Ce jucării luăm cu noi la drum pentru bebelușa noastră (P)

A trecut o lună de când a venit surioara mea în familie, de când suntem patru și de când eu am devenit, oficial, frățiorul mai mare. Așadar, lesne de înțeles că ultima perioadă a fost una încărcată de emoții, de adaptare la noul stil de viață și de pregătire pentru schimbările pe care un nou membru le aduce în casă, odată cu sosirea lui.

Nu am să vă povestesc acum despre caruselul de emoții prin care ne-au purtat pe toți ultimele săptămâni, vă spun însă că este o perioadă tare frumoasă, încărcată de multă iubire și duioșie, chiar dacă rolul de frate mai mare vine la pachet și cu responsabilități aferente (dintre care, între noi fie vorba, unele nu prea îmi sunt pe plac, în timp ce pe altele abia așteptam să mi le însușesc, ba chiar cu unele dintre ele exagerez puțin, poate!). Așadar, printre altele, în lista de atribuții cu care am fost însărcinat intră și primirea, testarea și predarea noilor jucării pentru surioara mea, sarcină pe care am îndeplinit-o cu încântare și succes.

Așa că, în febra pregătirilor pentru viitoarele sejururi în patru, am început să ne interesăm ce activități și jucării ar fi mai potrivite pentru bebeluși în călătorii (și nu numai). Iar dacă nu de mult povesteam despre idei de activități bune pentru copii în timpul zborului, acum am căutat ce ar putea să îndulcească drumul surioarei mele și să îi asigure același somn liniștitor și dulce ca acasă. Așa că ne-am orientat spre o gamă de jucării sigure pentru bebeluși și create din materiale calitative, dar în același timp utile și distractive.

Nu e întotdeauna ușor să găsești cele mai bune opțiuni atunci când sunt atâtea variante de jucării pe piață, mai bune sau mai slabe, mai ieftine sau mai scumpe, mai calitative sau mai puțin valoroase. Dar experiența mea de copil de trei ani și jumătate și-a spus cuvântul, așa că eu și ai mei am învățat în acest timp să ne alegem jucăriile astfel încât rolul lor educațional și de dezvoltare să primeze. Din acest motiv, am ales și acum, pentru surioara mea, jucării din gama Clementoni pe care eu le-am iubit cât am fost bebeluș și cu care mă joc și acum cu drag.

Și după cum vă spuneam, eu – direct responsabil de testarea calității – am fost însărcinat cu deschiderea și analiza noilor achiziții și numai uitați-vă cât de bine mi-am făcut treaba 🙂

Și după ce m-am lămurit eu care e treaba cu jucăriile pentru Ayola și la ce ajută fiecare dintre ele, haideți să vă spun și vouă:

  • iepurașul-păturică îi va fi un prieten de nădejde la nani, atât acasă cât și pe drum. Fabricat dintr-un material hipoalergenic moale, capacitatea lui uimitoare este aceea de a absorbi mirosurile, astfel încât bebelușa noastră va putea lua cu ea amintirea pătuțului de acasă sau mirosul specific mamei, ca să îi facă detașarea mai ușoară și somnul mai liniștit.
  • bufnița cu lumini și sunete îi va cânta melodii liniștitoare, speciale pentru bebeluși, imitând zgomotele din burtica mamei pe care bebelușii le cunosc cel mai bine, și tot ea îi va lumina somnul emițând lumini de veghe în culori calde; în plus, este foarte practică de luat în călătorii, deoarece are o agățătoare ușor de folosit și de prins la pătuț sau la cărucior, pe oriunde am merge.
  • perna-pisicuță mi s-a părut cea mai bună achiziție dintre toate, deoarece o va ajuta să stea pe burtică, să ridice capul și să înceapă să exploreze împrejurimile; căci doar și ea trebuie să vadă locurile noi pe unde vom colinda, nu-i așa?

În plus, toate jucărioarele sunt colorate în nuanțe vii, plăcute și potrivite atât pentru băieței cât și pentru fetițe așa că, oricât de mare aș fi crescut eu, tot n-am putut să mă abțin de la o rundă de joacă cu ele, înainte de a le preda Ayolei (care, la rândul ei, vă spun că a fost foarte încântată, iar pernuța-pisică a devenit deja prietenul ei cel mai bun).

Așa că, ne declarăm oficial pregătiți pentru prima călătorie în formulă completă!


Jucăriile Clementoni prezentate pot fi găsite și cumpărate de pe site-ul aratoys.ro și sunt potrivite pentru bebeluși, încă de la naștere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *