Cât de sigur este să mergi în Bogota cu copiii?

Încă de când am găsit oferta pentru biletele de avion spre Bogota am început să primim tot felul de întrebări sau avertismente cu privire la siguranța unei călătorii în Columbia.

– Chiar vreți să mergeți tocmai acolo?

– Dar nu e periculos?

-Mai bine alegeți o destinație mai sigură!

Când am mai zis și că mergem toți patru, chiar dacă Ayola încă nu era născută, gradul de alarmare a crescut și mai mult.

E drept că am primit și încurajări de la oameni care mai fuseseră recent sau care locuiesc acolo și ne-au povestit că situația s-a schimbat și nu mai e aceeași țară ca pe vremea lui Pablo Escobar. Așa cum aflasem și noi, tot documentându-ne despre Columbia actuală. Iar aici, de mare ajutor ne-au fost The Happy Kid și insandale.ro.

Bineînțeles, odată ajunși, atenționările s-au reluat sub o formă sau alta:

– Ce curajoși sunteți! Să mergi cu un copil așa mic în Columbia…

– Aveți grijă pe unde mergeți, evitați cartierele suspecte!

Știm că în general aceste sfaturi sunt bine intenționate și pline de grijă, așa că le-am luat în serios și am încercat să fim cât mai precauți în timpul plimbărilor noastre prin oraș.

Siguranța în Bogota

Adevărul este că nu ne-am simțit aici mai puțin în siguranță decât în oricare altă parte pe unde am ajuns, nu am văzut nimic suspect pe străzi, nu ni s-a întâmplat nimic rău și în general totul pare aici destul de liniștit, cel puțin prin zonele centrale și cartierele turistice pe unde ne-am plimbat. Iar orașul chiar ne-a plăcut foarte mult și a ajuns să fie în topul orașelor noastre preferate, din cele pe care le-am văzut până acum.

Asta nu înseamnă că vrem să contestăm problemele de infracționalitate cu care Columbia încă se confruntă, dovadă și faptul că mai peste tot prin oraș sunt forțe de poliție și securitate publică – în parcuri, în intersecții și în zonele turistice. Dar tocmai această mobilizare de forțe îți conferă mai multă siguranță și, probabil, descurajează posibilele infracțiuni.

Polițist în patrulare prin zona centrală a Bogotei
Torre Colpatria

Cât despre măsurile pe care ni le-am luat noi, nu pot să zic că am făcut ceva diferit față de în alte locuri. În primul rând am stat toți împreună, nu ne-am îndepărtat unii de alții, nu am ținut obiecte de valoare la vedere (de la telefon la bijuterii și cameră foto) și am avut grijă să nu ne prindă noaptea prin cartiere lăturalnice; singura ieșire pe care am făcut-o după lăsarea serii a fost până la Turnul Colpatria, la o distanță de 300 metri de cazarea noastră, ca să vedem de sus orașul luminat. Astfel, în niciun moment nu ne-am simțit în pericol în capitala columbiană.

Iar dacă ești însoțit de copii, aici ai tratament preferențial aproape peste tot: la aeroport nu stai la coadă când ajungi, la obiectivele turistice ai intrare separată pentru copii și cărucioare, în autobuz ai intrare dedicată și oamenii îți oferă locul, trotuarele sunt dotate cu borduri joase pentru traversarea ușoară a cărucioarelor. Mai exact, ca în orice țară civilizată.

Ce ne-a pus ușoare probleme (mai mult mamei în primele zile) a fost diferența de presiune a aerului, care aici e mai rarefiat, orașul fiind construit la 2600 metri altitudine, iar în unele puncte ajungi până la 3200 metri. Din acest motiv este mai greu și să te deplasezi cu căruciorul pentru că trebuie să urci pe străzile în pantă, destul de numeroase prin zona turistică a orașului. Asta nu ne-a împiedicat totuși să ajungem în cât mai multe locuri din oraș pe parcursul celor patru zile pe care le-am avut la dispoziție, iar Bogota ne-a cucerit pe toți.

Chiar dacă la început am fost destul de reticenți, chiar dacă nu e orașul perfect, chiar dacă mai sunt trotuare cu dale sărite, clădiri cu fațade imperfecte, câte un geam spart sau mesaje de revoltă scrise pe ziduri (nu de mult fuseseră proteste în capitala columbiană), suflul viu al orașului, energia pe care o emană, efervescența și, în general, spiritul latin ce se simte peste tot pe noi ne-au cucerit și am ajuns să iubim Bogota, imperfectă cum e, dar vie și colorată. Iar locurile pe care le-am văzut nu fac decât să ne întărească părerea.

Graffiti art în Bogota
Locuri vizitate
În prima zi

Am făcut cunoștință cu orașul în pas de plimbare. Am plecat de pe Carrera Séptima în apropierea căreia eram cazați – o stradă pietonală și totodată una din principalele artere care ajunge până în centrul orașului. Dar ne-am abătut la un moment dat și ne-am îndreptat spre Parque de Los Periodistas care acum păstrează memoria scriitorului columbian Gabriel García Márquez. Parcul arată mai mult ca o piață urbană, cu al lui Templete del Libertador în centru și doar ceva spații verzi laterale pe care poposesc de obicei să pască lamele folosite în interes turistic prin oraș, pentru fotografiile turiștilor.

Instersecția dintre Carrera Séptima și Avenida Ciudad de Lima

De aici aveam de ales între a ne îndrepta spre La Candelaria – cartierul tradițional al Bogotei sau spre Monserrate – muntele la baza căruia se află orașul. O telecabină urcă din oraș până la bisericuța construită în vârful muntelui, la 3200 metri. Și pentru că am calculat că ar fi un traseu mai ușor, după noaptea petrecută în avion, ne-am hotărât să mergem pe Monserrate. Decizia nu a fost tocmai fericită pentru o zi de relaxare, așa cum ne-o doream noi, pentru că până la punctul de plecare a telecabinei se urcă destul de abrupt, iar cărucioarele noastre nu erau chiar ușor de împins. Avantajul este că dacă ai copii în cărucior nu mai stai la coadă (ceea ce nu era deloc de neglijat) și intri în fața tuturor. Dezavantajul era că și aici ne aștepta un rând lung de trepte pe care abia le-am urcat. Adevărul e că totul devine mai greu când sunt două cărucioare în loc de unul. Dar și mai frumos, cu doi copii 🙂

Și când, în sfârșit, am ajuns în vârf, presiunea și mai scăzută sau poate oboseala (sau poate amândouă) ne-au venit cu totul de hac, de abia mai reușeam să facem câțiva pași cât să admirăm panorama de jur împrejur și să intrăm în bisericuța de pe munte. Norocul era că tot acolo în vârf sunt și niște restaurante și terase drăguțe, așa că ne-am relaxat la un ceai cald și aromat (cel de coca e perfect legal aici), după care am coborât ușor-ușor înapoi în oraș și ne-am îndreptat spre cazare, unde am căzut într-un somn adânc la ora 18:00 :))) Asta înseamna ora 1:00 noaptea în România, așa că eram scuzați 🙂

Bogota vazută de sus
Monserrate – detalii
A doua zi

Odihniți și cu bateriile încărcate, am început ziua – eu cu un pahar cu felii de pepene roșu, dulce și zemos, cumpărat de la una din tarabele din stradă, iar părinții mei cu o cafea bună la Juan Valdez, un fel de Starbucks columbian, dar cu cafea de origine locală. Ayola s-a mulțumit cu veșnicul ei lăptic, dar deja o văd că abia așteaptă să încerce și altceva. Ai mei îmi tot zic că o să îmi mănânce și mâncarea mea, dacă o mai las mult în farfurie 🙂 Mai are puțin de așteptat totuși.

După ce cafeaua a fost gata, am pornit-o tot pe jos spre La Candelaria, primul cartier al Bogotei, de unde se consideră că a început de fapt orașul și care păstrează imaginea clădirilor coloniale spaniole cu balcoane din lemn, biserici impozante și străzi colorate de uriașe graffiti. Mai întâi am ajuns în Plaza de Bolívar cu a ei Catedral Primada de Colombia care este de fapt centrul Bogotei. Atmosfera aici era animată și efervescentă cu muzică cântând tare în stradă, comercianți ambulanți care încercau să vândă tot felul de lucruri handmade, miros dulceag de fructe exotice și un soare tot mai puternic ce strălucea pe cerul azuriu, printre nori ca de vată. Cred că atunci a fost momentul de crush cu Bogota, când am început să o iubim și să o simțim așa cum e ea, vie și fascinantă, zgomotoasă și încântătoare.

Plaza de Bolívar și Catedral Primada de Colombia

Tot de aici, urcând pe străduțele din spatele catedralei, intri în La Candelaria și începi să te pierzi printre clădirile cochete, în stil baroc și art deco, ce respiră istorie. Trecem pe lângă Teatrul Colon (da, are același nume ca și în Buenos Aires sau Montevideo, în amintirea lui Cristofor Columb, cel care a descoperit aceste locuri), ajungem la Santuario Nuestra Señora del Carmen, o biserică impresionantă prin grandoare și design, și întâlnim tramvaiul turistic ce străbate străduțele orașului vechi.

Teatrul Colon

Ne oprim apoi la Muzeo Botero, un loc ce deține opere de artă valoroase, de la tablouri pictate de Renoir, Monet sau Picasso până la sculpturi ale lui Dali. Dar numele muzeului este dat de cel care a și donat toate operele expuse aici și a oferit intrare liberă la muzeu: Fernando Botero, un pictor și sculptor columbian care s-a făcut remarcat prin modelele voluptoase pe care le reprezintă, fie că e vorba de oameni, fie de obiecte sau natură moartă. M-am amuzat teribil când am văzut calul cel gras, bananele dolofane sau pe Mona Lisa umflățică. Mai târziu, aveam să descoperim că sculpturile lui sunt expuse și în piața centrală din Medellin, locul unde artistul s-a născut.

De aici, ne-am îndreptat spre Plaza Chorro de Quevedo, punctul inițial unde se consideră ca fost fondată Bogota – o piață mică, cu o biserică și mai mică, o fântâniță, un fel de arcadă și mulți vânzători ambulanți sau artiști stradali, pe lângă grupurile de turiști ce ajung aici cu free walking tours. Imediat lângă e un restaurant cu mâncare bună bună de tot – El Gato Gris – în caz că ajungeți pe aici și vi se face foame. Iar de aici, pe Calle del Embudo cobori încet spre oraș (spun încet în primul rând pentru că e foarte îngustă și aglomerată, apoi pentru că piatra cubică nu îți permite să mergi prea repede și în al treilea rând pentru că nici nu vrei să te grăbești, ca să poți admira suficient uriașele graffiti-uri de pe clădirile ce o mărginesc) și lași în urmă La Candelaria cu ale ei străduțe înguste și colorate.

Calle del Embudo

Seara am coborât din apartamentul nostru ca să urcăm în Torre Colpatria, cea mai înaltă clădire din oraș în care poți urca până la etajul 50 unde este un terasament în aer liber cu vedere de jur împrejur. Iar de sus, orașul arată total diferit față de imaginea pe care ne-o lăsase colindându-i străzile. Ne-a plăcut. Orașul cu totul ne plăcuse. Fusese cea mai încărcată zi pe care am petrecut-o în Bogota.

Monserrate văzut noaptea de sus
Torre Colaptria – Bogota by night
A treia zi

Era duminică, așa că am avut ocazia să vedem cum se desfășoară Ciclovia în capitala columbiană. O inițiativă absolut minunată și extrem de inspirată, care își are originile chiar aici, în Columbia, chiar dacă pe parcurs a inspirat și alte țări sud-americane și nu numai. Concret, duminica și în sărbători zeci de străzi și artere importante ale orașului se închid traficului rutier până la orele 14:00, pentru a face loc bicicliștilor să iasă la plimbare; fie în familie, fie cu prietenii, pentru sport, pentru mișcare sau ca mijloc de transport, sute de biciclete rulează pe străzi prin tot orașul, de la străzile mici ale Candelariei la bulevardele mari ce duc spre aeroport.

Stradă închisă pentru Ciclovia

Doar autobuzele Trans Milenio, ce au oarecum regim de metrou, mai circulă pe benzile lor dedicate, așa că dacă nu ai bicicletă, aceasta este principala opțiune de deplasare. Cu un astfel de bus am fost și noi în Parcul Simon Bolivar, aflat în zona nouă a orașului, cu clădiri de birouri, multinaționale, bulevarde verzi și infrastructură modernă. Ne-am petrecut aici aproape toată ziua, ba pe la locurile de joacă, ba pe iarba verde de care ne era dor, ba în jurul lacului întins din mijlocul parcului (care are chiar și o plajă cu nisip într-o parte a sa). Eu m-am împrietenit și cu un băiețel columbian, în timp ce tati a socializat cu părinții lui, cât timp ne-am jucat noi.

Relaxare în Parcul Simon Bolivar

Iar când soarele era deja prea puternic, am părăsit parcul și ne-am întors în zona centrală, mai exact la Casa de Nariño, Președinția Republicii Columbiene. Știam noi că aici ar trebui să aibă loc la ora 14:00 schimbul de gardă și sigur mi-ar fi plăcut să îl văd. Din păcate, însă, ni s-a zis că în ziua respectivă nu se desfășoară, așa că am făcut doar un tur în jurul clădirii și am ajuns în Plaza De Bolivar. Poate voi veți fi mai norocoși.

Casa de Nariño, Președinția Republicii Columbiene
Casa de Nariño, Președinția Republicii Columbiene

Lăsarea serii ne-a găsit în Museo del Oro, aflat prin preajmă, în spatele Pieții Bolivar. Cum era și duminică, intrarea era liberă. Așa că am petrecut aici câteva ore bune, plimbându-ne pe cele trei etaje cu exponate din aur de pe vremea incașilor și a altor popoare pre-hispanice care foloseau metalul prețios în aproape toate ocupațiile lor – de la bijuterii, la măști, accesorii de înmormântare, în studiul cosmosului sau la efectuarea ritualurilor sacre ale șamanilor. Nu pot să mă laud că am avut răbdarea necesară pentru toate detaliile din muzeu, dar am încercat, pe cât posibil, să fac față curizității părinților și să îi las să vadă expoziția până la final. Mai ales că ei susțin că e un loc foarte interesant și merită văzut neapărat dacă ajungi în Bogota.

A patra zi

În ultima zi în capitală nu ne mai rămăseseră prea multe locuri de văzut, așa că am mers într-un cartier limitrof al Bogotei, cu regim exclusivist, despre care aflasem de la familia pe care o cunoscusem în parc. Usaquén e un cartier cu aspect modern, ce aduce puțin cu orașele europene, destul de diferit de stilul cu care ne obișnuise Bogota. Cu restaurante selecte, cafenele drăguțe, terase în stradă, clădiri de birouri înalte și bulevarde largi, cartierul rămâne totuși un loc liniștit, fără agitația din restul orașului. Ne-am plimbat și noi pe aici, ne-am oprit în parcul din centru, am mâncat o prăjitură cu muuultă ciocolată și apoi ne-am întors spre centru.

Parcul central din Usaquén
Noi în Usaquén 🙂

Am mers agale până în zona Ambasadei României și apoi către Parque El Virrey, un spațiu verde liniar, de-a lungul unul râușor ce îl străbate – un loc bine îngrijit și plăcut pentru plimbare, când nu ai nimic altceva de făcut.

În ziua următoare aveam să părăsim Bogota pentru restul sejurului, așa că ne-am întors mai devreme la cazare, unde ne-am pregătit bagajele pentru zborul intern spre Pereira, din regiunea Eje Cafetero.  

Ce ne-a mai plăcut în Bogota

·  Fructele exotice și gustările locale de pe stradă, o mulțime de culori și un amestec de arome care te atrag, te cuceresc și te amețesc. E imposibil să le faci față și parcă, unul din obiectivele turistului, odată ajuns în Bogota, este să încerce cât mai multe din preparatele locale și din fructele ciudate și necunoscute care cresc aici.

·  Trans Milenio, un sistem de autobuze foarte lungi, cu benzi dedicate, un fel de înlocuitor al metroului (care lipsește în Bogota), dar bine organizat, punctual, cu intrări speciale pentru cărucioare și niciodată exagerat de aglomerat. Dezavantajul este că nu acoperă toată suprafața orașului, așa că sunt rute pe unde încă mai circulă autobuze mici, vechi și supra aglomerate.

·  Empanadas la micul dejun, o delicatesă specifică Americii de Sud, aceste plăcințele umplute cu carne, brânză, legume sau tot felul de combinații sunt efectiv delicioase, așa că în Columbia am continuat obiceiul de a ne cumpăra empanadas la micul dejun, așa cum ne obișnuisem încă din Argentina.

·  Cafeaua de la Juan Valdez și sucul natural de mandarine, pentru că, se știe, cafeaua columbiană este printre cele mai bune din lume, iar lanțul de cafenele Juan Valdez folosește cafeaua locală în toate produsele lor. Cât timp mami și tati își savurau cafeaua, eu am încercat sucul natural de mandarine și, vă spun, e o nebunie! A devenit de departe preferatul meu, înlocuindu-l cu brio pe cel de portocale și mi-am propus deja să o rog acasă pe mami să stoarcă mandarine pentru suc 😊

·  Culorile orașului, un curcubeu de culori – pe străzi, pe clădiri, în graffiti, pe tarabele cu fructe, în hainele trecătorilor, în ornamentele pe care le poartă, peste tot e o frenezie de culoare care te amețește și te molipsește de optimism și voie bună.

Concluzia? Bogota ne-a surprins, ne-a plăcut, ne-a cucerit și ne-a deschis apetitul pentru ceea ce avea să ne mai ofere Columbia în restul zilelor petrecute aici. Și, mai ales, ne-a demontat impresia unei capitale nesigure și periculoase, așa cum continuă să ajungă un zvon vechi până la noi, în Europa.