Cazare în Bucovina pe placul celor mari și (mai ales) al celor mici

La final de iulie tocmai am „absolvit” cu mândrie primul an de creșă (vedeți ce mare am crescut?), așa că am fost premiat cu o lună de vacanță și de distracție la bunici.  Cum mă simt vreți să știți? Evident că sunt super alintat, bunicii îmi fac toate mofturile (că doar de asta sunt bunici, nu?) și descopăr o grămadă de lucruri noi.

Dar mi-e dor și de mami și tati, așa că la mijloc de august ne-am relaxat toți trei câteva zile, la poalele munților, în Bucovina. Și pentru că a fost un sejur extrem de „child friendly”, m-am gândit să povestesc aici despre locul unde am stat noi și pe unde ne-am plimbat, poate vă e de folos dacă vă doriți să ajungeți prin zonă.

Zona Bucovinei abundă în pensiuni ce își așteaptă turiștii să le treacă pragul, mai centrale sau mai izolate, cu mai multe sau mai puține locuri, mai mult sau mai puțin spațioase. Noi ne-am dorit un loc liniștit, în mijlocul naturii, cochet și confortabil, dar și ofertant din punct de vedere al activităților, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.

Am căutat destul de mult până am găsit ce ne doream, dar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Locația la care ne-am oprit se numește Casa Vero și este situată în mijlocul Bucovinei, între localitățile Molid și Vama. Cum mergi de la Gura Humorului spre Câmpulung, după ce treci de podul peste râul Doabra, faci dreapta pe un drum forestier (neasfaltat, din piatră, dar acceptabil la mers chiar și cu o mașină joasă), iar după 2 km ajungi la delușorul unde e amplasat complexul turistic.

Izolat de agitație, fără vecini, liniștea e singura care domnește aici. Vizitatorii sunt cazați în două corpuri diferite, una de ꙳ ꙳, iar cealaltă de ꙳ ꙳ ꙳ ꙳. Între ele, restaurantul pensiunii, zona de parcare și curtea imensă. În jur, totul e verde cât vezi cu ochii: pajiștea, locul de joacă, munții din apropiere. Doar mușcatele sângerii de pe terase fac notă discordantă.

Presupun că vă imaginați cât de fascinat am fost eu. Și nu doar pentru că iarba era atââât de moaaale, iar aerul atât de proaspăt și curat, ci mai ales pentru că toaaată curtea (și credeți-mă, e mare!) este un întins loc de joacă. De pe aleea pietruită am ajuns primul la balansoar, dar puțin mai încolo am zărit căsuța piticilor și groapa cu nisip plină cu jucării, găletușe și lopățele. Imediat am sărit pe toboganele de alături – unul mai mic pentru pitici, cu tot cu leagăn, și altul mai mare, cu două niveluri.

 

Un pic mai în spate fusese instalată traaambuuuliiina, iar lângă ea piscina era deja pregătită pentru bălăceală. Ce-i drept, dimineața apa era destul de rece, dar spre amiază eu mi-am făcut curaj și am sărit direct în mijlocul ei, cu tot cu colac.

Nici părinții nu s-au simțit neglijați, pentru că au avut activtăți pe măsura lor: au profitat din plin de masa de tenis, de terenul de badminton și de jocurile de societate, iar cei mai pricepuți au la dispoziție și sală de biliard sau tablă de darts. Dacă, însă, tot ce vrei este pur și simplu să te relaxezi, să te bronzezi, să citești o carte sau să lenevești, te poți întinde pe șezlonguri, pe iarbă sau în balansoarele din curte, gâdilați de razele soarelui de munte, sau te poți așeza la terasa restaurantului din complex.

Cert e că locația a fost gândită ca una cât mai pe placul celor mici, iar dovadă nu stă doar încântarea mea cât am stat acolo (și marea supărare când am plecat), ci și numărul mare de copii ce umplea curtea, mai ales seara, când vizitatorii reveneau la cazare, ocazie cu care mi-am făcut și noi prieteni. Toți eram cuprinși de veselia jocurilor împreună, iar colinele din jur răsunau de râsetele noastre.

Dacă nu aveți rude la țară, locația e un prilej bun de acomodare la viața rurală. În spatele spațiului de joacă, un cadru pitoresc te invită, parcă, la o ședință foto: căpițe cu fân proaspăt, miros de iarbă cosită, băncuțe de lemn și ocolul cu păsări de curte veșnic înfometate, iar dincolo de ele – munții împăduriți. Cât despre mâncare, restaurantul complexului ne-a oferit o varietate de bunătăți preparate ca în Bucovina, generoase și gusoase de te lingi pe degete. Condiția era ca, pentru prânz și cină, comenzile să fie făcute din timp pentru a fi siguri că pot fi onorate, iar servirea mesei seara nu se făcea mai târziu de ora 19.30.

În ceea ce privește cazarea, noi am ales unul din cele două apartamente disponible, cu living și dormitor separate, pentru mai mult spațiu și confort. Avantajos ni s-a părut și faptul că acestea sunt situate la parter, chiar dacă acesta e ceva mai înalt, după ce urci scările de la intrarea în clădire. Atenția pentru detalii am găsit-o și aici, însă, unde scările mai greu de urcat au fost dublate de alternativa rampei, numai  bună pentru căruciorul copiilor mici.

Apartamentul e amenajat cu același bun gust ca și zona exterioară: spațiul generos, patul mare și confortabil, canapeaua la fel de comodă pentru somn ca și pentru relaxare la televizor. La capitolul „alte avantaje” am adăuga și frigiderul din cameră, apa extrem de caldă (și e puțin spus, dacă te gândești că îmi puteam încălzi porția de lapte dimineața în sistem bain-marie), iar balconul – cu vedere spre munți, dar și spre curtea complexului – relaxant, spațios și foarte practic.

Dacă ar fi să ne gândim la aspecte ce ar putea fi îmbunătățite, primul lucru pe care ni l-am fi dorit ar fi fost o bucătărie (oricât de mică) în cameră / apartament, având în vedere programul limitat al restaurantului din complex. Niciodată nu ai de unde ști când îi apucă pe copii foamea sau la ce oră se trezesc dimineața și cer o cană de lapte cald 🙂

Un alt aspect care nu au funcționat chiar la parametri maximi a fost semnalul la telefon (depinde și de rețeaua telefonică), la fel ca și conexiunea wireless; ambele nu prea își mai făceau treaba atunci când intrai în cameră. Când nu eram pe drumuri, ne-am dat seama că în curte sau pe terasa restaurantului era zona cea mai bună pentru conexiunea cu tehnologia 🙂

Dar, hei, nu pentru asta vii, până la urmă, în mijlocul naturii, ca să te rupi puțin de cotidian și de agitația zilnică?

 

One thought on “Cazare în Bucovina pe placul celor mari și (mai ales) al celor mici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *