătăcim puțin și pe străduțele din Amsterdam.
Chiar dacă fețele noastre arată super obosite după drum, soarele a reușit să facă minuni și să dea lumină acestor fotografii din capitala olandeză 😊☀️

4 thoughts on “Jurnal de călătorie: Uruguay și Argentina 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *