Eje Cafetero, cea mai potrivită destinație din Columbia pentru copii

Neașteptat și surprinzător.

Cafea, cafea cafea… ce să fac eu într-un loc cu atâta cafea? Mami va fi în culmea bucuriei căci doar îi place la maxim cafeaua, tati va încerca tot felul de sortimente noi, dar eu… eu ce fac acolo patru zile? Patru?!

Regiunea unde credeam că mă voi plictisi cel mai mult din toată călătoria noastră prin Columbia a devenit rapid cea mai atractivă și locul de unde parcă nu aș mai fi vrut să plec. Atâââât de mult verde, așa frumoasă și bogată natura, atât de cald și de mult soare, față de răcoroasa Bogota de unde veneam și, mai ales, atât de multe lucruri de făcut încât chiar nu ai cum să te plictisești aici, indiferent de vârsta pe care o ai.

Dar să vă spun pe unde am fost, ca să mă înțelegeți mai bine.

1. Therme la Santa Rosa de Cabal

Imediat ce am aterizat pe aeroportul din Pereira (cu oarecare întârziere, căci zborul nostru Easy Jet de dimineață a fost anulat din cauza ceții, așa că am fost redistribuiți spre cursa următoare), am închiriat o mașină și am plecat spre munții cu ape termale din apropiere.

Santa Rosa de Cabal este o localitate la 15 km distanță de Pereira și poarta de intrare în Parque Nacional Natural Los Nevados. Dar, pentru a ajunge la Therme, treci de oraș și te afunzi în creierul munților, pe drumuri înguste, șerpuite și mai puțin circulate. Ce găsești acolo, însă, merită tot efortul, căci după ce urci șirul de trepte din apropierea unui râuleț cu mici cascade, un adevărat colț de rai se afișează în fața ochilor.

Prin nesfârșitul verde ce ne înconjoară, dincolo de vegetația luxuriantă, de copacii exotici și de tufișurile cu înfloriri în culori aprinse, la capătul râulețului zărim o cădere de apă impresionantă, iar la bazele cascadei bazinele cu apă termală își așteaptă vizitatorii.

Vă imaginați, bineînțeles, că nu am avut răbdare nici să mănânc (da, sunt și restaurante în complex și poți cumpăra fie pachetul care conține bilet de intrare + meniul zilei, fie poți comanda direct din restaurant și achita la casă). Cele patru ore cât am stat aici le-am petrecut majoritar în apă, pentru că este și o piscină pentru copii, unde apa are temperatura de 40 ºC, pe lângă cele trei dedicate adulților, unde temperatura apei ajunge până la 70 ºC. Oricum ar fi, este recomandat ca la fiecare 15 minute să ieși din apa caldă și să faci un duș cu apă rece.

Tot aici ai și posibilitatea să mergi la spa, la masaj, să faci drumeții prin pădure și chiar să te cazezi în hotelul complexului termal. Noi am mers și până la baza cascadei și chiar ne-am bălăcit puțin în apele ei, un sentiment unic. Cât despre priveliște, de aici e incredibilă!

2. Parque del Cafe

A doua zi ne-am planificat să mergem la Parcul de Cafea. Și chiar dacă numele te duce cu gândul la oarece livezi cu arbori de cafea, este doar pe jumătate adevărat. Într-adevăr, parcul se întinde de pe vârful unei coline cu plantații de cafea până la baza ei. Dar, de fapt, aici a fost construit un parc de distracții, cu o mulțime de atracții atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, multe dintre ele pe tema cafelei.

După ce am coborât colina cu telecabina, ne-am plimbat cu trenulețul ce șerpuia printre arbori de cafea și am am stat la rând pentru tot felul de mașini pentru copii (dar unele și pentru adulți). Tata s-a plimbat cu o mașină de curse și s-a dat într-o roată mare, eu am zburat cu avionul și am condus mașinute pentru cei mici, apoi ne-am dat în roller coaster-ul Yippe ce imită primul jeep cu care se transporta cafeaua (ba chiar am convins-o și pe mama să urce cu mine în roller coaster-ul care mi-a plăcut la nebunie!).

După ce am stat la masă în restaurantul din complex, în a doua parte a zilei ne-am plimbat prin pădurici de bambus, printre bananieri și pe pasarele suspendate deasupra arbuștilor de cafea și am asistat la un spectacol de dansuri tradiționale care „spunea” povestea cafelei de la descoperirea ei până în zilele noastre.

Cert este că am avut o zi obositoare, dar plină de distracții, iar eu a doua zi deja voiam să ne întoarcem în Parque del Cafe.

3. Salento și Filandia

Două orășele coloniale unde s-au instalat spaniolii în drumul lor de cucerire a pământurilor sud-americane, Salento și Filandia sunt ca două bijuterii în culori.

Clădiri în nunațe vii, balcoane spaniole, suveniruri locale și culori peste culori oriunde vezi cu ochii. Localnici în stradă pe taburete, stând de vorbă sau atrăgând turiștii în magazinele lor mici. O piață centrală în mijlocul căreia se înalță neapărat o biserică, ca punct principal al așezării. Și restaurante specifice, cu mâncare locală columbiană, care atrag trecătorii.

Ambele orășele au și câte un mirador – puncte de belvedere de unde poți privi orașul de sus și poți admira munții din împrejurime. Până la ele poți urca o parte cu mașina, apoi pe jos printr-o pădure unde ai ocazia să vezi soiuri de păsări exotice, hortensii înflorite și copaci încărcați cu citrice ce dau în copt.

Și dacă Salento e mai popular și mai invadat de turiști, Filandia e versiunea sa liniștită, unde întâlnești mai puțini străini și mai mulți localnici, unde atmosfera e mai liniștită și străzile sunt mai libere, astfel încât ai timp și loc pentru admirat, fotografiat și plimbat în voie. Dar ambele orășele sunt un must-see în regiunea cafelei columbiene.

4. Valle De Cocora

Din oricare din cele două orășele poți porni apoi spre Valle De Cocora, un punct turistic renumit al regiunii, datorită palmierilor înalți care cresc aici. De fapt, cei mai înalți din lume. Asta și face acest loc cunoscut și foarte turistic. Atât de cunoscut încât punctul de acces este super aglomerat, cu o străduță îngustă și cam găurită și o parcare semi-amenajată unde îți poți lăsa mașina și de unde pornești în adevărata expediție.

Noi am mers cu mașina până acolo, dar sunt și jeep-uri ce pot fi închiriate chiar din Salento. Apoi, odată ajunși, sunt trei opțiuni de explorare a văii cu palmieri în formă de stea (Cocora chiar asta înseamnă: estrella de agua).

  1. Pornești pe jos într-o drumeție care durează câteva ore bune până ajungi în vârf (nu știm cât de fezabil este pentru copii traseul), dar priveliștea de sus suntem siguri că merită toți banii.
  2. Închiriezi un jeep (cunoscut drept Willy aici), singurele mașini care au acces pe traseu în continuare și care pot scurta mult din timpul petrecut pe drum și din efortul aferent.
  3. Pleci călare pe unul din caii ce așteaptă pentru închiriere tot aici, la punctul de intrare în valea cu palmieri. Din nou, nu știu cât de potrivită este această opțiune pentru copii, pe lângă faptul că bieții căluți sunt exploatați intens în scop turistic.

Dacă niciuna din variante nu te avantajează sau timpul nu îți permite să intri în zona de hiking, e bine de știut că poți vedea palmierii și de aici, chiar dacă e adevărat că îi admiri mai de la distanță. Ba chiar, pe una din pajiștile cu vedere spre palmieri, o echipă de fotografi a instalat tot felul de accesorii cu care doritorii pot să facă poze, contra unei taxe aferente. Cert e că ai ce face aici, așa că ideal e să rezervați o zi întreagă de petrecut printre palmierii cei mai înalți din lume.

5. Prânzul la restaurantul Donde Laurita Campestre

Iar pe drumul dintre Salento și Valle de Cocora, aproape de ieșirea din oraș, se găsește o minune de restaurant unde e perfect să te oprești pentru masa de prânz (sau cină sau când vă doriți voi să luați o masă delicioasă și să vă relaxați într-un colț de natură ). Restaurantul Donde Laurita Campestre e conceput în același stil ca și clădirile celor două orășele colorate, păstrând aspectul tradițional al locului. Cu cerdace colorate, mese de lemn, obiecte de decor arhaice, o curte cu iarbă verde prin care se văd sărind iepurași, bananieri încărcați de banane și un loc de joacă generos pentru copiii ce îi trec pragul. Așa că, în timp ce ai mei se relaxau la o masă afară, eu am avut ocupație așteptând să fie adusă comanda.

Cât despre mâncare, găsești aici o mulțime de varietăți de păstrăv, gătite în cele mai interesante moduri, cum nu am mai văzut în nicio altă parte. De exemplu, mami a mâncat un păstrăv cu topping hawaian, în timp ce tati și-a ales unul îmbrăcat în brânzeturi. Porțiile arătau absolut delicios și nici nu îți dădeai seamă că e pește. Dar sunt și meniuri pentru copii și alte specialități culinare tradiționale care te fac să te lingi pe degete.

Cred că a fost cel mai reușit restaurant la care am fost din toată călătoria noastră prin Columbia, și printre puținele amenajate special pentru copii.

6. Cazare kid friendly la o fermă de cafea: Hacienda La Colina

Nici cazarea noastră nu s-a lăsat cu nimic mai prejos în topul locurilor pe gustul meu din această zonă a Columbiei.

Alojamiento Hacienda La Colina este o fermă de cafea care se întinde pe un deal în apropierea orașului Pereira, locul unde aterizasem (de data aceasta nu am ales o locație urbană, centrală și cât mai aproape de mijloacele de transport, pentru că am preferat să ne bucurăm de liniște și de natura care aici pare că își atinge apogeul) . Așa că iată-ne în vârful dealului, într-o vilă cu aspect rustic, cu bârne și mobilier din lemn masiv, cu multe dormitoare – nici nu știu exact câte, cert e că erau mult mai multe decât aveam noi nevoie – înconjurați de plantații de arbori de cafea și de o curte maaare și verde prin care zburdam eu dimineața, în timp ce părinții își savurau pe terasă cafeaua (produsă chiar aici la fermă).

Să nu uit și de piscina generoasă și, mai ales, de căsuța construită în curte special pentru copii, înconjurată de un mic bazin cu pești colorați și dotată cu tot ce voiam: bucătărioară pe mărimea mea, scări ce duceau spre un mini-dormitor la etaj, jocuri pentru interior și exterior… ce mai, un paradis al copiilor!

Adăugând la toate astea vederea panoramică spre orașul rămas în vale, e de la sine înțeles cât de bine ne-am simțit în cele trei zile cât am fost “stăpâni” pe întreaga locație, singurul vizitator fiind un câine hoinar ce venea dimineața dimineața să ne vadă; probabil stătea la una din căsuțele ce înconjurau ferma, pe coasta dealului, acolo unde locuiau muncitori angajați de proprietarul nostru, Felipe, ca să lucreze la ferma sa de cafea.

7. Tur într-o fermă de cafea

Felipe este un proprietar atipic. Își închiriază proprietatea de care vă ziceam pe o sumă derizorie, probabil mai mult de drag decât pentru venit. Ferma e moștenită din tată în fiu, mai întâi fiind a bunicului său, apoi a tatălui, ca acum să îi revină lui. Așa că, din pasiunea pentru cafea – pasiune ce s-a transmis și ea din generații – a renunțat la meseria de pilot și s-a dedicat profesiei de barista. Cultivă, produce și comercializează cafeaua de pe domeniul său cu atâta pasiune încât a devenit de două ori Campion Național de Barista și ne povestește mândru despre asta.

Sunt multe ferme de cafea ce organizează tururi pentru turiști, cafeaua fiind principala atracție a regiunii și, de altfel, unul din cele mai bune produse de export ale Columbiei. Așa că, dacă ajungi în Eje Cafetero, nu ai cum să nu participi la un astfel de tur ca să înțelegi cum se produce cafeaua cea atât de iubită de oamenii mari. Și, mai ales, ca să bei oricâte cești de cafea îți dorește inima. Inițial, noi plănuisem să mergem într-un tur mai complex, la Hacienda Combia, unde programul de vizită ar fi durat patru ore, dar am renunțat în favoarea unui tur făcut chiar de Felipe la ferma sa de cafea ce ne-a fost casă pentru trei zile.

În timpul turului am aflat o grămadă de lucruri interesante legate de procesul de producere a cafelei. La început, Felipe ne-a făcut o demonstrație de preparare a cafelei cu două metode diferite: prima, cu un fel de eprubetă, în stil japonez, a doua cu presa franceză care se mai întâlnește și la noi. Diferența de culoare era evidentă, dar gustul la fel de bun, spunea mami încântată. Apoi ne-a arătat o hartă cu diferite soiuri de cafea (nu vă imaginați ce multe sunt!). Nu le-am reținut pe toate, dar am înțeles că printre cele mai bune tipuri sunt cele columbiene. Și am mai aflat că aroma cafelei depinde mult de gradul ei de prăjire, un nivel mediu fiind optim pentru aroma și gustul perfect.

Apoi am ieșit în livadă, unde am văzut arbuști înfloriți, boabe de cafea, unele verzi, altele în copt, toate pe aceiași copăcei. Bobițele roșii, strălucitoare sau cele galben-aurii, în funcție de soi, sunt cele coapte, iar Felipe rupe câteva, le îndepărtează coaja și ni le întinde să le gustăm. Au miezul dulce, cum nu ne așteptam, dar aflăm că abia sâmburii ce rămân la final sunt cei care se prelucrează – se usucă, se prăjesc și se macină – dând aroma amăruie a cafelei pe care o cunoaștem cu toții și pe care atât de multă lume o iubește.

Turul de cafea a fost pentru mine ca o lecție despre puterea naturii și despre modul în care omul a reușit să o cunoască și să o utilizeze în folosul său. Am descoperit plante noi, am învățat despre procese noi și am înțeles mai bine ce e cu băutura aia pe care o beau în fiecare dimineață mami și tati și care se pare că este și foarte sănătoasă.

Informații adiționale
  • Pentru plimbările din regiunea cafelei, noi am ales să închiriem o mașină din aeroport la sosire, de la compania Localiza. Am primit o Dacia Logan nouă, care ne-a costat în jur de 600 lei pentru trei zile, și am predat-o tot în aeroport la plecare. Există și autobuze care leagă diverse obiective, dar nu am fi optimizat timpul la maxim.
  • Drumurile sunt majoritatea în condiție bună, cu mici excepții prin munți sau în zonele cu serpentine, dar practicabile. Traficul nu e cel mai lejer, dar nici de speriat, singurele care mai pun probleme fiind motocicletele în număr destul de mare pe aici.
  • Atmosfera în zonă se aseamănă oarecum cu cea din țările asiatice, atât în localități cât și ca vegetație. Dacă ați fost în Indonezia, Sri Lanka sau Thailanda, vă veți simți familiari cu peisajul.

Aceasta este povestea noastră din regiunea cafelei columbiene. A fost locul unde am am simțit că trei zile jumătate nu au fost suficiente pentru tot ce are zona de oferit din punct de vedere turistic.

Cu toții, părinți și copii, am plecat spre următoarea destinație, Medellin, mai relaxați și mai odihniți, chiar dacă programul nostru nu a fost foarte lejer aici. Voi ați ajuns în Eje Cafetero? Ce ați văzut, ce v-a plăcut, v-ați mai întoarce?

Leave a Reply

%d bloggers like this: