A mai trecut un an… mulțumim, 2019! Bun venit, 2020!

Cuprins

Suntem la cel de-al patrulea final de an aici pe blog, și totodată al patrulea final de an pe care eu îl petrec alături de părinții mei, de când am venit pe lume. 2019, un an care a fost bun cu noi, în care am învățat multe lucruri noi, am crescut mai mare și am ajuns prin noi locuri din această lume.

Surpriza cea mai mare este, însă, faptul că în 2019 ni s-a alăturat o nouă membră „echipei”. Una micuță, dulce, cu ochi maaari albaaaștri și veselă nevoie mare. Ea e motivul pentru care mulțumim în primul rând anului ce se încheie – surioara mea mai mică, Ayola.

***

Încă de la prima călătorie din 2019, la Roma, în Italia, a fost prezentă alături de noi, în burtica mamei, și a continuat să ne însoțească în Uruguay și Argentina în februarie, în Iordania de ziua mea în aprilie, într-un road trip în Elveția și Lichtenstein de Paște și apoi în Portugalia de 1 mai, iar când era deja mare în burtică – în Georgia și în Armenia pe timpul verii. Odată cu ele, am mai ajuns pasager în Olanda la Amsterdam, la Evian în Franța și la Chișinau în Republica Moldova. Dar abia acum, la finalul anului, am plecat cu adevărat împreună toți patru pentru prima oară cu avionul, până în Egipt.

Au fost țări frumoase pe care le-am văzut, de pe 4 continente diferite, iar eu am ajuns să număr 35 de țări vizitate până la finalul acestui an. Țări de care ne-am bucurat împreună și unde am descoperit noi minuni ale naturii dar și lucruri impresionante construite de oameni, despre care vom putea povesti mult și bine. Cu atât mai mult cu cât eu am început să înțeleg și să îmi amintesc mai multe din plecările noastre și am deja preferințe pentru o destinație sau alta.

***

În tot acest timp, am povestit pe blog despre vrute și nevrute, despre locuri și țări noi, despre destinații potrivite pentru copii, despre obiective care mi-au plăcut mie mult de tot și despre jurnalele noastre de călătorie cu traseele zilnice din fiecare destinație – un tip nou de articol, pe care vrem să îl continuăm și în anul următor.

Că v-a plăcut sau nu ne spun cifrele care de la începutul anului 2019 au tot crescut, până am ajuns la peste 5000 de prieteni pe Facebook și la zeci de mii de vizitatori pe blog. Vă mulțumim și ne bucurăm că sunteți aici, sperăm să vă păstrăm și în continuare alături de noi și să ne trageți de mânecă ori de câte ori este nevoie!

***

Pentru anul ce vine, ne dorim să fim sănătoși în primul rând, să călătorim în locuri noi și interesante în noua formulă, fără surprize neplăcute, iar pe voi să vă păstrăm alături cu articole, sugestii și idei interesante pe blog, să ne îmbunătățim munca cu sfaturile pe care le primim cu drag din partea voastră și să ajungem la și mai mulți cititori interesați de excursii, de destinațiile pe unde noi am ajuns și, în general, de plecările împreună cu cei mici.

Împreună putem să creștem această comunitate frumoasă a pasionaților de călătorii de toate vârstele, așa că, dacă v-au plăcut până acum plimbările noastre, vă rugăm să ne urmăriți și să ne distribuiți și în 2020, atât aici pe blog cât și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/parinticalatori/ sau pe Instagram, căci punem poze frumoase din locurile pe unde ajungem: https://www.instagram.com/parinti_calatori/.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și vă dorim un an bun, frumos și darnic, cu zile pline de noi descoperiri și drumuri care să vă poarte spre locuri dragi și interesante! 

Vă îmbrățișez pe toți,

Albert

Credit foto copertă și portrete: FotoCoseri – servicii foto-video

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!