Africa de Sud: o zi în safari cu copilul

Începem șirul poveștilor din periplul nostru african cu cel mai așteptat obiectiv, pe care ni-l planificasem încă dinainte de plecare: o vizită făcută animalelor sălbatice la ele acasă.

Multă lume se întreabă cât de sigur e să mergi cu copiii într-un astfel de traseu, dacă poți merge cu cei mici în safari și de la ce vârstă, dacă sunt mijloace de siguranță suplimentare pentru ei și cum se desfășoară mai exact o astfel de vizită.

Noi am tot verificat înainte să plecăm la drum și am observat că majoritatea locațiilor care organizează trasee de safari, pe lângă Cape Town, nu acceptă copii mici. Printre puținele locuri unde am putut merge și eu alături de părinți a fost Aquila Private game Reserve & Safaris.

1. Cum ajungem?

Așa că iată-ne într-o zi de final de noiembrie, dimineața devreme când nici nu se crăpase bine de ziuă, ieșind din Cape Town pe o ploaie măruntă și deasă (care pentru locuitorii regiunii e echivalentă cu o mană cerească în perioada asta), trecand peste munți încărcați de nori groși, parcurgând tunelul (parcă nesfârșit) ce strabate piscurile montane, șerpuind pe serpentine și ajungând după aproximativ două ore la destinația noastră. Undeva în mijlocul lui nicăieri, fără niciun fel de așezare în jur, într-un fel de semi-stepă cu vegetație pitică, era amplasat complexul ce avea să ne poarte în primul nostru safari.

Drumul către Aquila Safari Reserve

Ca un făcut, odată cu sosirea noastră a apărut și soarele, iar ploaia s-a oprit, așa că emoțiile noastre legate de o posibilă anulare a expediției, pe motiv de vreme rea, au dispărut și ele. Nu mică ne-a fost mirarea să vedem cum sosirea noastră a generat o adevărată mobilizare de forțe la intrarea în complex: în timp ce o doamnă venea să ne salute, sa ne întrebe numele de rezervare și alte detalii organizatorice, un domn nota migălos numărul mașinii noastre într-un formular; apoi formularul ne-a fost înmânat la semnat, în timp ce numărul mașinii era preluat într-un al doilea carnet, pentru memorare.

Intrarea la Aquila Safari Reserve

2. Cât costă?

În sfârșit, am reușit să trecem de porți și să oprim în parcarea generoasă a complexului, iar de acolo ne-am putut face o primă impresie: era încă ușor răcoare, așa că ne-am luat ceva haine lungi cu noi și ne-am îndreptat spre recepție. Aici se făcea „reglarea de conturi”:

  • Prețul unei excursii de o zi / persoană (variabil în funcție de perioadă): 1950 ZAR (~560 RON).
  • Copiii nu plătesc intrarea.
  • În bilet este inclus:
    • Micul dejun – bufet la sosire
    • Turul propriu-zis tip safari
    • Prânzul – bufet la întoarcere
    • Timp liber în cadrul complexului cu acces la loc de joacă interior și exterior, piscină, bar, terasă și alte facilități extra.
Receptia Aquila Safari Reserve

3. Cum a decurs safari?

Chiar dacă am ajuns cam la limită, am avut timp să îmbucăm câte ceva la micul dejun, ai mei au reușit să soarbă câteva guri de cafea și la orele 10 trecute fix eram prezenți în zona de plecare, unde mașinile speciale de hoinărit prin sălbăticie ne așteptau. 

Mașinile de safari așteptând turiștii

Recunosc că nu ne așteptam să găsim în complex atât de mulți vizitatori, așa că ne-am îmbarcat pe ultimele locuri dintr-o mașină ocupată de turiști ruși și în câteva minute am pornit spre necunoscut.

Eu, mai ales, eram foarte încântat că în sfârșit o să văd animalele despre care auzisem și vorbisem atât de mult, încă dinainte să plecăm în Africa. Dar și ai mei părinți păreau destul de nerăbdători să explorăm această lume nouă a animalelor în libertate, pe care nu avusesem ocazia să o vedem până atunci.

Imediat după pornire, ghidul nostru (care avea și rolul de șofer) s-a oprit să ne explice primele reguli pe care le impune o vizită în safari:

  • copiii nu au voie pe locurile de lângă ferestră (acestea fiind deschise) pentru motive de siguranță
  • este indicat ca pe fiecare rând să fie ocupate ambele locuri, pentru a putea fi de ajutor celui de lângă tine, în caz de nevoie
  • în preajma animalelor nu trebuie să țipăm, să le chemăm sau să la atingem, pentru că nu știm cum pot acționa
  • în unele situații pe care însoțitorii le cunosc, nu este posibil să ajungem foarte aproape de grupul de animale, deoarece pot acționa violent; este cazul leilor, care pot fi imprevizibili, și al familiei de rinoceri ce își apără puii născuți în urmă cu 11 luni și care, din această cauză, stau departe de mașinile cu turiști.
Ghidul nostru dând primele explicații

 Am început apoi să pătrundem tot mai adânc în sălbăticie. Primii care ni s-au arătat au fost doi elefanți prietenoși ce s-au apropiat să ne salute și au plecat apoi în căutare de crengi și fructe alături de un struț țanțoș. Au urmat o colonie întreagă de struți, un babuin ce ne observa interesat de pe un deal, un cuplu de girafe ce părea certat – domnul tocmai plecase de acasă, în timp ce doamna, bosumflată, își făcea de lucru cu un arbust pitic 😂 – o zebră ce ajunsese până în vârful unei coline și o mulțime de antilope sprintene ce alergau în toate direcțiile. 🐒🦓🦒

Elefant în  safari
Elefanți și struț
Doamna girafă în safari
Antilope la plimbare
Încântat de expediție

Am continuat cu leii ce leneveau la soare în spațiul lor special destinat (separați de restul animalelor prin garduri electrice pentru a nu le ataca și vâna), rinocerii, ce se izolaseră departe de traseul nostru, de cealaltă parte a unui iaz întins, pentru a își proteja puiul, bizoni, o specie de rinoceri albi și, la final, hipopotamii bălăcindu-se în ceea ce mai rămăsese dintr-un iaz care fusese cândva foarte întins. 🐘🦏🦁

Leii din safari
Familia de bizoni
Hipopotami la baie

Pe parcurs, le-am aflat și poveștile: Aquila Safari funcționează de fapt ca un centru de salvare și reabilitare a animalelor cu experiențe anterioare triste, iar majoritatea sunt aduse aici pentru a fi reintegrate în mediul natural, deoarece nu mai au capacitatea de a reveni vreodată în săbăticie (probabil acesta e și motivul pentru care copiii sunt bine primiți aici spre deosebire de alte safari unde animalele pot fi cu adevărat periculoase).

– cei cinci lei din rezervație au fost salvați din așa-zisa industrie „canned hunt”, unde urmau a fi vânați în spații închise pe post de trofee de vânătoare. Astfel simțurile le-au fost anihilate și ei sunt reînvățați acum să vâneze în natură, să își dezvolte simțurile de feline și să se descurce în libertate.

Leoaică din safari

– rinocerii sunt orfani și au fost crescuți în cadrul rezervației, ca și câțiva pui de antilopă ai căror părinți au murit când erau mici.

Rinoceri din safari

– cei doi elefanți masculi de 28 de ani sunt prea tineri, așa că încă sunt pregătiți pentru „prima întâlnire” care le va fi aranjată atunci când vor mai crește.

Elefanții din safari

Întregul traseu a durat în jur de 2 ore jumătate, timp în care am parcurs cu mașina de teren kilometri întregi de savană, am urmărit animale, am făcut poze peste poze, am lăsat entuziasmul să-și facă de cap, dar am simțit și intensitatea vântului crescând din ce în ce mai mult, temperatura scăzând și noi am resimțit frigul tot mai puternic, până la piele, în ciuda hăinuțelor pe care le tot adăugam pe noi. Într-un final, m-am cuibărit în hanoracul generos al tatei și, sfârșit de încântare și oboseală, am adormit acolo unde era cald și bine, fără să mai pot zări familiie de rino și hipo, ultimii pe listă înainte de revenirea în campus. 😴

Vedere spre safari din mașină

4. Impresii personale

După o masă copioasă de prânz, cu multe varietăți atât locale cât și internaționale (puiul portughez a fost de-li-cios!), aveam bateriile încărcate pentru o rundă sănătoasă de distracție la locul de joacă din campus. Iar înainte de întoarcerea în oraș, am făcut și lista impresiilor noastre sincere pe care această experiență ni le-a lăsat:

  • În mare parte, întreaga zi petrecută la Aquila a fost foarte bine organizată, cu un program clar, bine stabilit, structurat și ușor de urmat. Dacă ar fi să facem totuși o obiecție, aceasta ar fi legată de pregătirea prealabilă a vizitatorilor pentru condițiile meteorologice din timpul safari-ului. Cu siguranță vântul puternic și rece pe care l-am suportat noi pe parcursul turului cu mașina e un aspect frecvent întâlnit aici, dar noi am realizat prea târziu că în câmp deschis și într-o mașină de teren, cu ferestre deschise pe toate părțile, e mult mai răcoare decât în parcarea complexului bătută de soare. Ca turul să ne fi fost și  mai plăcut, n-ar fi fost rău dacă în mașină ar fi existat un număr suficient de pături la care să putem apela la nevoie (erau două, dar au fost imediat acaparate de turiștii ruși cu care călătoream) sau dacă măcar în mailul de confirmare a rezervării, organizatorii ar fi adăugat o notă de atenționare cu privire la schimbările vremii și echiparea corespunzătoare.
În hanorac la tati 🙂
  • Apoi, ceva ce ne-a mirat, recunosc, a fost să vedem că safari-ul nostru este totuși o zonă închisă. E adevărat că spațiul e extrem de generos și cuprinde coline, lacuri și câmpie, însă animalele din safari trăiesc totuși într-un spațiu controlat și sunt supravegheate de oameni (nu neapărat în sensul negativ, ci ca suport și ajutor de reintegrare în mediul natural, dar tot o formă de control este). Nu știu dacă așa se întâmplă în toate safari-urile, dar noi ne așteptam la ceva puțin mai diferit: să colindăm cu mașina printr-o zonă total liberă, dar frecventată de diverse tipuri de animale ce trăiesc complet în libertate și se ghidează după legile naturii.
Vedere generală din mașină
  • Un alt aspect ce ne-a surprins a fost vegetația destul de sărăcăcioasă, comparativ cu ce mai văzusem noi prin filme și pe la Animal Planet 🙂 Iarba înaltă de savană și copacii umbroși cu coroane în formă de umbrelă, la care ne așteptam noi, erau înlocuiți aici cu arbuști pitici, tufe uscate și un sol gălbui, uscat, un fel de semi-stepă nu foarte ofertantă nici ca peisaj, nici ca sursă de hrană.
Peisaj de semi-stepă în safari
  • Ca în toată regiunea Cape Town, și aici seceta e o problemă reală cu care se confruntă atât oamenii cât și animalele. La un moment dat, ghidul nostru s-a oprit pe locul unui fost iaz, secat acum, unde animalele obișnuiau să vină să își ia aportul de sodiu, bând apa sărată a lacului. Acum, de când apa a secat, acestea își continuă rutina, dar vin să lingă solul, încă sărat, rămas pe fundul fostului lac.
Lac secat în safari
  • Despre condițiile de primire, trebuie să vă mai spun că mâncarea a fost diversă și delicioasă (sau turul printre animale ne-a dat o foame de lup), așa că noi am savurat-o din plin, de la antreuri și meniurile calde, până la desertul spumos, fructat, bogat în ciocolată și fiecare cum și-l mai dorea.
Curtea complexului Aquila
  • Și nici locul de joacă sau facilitățile din complex nu au lăsat de dorit, căci nu de multe ori am avut ocazia să mă distrez într-un loc mai bine echipat, cu activități mai diverse, împărțite pe categorii de vârstă, de la bebeluși, până la cei mai mari dintre noi. Și cât timp eu mă pierdeam printre tobogane, puzzle-uri, cărți cu animale, biciclete și piese de șah uriașe, ai mei ar fi avut tot timpul din lume pentru o baie (cel puțin de soare) pe șezlongurile de lângă piscina cu vedere spre munți 😍
Locul de joacă exterior din complex
Activități disponibile în interiorul locului de joacă

Concluziile noastre? E păcat să mergi în Africa fără să ajungi într-un safari, așa că, în contextul acesta, Aquila Safari a fost pentru noi alegerea potrivită la acest moment, în ciuda câtorva aspecte mai puțin așteptate.

Ne-am promis, însă, să nu ne oprim aici și să mergem și în alte safari atunci când voi mai crește; doar astfel vom avea o imagine mai detaliată și ne vom putea crea o impresie cât mai completă despre ce presupune această formă de turism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *