Cum se (mai) simte 1 Decembrie dincolo de Prut

1 Decembrie 2017.

Plouă des și mărunt peste Chișinăul cenușiu. Umbrele în culori se plimbă grăbite pe trotuare.

Am ajuns aseară în capitala Moldovei, să petrecem ziua națională alături de românii de peste Prut. Și se pare că mulți au gândit la fel ca noi, vămile erau pline, timpul de așteptare în jur de două ore. În fond, încă ne mai e sufletul în România Mare de acum 99 de ani, încă mai gândim la fel, încă mai vorbim aceeași limbă.

Plănuim să descoperim Chișinăul de altă dată, dincolo de imaginea Chișinăului actual, ce capătă din ce în ce mai mult influențe moderne din Vest. Așa că ne-am început ziua cu o vizită în vechiul turn de apă, amenajat acum pentru vizitatori, din vârful căruia poți admira orașul în ansamblul său. O scară de fier dantelat ne poartă până la etajul cinci al turnului, unde a fost amenajat un mic muzeu al istoriei orașului (până aici se poate ajunge și cu liftul). La ultimul nivel, al șaselea, o mini-galerie de artă etalează picturi ale monumentelor din Chișinău și, tot aici, balconul exterior oferă o perspectivă de 360° către oraș. E, de departe, o experiență pe placul celor mari și al celor mici, deopotrivă, chiar dacă puțini știu despre acest monument al Chișinăului și chiar mai puțini îl vizitează. 

Tradițiile, însă, sunt mult mai vii ca la noi. Dacă vrei să iei masa în oraș, sunt atât de multe opțiuni cu mâncare moldovenească autentică încât e greu să te decizi unde să te oprești. De la cunoscutul La Plăcinte ce a “spart” piața și la noi și se bucură de un succes considerabil, la Vatra Neamului, La Taifas sau Popasul Dacilor, până la o opțiune uzbecă – Caravan – ce sigur nu vă va lăsa indiferenți. Noi le-am luat pe fiecare la rând și, cu excepția servirii pe alocuri ușor haotice (semn al solicitărilor numeroase), nu am avut nimic de reproșat. Și, pentru că nu ne băusem cafeaua, ne-am oprit și la unul din localurile “Starbucks-ului moldovenesc”, unul mai colorat, mai incitant și mai autentic însă: Tucano.

Ne-am continuat apoi plimbarea spre zona centrală a orașului, trecând pe strada ambasadelor, admirând clădirile fiecăreia dintre ele și ajungând în final în Piața Marii Adunări Naționale, unde Arcul de Triumf stă martor tăcut al curgerii istoriei, de aproape 200 de ani. În spate, Catedrala Nașterea Domnului, în față Casa Guvernului, la stânga statuia lui Ștefan cel Mare, Palatul Președinției și Parlamentul Republicii Moldova, la dreapta Bulevardul Ștefan cel Mare ce desparte hotărât orașul în două, devenind și principala arteră rutieră a capitalei. Fiecare clădire are povestea ei, iar aspectul arhitectural seamănă cu cel al clădirilor rusești uneori, alteori ai jura că ești în fața Palatulului Victoria al nostru. Nu, Chișinăul nu e vreo copie a Bucureștiului, dar e un oraș cu personalitate, cu propriul farmec și cu un respect al istoriei pe care nu îl întâlnești prea des. Amintirea lui Ștefan e aici mai sfântă ca oriunde, de la statui, parcuri, străzi ce îi poartă numele, la imaginea ce se regăsește pe fiecare bancnotă moldovenească; orice străin ajuns aici află de viteazul nostru conducător. Iar noi ne simțim și mai înfrățiți cu aceste meleaguri ce cândva purtau tot numele de pământ românesc.

 

Ne vine să cântăm “Deșteaptă-te, române”, aici, în stradă, în piața centrală, în centrul Chișinăului, dar cineva parcă ne-a citit gândurile și de departe răsună glasuri ce se apropie fredonând versuri românești, mâini ce flutură tricolorul tuturor românilor, panouri ce transmit că “Basarabia e pământ românesc”. O mână de oameni amintesc Chișinăului că acum 99 de ani eram cu toții o Românie Mare. E singura manifestație, de altfel, pe care am văzut-o de acest 1 Decembrie în Chișinau, față de alți ani când se organizau concerte, parade și festivități pe esplanada Casei de Cultură. Se pare, însă, că regimul politic a înfrânt dorința celor ce vor să mai strige, măcar o zi din an, că inima și sufletul încă simt românește.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *