Gânduri de mamă la final de sejur în Chile

Mă uit de la distanță la băieții mei care se joacă în valuri. În valurile Oceanului Pacific din Viña del Mar.

E ultima zi a sejurului nostru în America de Sud și, fără să vreau, mă gândesc ce repede au trecut cele două săptămâni petrecute aici. Parcă ieri ne gândeam ce trebuie să mai punem în bagaj să nu uităm ceva (oricum am uitat destule, dar asta e altă poveste), încă ne mai făceam griji cum vor fi cele 15 ore de zbor pentru noi toți, încă ne mai planificam programul pentru zilele de vacanță.

Și acum sunt ultimele ore pe care le petrecem pe plajă aici, departe de casă, în plină vară, când de acasă ne vin poze cu săniuțe și zăpadă. Simt însă că am făcut atât de multe lucruri, încât timpul parcă nu a trecut în zadar. Au fost două săptămâni minunate, cu multe descoperiri, cu multe momente unice care vor rămâne amintiri de neuitat. Sunt sigură că Albert e deja la vârsta la care va începe să își amintească și sper ca amintirile lui să fie cel puțin la fel de frumoase ca cele ce ne vor rămâne nouă în minte.

Încă de la început zborul ne-a dat curaj; a fost mult mai simplu decât ne imaginasem. Albert a dormit cam 90% din timp pentru că am avut șansa de a zbura pe timpul nopții. Cât n-a dormit, timpul i-a fost plin cu activități și jocuri – atât luate de acasă cât și primite din partea stewardeselor (o surpriză foarte plăcută și utilă, știau ele ce știau:) ). Dacă și la întoarcere va fi la fel, putem să ne considerăm norocoși și vă spunem cu mâna pe inimă că zborurile lungi nu sunt niciun bau-bau. Povestim într-un articol viitor despre metodele de a ține ocupați copiii la drum lung cu avionul.

La destinație, am pornit în explorare încă din prima zi. Albert a fost puțin bulversat la început de fusul orar, adormea mult mai devreme și avea tendințe să se trezească pe la 4 dimineața, dar oboseala zborului și-a spus cuvântul și l-a ajutat până la urmă să își regleze somnul pe timpul nopții. La mine a fost mai greu – încă mă mai trezesc și acum pe la 4 dimineața (aka ora 9 în România).

În destinațiile vizitate, chiar dacă la prima vedere nu toate păreau ultra baby friendly, am descoperit peste tot activități potrivite pentru copii și zâmbetele de pe fața lui Albert (plus pupicii lui care parcă s-au înmulțit în ultima vreme) au venit ca o confirmare pentru noi.

În rest, America de Sud e o destinație uimitoare, așa cum am cunoscut-o și anul trecut pe vremea asta. Am fost la fel de impresionați de Chile ca și de Argentina, iar locurile pe unde am ajuns au fost foarte darnice cu noi, vremea perfectă, peisajele memorabile, mâncarea lor foarte gustoasă și oamenii drăguți și amabili. Chiar dacă se spune că Chile e un fel de “Germanie a Americii de Sud”, noi am găsit și aici spiritul latin “caliente” ce face atât de specială America Latină. Evident, au fost și momente nu tocmai perfecte, dorințe diferite uneori, oboseala ce își cere și ea drepturile sau planuri date peste cap în ultimul moment. Dar la final nu rămân decât poveștile frumoase și dorința de a o lua de la capăt cât de curând.

Ce voiam să spun de fapt: nu e greu să călătorești cu copiii pe distanțe mari. Clar e nevoie de perfecționare, de o atenție sporită spre ei și nevoile lor, de un echilibru între pasiunile noastre și pasiunile lor, dar și când sunt mici și chiar și când mai cresc, copiii nu ne complică excursiile, ci le fac mai frumoase.

În continuare, programul nostru e simplu: mâine zburăm înapoi spre Europa (cam 14 ore până la Roma, apoi înca o oră spre Milano), mai petrecem în Italia câteva zile și apoi se încheie vacanța noastră de iarnă. Nu știm cum va fi întoarcerea, cum ne vom readapta la fusul orar european sau cât de obosiți vom ajunge; ce putem spune sigur, însă, e că deja ne e gândul la planificarea următoarei călătorii sud-americane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *