7 locuri de vizitat în Stockholm cu copiii

Anul ăsta tati a primit cadou un city break la Stockholm. Și cum nu aveam să-l lăsăm singur, eu și mami ne-am împachetat frumos și ne-am așezat lângă bagaje, doar-doar ne va lua și pe noi cu el. Evident, nu a reușit să reziste mutrișoarelor mele, așa că am plecat cu toții spre capitala Suediei.

Puțin stresați de ceea ce avea să ne rezerve noul loc, ne-am descrețit imediat frunțile când am început să îl cunoaștem. Așa am descoperit un oraș cu atât de multe posibilități de petrecere a timpului liber, încât un singur weekend nu a fost suficient pentru toate lucrurile pe care am fi vrut să le facem. Ne-a plăcut atât de mult, încât ne-am promis că ne vom mai întoarce (neapărat tot într-o zi de vară), dar până data viitoare am încropit o listă cu câteva locuri preferate de mine și, zic eu, perfecte pentru copii:

  • Parcul Tantolunden este una din cele mai mari zone verzi ale orașului. Am văzut aici localnici și turiști de toate vârstele practicând un sport mai puțin cunoscut la noi: golf cu discuri. Terenul este special amenajat pentru acest tip de activități, iar doritorii sunt numeroși. Așa că, ce ar fi să învățăm și noi un sport nou, ușor de practicat cam peste tot?
Grădinile din jurul parcului, cu căsuțe în miniatură
Teren amenajat pentru Golf cu discuri
  • Plaja și minigrădinile Tantogårdens e unul din cele mai populate locuri de agrement ale capitalei suedeze. Am descoperit aici alt fel de oameni decât clasicii suedezi despre care se știe că sunt laconici și fără prea mult chef de conversație (chiar unii din ghizii noștri ne-au spus că aici noțiunea de small talk are o cu totul altă nuanță). Ei, aceste locuri emană energie, bună dispoziție și relaxare în fiecare colț al lor. Oamenii stau seara după muncă la picnic, își întind pătura, umbreluța, scăunelele sau fileul de tenis, discută, ascultă muzică, se întâlnesc în familie sau pur și simplu se relaxează. Sunt locuri amenajate pentru mini-golf, skateboard, tenis sau spații de joacă pentru copii. Alături, se stă la soare pe băncile de la marginea apei, în timp ce copiii se joacă pe pontonul de lemn sau înoată în apele liniștite ale golfului. Mai în spate, un lanț de minicăsuțe, cu grădini înțesate de flori și de verdeață, ascund mese în familie, luate în aer liber, departe de ochii curioșilor. Senzația pe care aceste locuri ne-o lasă e cea a bucuriei de viață, în care stresul nu își găsește locul și în care cultura fericirii zilnice, venită din lucruri mărunte, e ceea ce primează pentru locuitorii de aici.
Tantogårdens – spațiu de recreere
Plaja și golful de lângă Tantogårdens
  • Palatul Regal se încadrează într-un alt registru, dar spectacolul oferit de parada militară la schimbarea gărzii, în fiecare zi la ora 12, e o încântare ce nu poate fi ratată nici de copii, nici de cei mai mari. În primul rând, trebuie știut că sunt mulți oameni curioși să vadă spectacolul, așa că, dacă vreți să nu ratați nimic, trebuie să veniți din timp în fața palatului să prindeți un loc bun. Nu vă pierdeți răbdarea dacă pare că nimic nu se petrece încă, la 12 fix. E ora la care parada pornește în defilare pe străzi, traversând podul spre insulă și înconjurând palatul. Abia după vreun sfert de oră vor ajunge la locul de schimbare a gărzii, iar reprezentația va dura ceva mai bine de jumătate de oră. Entuziasmul copiilor la vederea gărzii regale – costumele, instrumentele, imnurile, onorurile și oficialitățile pe care evenimentul le presupune – este garantat, așa că nu ezitați să veniți aici, când veți vizita Stockholm, cu atât mai mult cu cât este și gratuit.
Parada militară trecând prin oraș
Pregătiri pentru schimbarea gărzii la Palatul Regal
Spectacol la schimbarea gărzii regale, în fața Palatului Regal
  • Gamla Stan (Centrul vechi) este insula pe care se află, de altfel, și Palatul Regal, alături de celelalte clădiri ale vechiului oraș, un loc ce păstrează încă mult farmec și adună mulțimi de turiști pe străzile pietruite. Ne-am pierdut și noi pe ele o zi întreagă, hoinărind ba spre obiective cunoscute, ba la întâmplare, cuceriți de frumusețea clădirilor vechi. De la Catedrala orașului, cu istoria regală și poveștile ei străvechi (chiar și una cu fantome, dacă puteți crede!), la stânca de pe vremea vikingilor construită în temelia casei unui negustor, treci pe lângă zeci de restaurante în stradă, spre Piața Centrală a orașului a cărei tristă istorie puțini o știu; străduțele din Gamla Stan sunt pentru copii un labirint în mărime naturală, ce urcă și coboară printre clădiri cu fațade pictate în tonuri gălbui, păstrând vie istoria orașului. Și ce ați zice și de o vizită la cea mai mică statuie publică de lume, Baiatul privind spre lună, în cocheta curte interioară a unor clădiri de aici?
Piața centrală din Centrul Vechi, cu clădirile simbol din Stockholm

Cea mai mică statuie publică din lume: Băiatul privind la lună
  • City Hall (Pimaria Orașului) e bine cunoscută printre turiști pentru măreția clădirii, vederea superbă dată de amplasarea pe malul mării și turnul înalt din care poate fi văzut tot orașul, dacă te încumeți să urci sutele de trepte ce duc până în vârf. Eu, însă, mă opresc astăzi la locul ce m-a încântat pe mine cel mai mult când am am ajuns aici: grădina verde din fața clădirii, cu vedere spre mare –  un imens loc de joacă pe iarbă pentru pitici, cu fântâni arteziene, alei pavate și o vedere încântătoare spre oraș.
Primăria Orașului – vedere de peste pod

Curtea interioară a primăriei orașului
Vedere exterioară a Primăriei Orașului… și eu, la joacă 🙂
Vedere către oraș de pe esplanada Primăriei
Primăria din Stockholm – vedere de pe pod
  • Muzeul Vasa e un alt obiectiv turistic extrem de cunoscut în capitala suedeză. Istoria vasului uriaș ce s-a scufundat imediat ce a ieșit în larg, a stat 333 de ani sub apă și totuși a rămas intact în proporție de 95% fascinează toți vizitatorii ce trec pragului muzeului care îi poartă numele. Șase niveluri permit explorarea vasului în cele mai mici detalii și îi spun povestea, privită din diferite unghiuri. Eu tre’ să mărturisesc că atmosfera semi-obscură și ușor umedă, necesară pentru păstrarea vasului, l-a adus pe Moș Ene pe la gene mele și somnul m-a furat puțin, cât ne-am plimbat prin muzeu. Regret, însă, că am ratat distracția de la ultimul etaj, unde un colț cu activități interactive permit celor cu chef de joacă să intre în pielea marinarilor. Aici își pot exersa abilitățile de navigare și pot încerca să rezolve câteva situații cu care marinarii se întâlnesc frecvent 😊
Muzeul Vasa – vedere exterioară
Corabia Vasa – vedere de ansamblu
Sculpturile de pe vas sunt dedicate regelui Gustav II Adolphus, văzut ca un ostaș al divinității

Locul de joacă și de exersare a abilităților marinărești
  • Skansen rămâne totuși bomboana de pe tort în materie de activități pentru cei mici în Stockholm. Numit și cel mai vechi muzeu în aer liber din lume, pe colina insulei Djurgården am descoperit un amalgam de obiective care de care mai atractive pentru mine și alți copii din jur. Grădină zoo cu animale nordice (reni, elani, foci, morse, linxul, ursul brun și zeci de alte animale ce trăiesc în spații largi, amenajate ca în mediul lor natural), muzeul satului cu case, magazine, patiserii și ateliere suedeze ca odinioară, acvariul, zone de joacă sau de picnic, parc de distracții, funicularul ce te poartă până în vârful dealului și priveliștea către oraș ne-au făcut să rămânem aici o zi întreagă (și tot parcă ar mai fi rămas câte ceva de descoperit!). Cert e că eu nu am stat o secundă, m-am distrat de minune și am descoperit zeci de lucruri interesante și captivante deopotrivă.

    Intrarea în muzeul în aer liber Skansen
Vedere din interiorul parcului și restaurante
Carusel în Skansen
Muzeul satului tradițional suedez

La pas prin Muzeul Satului
Car tradițional
Vedere din vârful colinei parcului Skansen
Moment de odihnă 🙂
Vârful colinei din Skansen
Spre grădina zoo cu animale nordice
Reni la umbră
Fascinat de animăluțe
Am obosit! Moment perfect pentru foto 🙂
Biserică tradițională din lemn

Aceasta e lista pe care noi o propunem pentru un scurt sejur în Stockholm, dar cu siguranță capitala suedeză oferă multe alte locuri ce merită descoperite, dacă petreceți acolo mai mult timp decât am stat noi.

Voi ce alte locuri frumoase din Stockholm ați vizitat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *