Jurnal de călătorie: Armenia 2019

Cuprins

Călătoria noastră în zona Caucazului a avut ca primă destinație capitala Armeniei, locul unde am aterizat inițial și de unde am pornit road trip-ul prin cele două țări vecine, Georgia și Armenia.

13 iulie 2019: road trip către graniță, Armenia

Am ajuns ieri de dimineață în Yerevan.
Ziua ne-am petrecut-o într-o mașină rusească închiriată, Ravon – o marcă de care nu auzisem niciodată, colindând pe drumurile Armeniei până în Georgia.

Drum prin Armenia

Drumuri, mult spus, în unele cazuri, pentru că sunt atât de distruse încât pe alocuri nici nu se mai vede că odată a fost asfalt pe acolo. Vestea bună este că se lucrează la ele, am întâlnit pa parcurs zeci de utilaje (bucuria lui Albert care le-a admirat și învățat pe toate), dar asta îngreunează și mai mult traficul în zonă.
Dacă reușești să treci peste acest aspect, Armenia se dovedește o țară în care munții fac legea, unde respiri frumusețea naturii, te îmbeți de liniște și te încarci spiritual când reușești să urci până la mănăstirile din piatră, vechi din anii 700-900 – printre primele locașuri de cult creștine – multe din ele fiind acum monumente UNESCO.

Mănăstirea Haghartsin

14 – 19 iulie: Georgia

Despre traseul prin Georgia am povestit într-un articol separat, aici.

Ananuri Fortress Complex

20 iulie 2019: ArmAs Winery, Armenia

Armenia abundă în biserici și mănăstiri vechi din primele secole ale erei noastre, dar ce se știe mai puțin, poate, este că e și un mare producător de vinuri de foarte bună calitate, din variate tipuri de struguri de origine locală.

Podgorii de viță-de-vie în Armenia

Lipsa de informare pe partea viticolă este cauzată de decizia sovietică, din perioada URSS, de a diviza producția de băuturi pe regiuni, Armeniei revenindu-i brandy-urile, iar Georgiei vinurile, chiar dacă până atunci vinul era produs în mod egal în ambele teoritorii. Asta am aflat astăzi de la ghidul nostru care ne-a plimbat pe teritoriul podgoriei de vinuri ArmAs Estate, o fabrică de vinuri armenesti recent înființată, dar atât de bine organizată, modernizată și industrializată, încât noi am rămas impresionați de ce s-a putut realiza în doar 6 ani, pe un teritoriu stâncos și arid, unde până atunci nu trăiau decât șerpi.

Vinuri din gama ArmAs Estate
ArmAs Winery – interior
ArmAs Winery – exterior

Tururile organizate aici sunt, de asemenea, de o calitate nu foarte des întâlnită (și am vizitat destul de multe podgorii, în mai multe țări). Chiar și Albert s-a arătat foarte interesat de tot mecanismul industrializat prin care se obține vinul din boabele dulci de struguri. Iar masa de prânz asigurată la final este absolut delicioasă.

ArmAs Winery – vedere de ansamblu

O afacere locală pe care noi am descoperit-o din mers, dar care ne-a cucerit pe loc ❤️

21 iulie 2019: mănăstiri și biserici, Armenia

Și dacă tot vorbeam de biserici armenești cu mii de ani în spate, iată o colecție de fotografii cu cele vizitate de noi în aceste zile, printre munți sau în mijloc de oraș, cu muntele Ararat în fundal sau în ruine: Catedrala Etchmiadzin, biserica-mamă a armenilor, considerată și cea mai veche din lume, Mănăstirea Geghard (în apropiere se află și singurul for roman din regiune, Garni Temple), Mănăstirea Khor Virap – străjuită de Ararat din depărtare – și ruinele Catedralei Zvarnots, locul unde a fost creștinat primul rege al Armeniei în anul 301, transformând Armenia în primul stat creștin.

Catedrala Etchmiadzin
Mănăstirea Geghard
Mănăstirea Khor Virap cu Muntele Ararat în fundal
Catedrala Zvarnots

Toate respiră istorie și păstrează primele semne ale creștinismului, în forma lui inițială.

22 iulie 2019: Yerevan, capitala Armeniei

Yerevan, orașul teraselor cochete și al femeilor elegante 🙂
Așa ne-a lăsat nouă impresia după ultimele 4 zile ale vacanței pe care le-am petrecut în capitala Armeniei. Un oraș efervescent, puternic diferit de restul țării se pare, unde lumea iese mult seara, se relaxează, se aranjează și știe să petreacă frumos timpul liber.

Terasă tradițională în Yerevan

Are si Yerevan-ul fântânile lui dansante, în fața clădirii Guvernului, și sunt chiar frumoase.
Dar trebuie să recunoaștem că ale noastre, la București, sunt mai impresionante 

Republic Square și fântâni dansante

Dar ce locuri de joacă, ce carusele sau trenulețe?
Esplanada cu fântâni colorate din spatele resturantului Seasons e cea mai mare distracție pentru copii în Yerevan, după o zi caniculară când termometrele au arătat până la 40 grade Celsius 
Ba chiar, uneori, nici adulții nu rezistă tentației 

Fântâni pe alei pietonale
Monumentul Genocidului Armenian
Monumentul „Cascadei” în Yerevan

Un oraș unde contrastele sunt încă foarte mari, de la mașini de lux la rable ce circulă împreună pe aceleași bulevarde mari, de la blocuri în paragină la clădiri somptuoase și impresionante.
Un oraș cu fântâni luminate, cu mancare tradițională delicioasă și cu multe oportunități de amuzament pentru copii.
Un oraș care pe noi ne-a surprins și ne-a încântat deopotrivă, pe care îl părăsim acum sperând, însă, că ne vom întoarce.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!