Grenoble, orașul zilelor de toamnă

Mi-a citit mami de curând un articol despre cele mai frumoase orașe de vizitat toamna. Grenoble nu era printre ele, dar, vizitându-l, am ajuns împreună la concluzia că și-ar putea câștiga cu brio un loc în acest top.

În orașul cunoscut și sub numele de Capitala Alpilor am poposit o singură zi, dar a fost suficient  cât să ne lăsăm vrăjiți de farmecul orașului dintre munți, de unde pot fi admirați măreții Alpi împodobiți în veșmânt autumnal.

Ne-am început periplul din piața Victor Hugo, o esplanadă mică ce în timpul sărbătorilor de iarnă găzduiește târgul de Crăciun, și am pornit spre cheiul Isèrei, străbătând bulevardul Edouard Rey.

20160912_142222

La capătul acestuia, întâlnim cursul zbuciumat al râului tânăr de munte, deasupra căruia veghează de pe colină cetatea Bastiliei. Tabloul pare încremenit în loc de ani și ani. Doar „bulele” telefericului ce urcă spre vechea cetate mai dezmorțesc imaginea unui Grenoble uitat de vreme. Pe podul de piatră, adierile unui vântișor călduț mi se joacă pe obraji, în timp ce eu admir fascinat sclipirile arămii ale pădurii de pe munte. La bază, clădirile orașului își asortează fațadele în culorile toamnei. Chicotesc de încântare.

20160912_143018.jpg

20160912_143816

20160912_144159.jpg

Ne plimbăm apoi de-a lungul râului, până la locul de unde telefericul pornește spre înălțimi. De acolo părăsim cheiul și ne strecurăm pe o străduță îngustă (Rue Hector Berlioz) ca să ajungem în Jardin de Ville. Numele se datorează clădirii pe care o înconjoară, ce mai demult adăpostea primăria orașului. Aranjamentul acesteia se înscrie în tiparul grădinilor franceze: alei drepte și încărcate cu flori, dispuse dreptunghiular pe două niveluri, în jurul unei alei centrale. În mijlocul lor se ridică statuia lui Hercule. Devenit acum un loc „pour loisir”, cum zic francezii, parcul e spațiul unde copiii se joacă, tinerii se întâlnesc să petreacă și cei mai boemi dintre francezi se opresc pe o bancă să citească o carte. Și din nou, deasupra tuturor se vede veghind Bastilia.

20160912_144912

20160912_145024

Ocolind clădirea vechii primării (Anciene Mairie) și biblioteca orașului, pe străduțele înguste din spatele lor găsim Biserica Sfântul Andrei (Eglise Saint André) despre ale cărei clopote se spune că au trezit în sufletul copilului Stendhal (scriitor de origine grenobleză) prima emoție muzicală. Interiorul său simplu, cu lumină obscură, este colorat doar de vitraliile ferestrelor de la altar.

20160912_152302.jpg

20160912_152544

Lângă ea, mărginită de alte două clădiri cu importanță istorică, Piața Sfântul Andrei (Place Saint André) este locul perfect pentru o cafea caldă sau cu gheață. Din multiplele terase ce se întind de-a lungul pieței, Le café La Table Ronde este renumită ca una dintre cele mai vechi cafenele din Franța. Unde mai pui că priveliștea nu este de ratat: pe lângă statuia cavalerului „sans peur et sans reproche” (ireproșabil și neînfricat) din centrul pieței, Palatul Parlamentului din Dauphiné (Palais du parlement du Dauphiné) impresionează prin detaliile arhitecturale și grandoarea clădirii. Alături, clădirea teatrului grenoblez colorează piața în nuanțe galbui pal.

20160912_153239

20160912_154647

Odihniți, continuăm descoperirea și ne pierdem pe străduțele orașului vechi, îndreptându-ne spre catedrala Notre Dame din Grenoble. Regăsim același stil brut și modest la interior, exteriorul fiind încă în renovare. În fața ei, piața cu același nume (Place Notre Dame) „găzduiește” Fântâna celor trei ordine (La fontaine des trois ordres), în aminitirea evenimentelor premergătoare revoluției din vara anului 1788.

20160912_161239.jpg

Ne întoarcem apoi pe cheiul Isèrei și traversăm râul pe Pasarela Saint Laurent, cel mai vechi pod din Grenoble, aflat acum în renovare și destinat strict accesului pietonal. La capătul său, pe celalălat mal, Fântâna cu leu (la Fontaine au Lion) întruchipează lupta orașului: Grenoble, prin imaginea leului, subjugă forța Isèrei, simbolizată prin șarpele agonizând – urmare a sutelor de inundații pe care râul le-a produs de-a lungul timpului.

20160912_163411.jpg

20160912_163207

Râmânem pe aceeași parte a râului și ne îndreptăm spre Grădina Dauphins (Jardin des Dauphins). Pe drum întâlnim Muzeul Dauphinois (Musée Dauphinois), o lecție despre viața de altădată a oamenilor ce trăiau în regiunea Alpilor. Ajunși la baza grădinii, admirăm vechea Poartă a Franței (la Porte de France), cândva reprezentând locul de intrare în oraș, venind dinspre Lyon.

Urcăm apoi în grădina ce se întinde de-a lungul a 30 hectare pe munte, pe 6 terase supraetajate. Accesul este destul de abrupt, dar atât  grădina, amenajată în secolul XVIII, cât și vederea spre oraș merită tot efortul. De la un punct, însă, drumul continuă doar pe scări, așa că suntem obligați să ne întoarcem.

20160912_170501

20160912_170218

Lăsăm la final bomboana de pe tort: cetatea Bastiliei. Accesul se poate face atât cu ajutorul telefericului, cât și pe jos sau cu mașina. Noi am ales ultima variantă, pe un traseu cu multe serpentine. Punct strategic și de fortificație, cetatea își începe istoria la mijlocul secolului al XVI-lea și dobândește de-a lungul timpului tot mai multă importanță în apărarea orașului. Astăzi cetatea deține rol turistic și adună anual nenumărați vizitatori. Odată ajunși sus, vederea asupra orașului și a munților din jur merită tot efortul. Se spune că, în zilele senine, de aici se poate vedea și vârful muntelui Mont Blanc. În apropiere pot fi vizitate și Cavele Mandarin (Grottes de Mandrin), grote ce serveau deplasărilor subterane ale soldaților în cadrul fortificației.

20160912_192951

20160912_191336

Capture

  • Cum ajungi în Grenoble? Compania Oui Bus oferă curse directe din Lyon spre Grenoble, cu plecare din Gara Lyon-Perrache și oprire la Gara din Grenoble. Sau poți opta pentru varianta feroviară – un TGV (train de grande vitesse) leagă direct aeroportul din Lyon de gara grenobleză. Alte variantă la fel de aproape este Geneva, și așa „bifați” și Elveția  ca țară vizitată.
  • Unde ne-am cazat? Chiar dacă orașul oferă suficiente posibilități de cazare, pe noi pașii ne-au purtat în unul din satele din apropiere, Montbonnot. Gazdă ne-a fost Grenoble Inovallée Appart’ City, un complex drăguț într-un loc retras, înconjurat însă de reprezentanțele multor companii multinaționale. Și chiar dacă nu optați neapărat pentru o cazare în zonă, o plimbare prin acele sătucuri de munte merită puțin timp, cu atât mai mult cu cât există autobuzul C1 ce asigură transportul direct din oraș.
  • Transportul în comun? Grenoble pune la dispoziția călătorilor autobuze și tramvaie, iar biletul pentru o călătorie are valoarea de 1,50 €. Famiilie cu copii, însă, pot beneficia de tarif preferențial: set de 10 călătorii la prețul de 10,50 €; fiecare călătorie are valabilitate o oră de la bifarea tichetului.

După o zi încărcată și plină de noi informații, am creionat la final imaginea unui Grenoble în care încă freamătă istoria, protejat de natură și animat de viața studențească, ce merită cu siguranță mai mult de o zi pentru a îi descoperi frumusețea la adevărata lui valoare.

One thought on “Grenoble, orașul zilelor de toamnă

  • October 28, 2016 at 3:40 AM
    Permalink

    That’s what we’ve all been waiting for! Great poisntg!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *