Ce să pui în bagaj dacă pleci în Columbia

Tocmai ce am terminat de despachetat bagajele pe care le-am luat cu noi în Columbia. N-au fost nici multe, nici puține – unul mai mare și două mici – majoritatea umplute cu haine de vară, mici, scurte și care ocupă puțin spațiu, dar am luat cu noi și câteva lucruri esențiale pentru această destinație. În plus, unele se potrivesc foarte bine în orice bagaj de călătorie, așa că am făcut o listă care să fie oricui de folos:

Produse de îngrijire
  • Un spray sau o loțiune anti-țânțari – pentru că sunt zone în care se găsesc destul de mulți și mai bine eviți ciupiturile, mai ales în această parte de lume.
  • Crema/ spray de protecție solară – este neapărat necesar, chiar și în Bogota unde e mai răcoare. Noi acolo ne-am bronzat cel mai tare, pentru că altitudinea e mai mare, de peste 2600 metri, iar soarele mai puternic 🙂 E adevărat că se găsește mai greu de cumpărat în perioada iernii, dar noi am găsit la Douglas un spray în format mic, cu protecție mare, care a fost suficient pentru toată lumea.
  • Loțiune pentru arsuri solare – e mai bine să fii prevăzător, în caz că e nevoie să o ai la tine. Noi o folosim pe aceasta pentru că e utilă și în alte situații, cum ar fi mușcăturile de insecte sau pielea uscată, și își face treaba bine.
  • Gel de duș – pentru că în America de Sud nu se prea găsește nici în magazine nici la supermarket (ei folosesc săpunul și la baie), mai bine iei un travel kit de acasă. Fie gata ambalat în recipiente mici, fie un set de sticluțe goale pe care să le umpli cu produsele preferate. Noi avem pentru tati un set de îngrijire, iar mami a găsit tot la Douglas un pachet cu sticluțe goale pe care le umple cu produsele ei. Pentru șamponul și soluția de spălat speciale pentru copii, am luat două recipiente de silicon, pentru că sunt mai ușor de apăsat și le pot folosi și eu singur la băiță. Așa a avut toată lumea în bagaj produsele potrivite, într-un spațiu redus.
  • și, în sfârșit, opțional dar util pentru mami – ea și-a mai pus în bagaj un șampon uscat și un mini-set de machiaj cu care s-a putut aranja rapid chiar și în avion, după un drum lung de 13 ore.
Electrice și electronice
  • Uscător de păr – pentru că, din ce am văzut, unitățile de cazare nu prea sunt dotate cu unul. Așa că noi ne-am notat să îl avem la noi data viitoare.
  • Adaptor pentru priză – prizele acolo nu sunt la fel ca la noi și riști să nu îți poți încărca telefonul sau să nu poți folosi laptopul, tableta sau uscătorul de păr. E nevoie de un adaptator de același tip ca în US.
Documente
  • Pașapoartele – care trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni din momentul sosirii în Columbia.
  • O asigurare de sănătate pentru călătorie – foarte recomandată, chiar dacă este mai bine să rămână nefolosită.
Diverse
  • Umbrelă / pelerină de ploaie / protecție pentru cărucior – ceva care să ne protejeze de o furtună apărută din senin, așa cum am prins noi când am coborât din autobuz în Bogota. Pentru că nu se zice degeaba: „Colombia is green for a reason!”.
  • Ochelari de soare / pălărie / șapcă – la cealaltă extremă, nici soarele nu se lasă mai prejos în Columbia, așa că e bine să ne protejăm ochii de razele puternice.
  • Pastile / siropuri pentru dureri de burtică / de cap / de presiune a aerului – chiar dacă obișnuim să luăm de fiecare dată o mini-farmacie cu noi pentru cele mai uzuale probleme, de data asta am experimentat în primele zile niște dureri de cap de la aerul rarefiat și presiunea scăzută, la cei 2600 metri înălțime din Bogota. Nici burtica nu a scăpat complet de probleme – diferențele alimentare din țările sud-americane ne dau mai mereu ușoare dereglări digestive.
  • Cabify – aplicație pe mobil pentru taxiuri, singura rămasă disponibilă în Columbia de când Uber s-a retras de pe piață, la finalul lunii ianuarie. Așa eviți „țepele” din aeroport și ai posibilitatea să plătești cursele cu cardul (LE: Un cititor ne informează că, după 3 săptămâni de pauză, Uber a revenit în Columbia sub altă formă legală care îi permite să opereze. Good to know!).
  • Un kit de urgență pentru călătorie – pe care noi îl avem mai tot timpul la noi, căci e mic, practic și te ajută să scapi rapid din situații neplăcute. Kitul cuprinde tot felul de mici instrumente de la ac cu ață la șervețele pentru pete, ață dentară sau plasturi.
  • Scutece pentru bebeluși – refolosibile dacă aveți mașină de spălat la destinație, clasice dacă aveți loc în bagaj. Cert e că în Columbia sunt destul de scumpe, probabil pentru că provin din import.
Ce să nu iei cu tine
  • Tricouri cu Pablo Escobar, narcos sau altceva legat de asta – chiar dacă vi se pare funny, interesant, legat de țara lor, e un capitol pe care columbienii încearcă să îl uite și fac eforturi mari să „dezlege” imaginea actuală a țării de cea a cartelurilor de droguri și a traficanților care le-au provocat atât de multă suferință.
  • Viză – nu ai nevoie de ea dacă vii ca turist și nu depășești 90 zile pe teritoriul Columbiei.
  • Lanțuri de aur, inele mari, ceasuri scumpe – în general orice fel de bijuterii care pot atrage atenția. Chiar dacă noi nu am întâlnit nimic periculos, ghidul local ne-a recomandat să nu le purtăm la vedere, mai ales în cartierele mărginașe ale orașelor.

Aceasta este lista noastră pentru o călătorie de 2 săptămâni pe teritoriul Columbiei. Din călătoriile noastre, putem confirma că se potrivește destul de mult cam oricărei țări latino-americane.

Voi ați ajuns pe acolo? Ce ați luat cu voi util în bagaj?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *