10 cărți despre Crăciun pentru micii călători

Cuprins

Suntem în mijloc de decembrie, luna aceea magică din an când toată lumea se gândește la bradul împodobit, la cadouri și la sărbători. De cele mai multe ori, această perioadă nu prea ne prinde pe drumuri, căci preferăm să o petrecem alături de cei dragi, în familie. Gândul ne mai zboară însă, în diverse colțuri ale lumii, pe unde am fost sau unde ne-am dori să ajungem, așa că ne-am gândit ca în acest an să cerem Moșului cărți despre Crăciun care îmbină spiritul sărbătorii cu descoperirea lumii. Și, ca să îi fie mai ușor, îl ajutăm noi cu lista.

O lăsăm aici, poate aveți și voi un Moș care caută idei pentru micii călători.

Crăciunul în lume, Lesley Sims – Editura Didactica Publishing House

Începem în forță cu una din cele zece cărți despre Crăciun unde se povestește despre cum este petrecută această sărbătoare în întreaga lume, de la podoabele folosite la cadourile dăruite și felurile de mâncare ce se pregătesc. Așa aflăm despre târgurile de Crăciun din Germania sau despre primul brad de Crăciun care a fost împodobit în Europa de Est, agățat de tavan cu vârful în jos, despre uriașul brad împodobit în fața Casei Albe sau cel din Londra, dăruit în fiecare an de către Norvegia. Cât despre cadouri, dacă noi îl așteptăm pe Moș Crăciun, în Italia cea care împarte cadouri este Befana, iar în Suedia – Tomte. Obiceiurile sunt atât de diverse și de frumoase peste tot în lume, că ți-e mai mare dragul să afli despre ele și să călătorești cu gândul răsfoind paginile cărții.

Povești La gura sobei, Caitlin Matthews, Helen Cann – Editura Vellant

Este o carte nu doar despre Crăciun, ci despre întreaga iarnă. Am pus-o pe listă pentru că în interiorul ei se găsesc povești din culturi celtice, germanice sau slave, din țări precum Rusia, Canada, Cehia, Scoția sau Austria. Răsfoindu-i paginile sărbătorim prin povești cele mai frumoase momente ale lunilor de iarnă.

Cartea de Crăciun, Selma Lagerlöf – Editura Humanitas

O carte inspirată de poveștile pe care și autoarea le-a auzit în copilăria sa, pornind de la istorisiri din viața oamenilor simpli din zonele nordice, până la tradiții din Orient, dar și legende cu temă religioasă despre nașterea lui Iisus, fuga în Egipt sau viața în Nazaret.

Crăciunul în lume, Colecția „Copiii creează cărți” – Editura Aramis

Nu tocmai o carte clasică, ci una interactivă, în care chiar cei mici sunt autorii. Ei vor putea construi opt cărticele diferite ce prezintă Crăciunul în diferite locuri ale lumii, colorând, decupând și aranjând paginile, apoi prinzându-le cu ață ca să obțină adevărate cărți pline de informații prețioase.

Moș Crăciun, Mauri Kunnas – Editura Cartea Copiilor

O carte efectiv DE-LI-CIOA-SĂ, căreia i-am dedicat de curând un articol separat, pentru că de mult nu ne-a mai plăcut o carte așa tare. Este o poveste despre satul lui Moș Crăciun, aflat într-una din țările nordice, la poalele muntelui Korvatunturi. Întâmplările care au loc aici și viața de zi cu zi a Moșului, dar și a spirdușilor săi, sunt descrise cu atât de mult umor, dar și atât de multă autenticitate, încât nu poți să nu bagi mâna în foc că sunt fapte reale, oricât de sceptic ai fi.

Crăciunul prin alte colțuri ale lumii, Pavla Hanackova – Editura Paralela 45

Această carte își propune să te pregătească să sărbătorești Craciunul oriunde ai ajunge. Pentru că îți povestește pe fiecare pagină ce se întâmplă în această perioadă în fiecare din țările: Spania, Germania, Mexic, SUA, Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Grecia, Etiopia, Italia, Israel, Rusia, Venezuela, Finlanda sau Franța. E o carte completă, bine documentată și completată de imagini specifice pentru fiecare locație, un must-have de Crăciun pentru micii pasionați de calatorii.

Enciclopedia Crăciunului, Gerry Bowler – Editura Nemira

O carte completă despre ceea ce înseamnă Craciunul, făcând ocolul Pământului și adunând obiceiuri atât de diverse din diferite țări – Germania, Anglia, Franța, Italia, Mexic – locuri unde această Sărbătoare are o mare însemnătate. Imaginația oamenilor a creat diverse moduri de a sărbători Nașterea Domnului, care de care mai originale și mai interesante. Informațiile din carte sunt bine documentate, menționând reviste, filme, cărți sau cântece care amintesc de magia Crăciunului, împreună cu imaginile semnificative. O carte cât o lume întreagă, perfectă pentru răsfoit sub brad, cu gândul colindând prin toată lumea.

Expresul Polar, Chris Van Allsburg – Editura Arthur

O carte-capodoperă, devenită un simbol al Crăciunului, vorbește despre un băiețel care se îndoiește de existența lui Moș Crăciun. Așa că acesta are surpriza să vadă trecând un tren chiar pe sub fereastra lui și care îl va purta, pe el și pe alți copii la fel de sceptici, într-o călătorie la Polul Nord, până la casa lui Moș Crăciun. Noi tocmai ce am văzut filmul creat după carte, dar abia aștept și să o citim!

Uite, Madiken, ninge!, Astrid Lindgren – Editura Cartea Copiilor

Este o altă carte despre care am mai povestit într-un articol distinct, ce ne poartă de această dată pe tărâmurile Suediei, într-un sătuc tradițional unde o fetiță se pregătește de sărbătorile de iarnă, împreună cu sora sa. În căutarea cadourilor, ea se îndepărtează de mătușa sa și ajunge să iasă din sat, să intre într-o pădure și să se piardă în noianele de zăpadă. O poveste ca o lecție de viață, numai bună de citit copiilor iarna.

Scrisori din Laponia, Victoria Pătrașcu – Editura Univers

Ultima noastră recomandare vorbește despre grija pentru planetă și despre efectele încălzirii globale. Din cauza acesteia din urmă, iarna nu mai poate să ajungă și, odată cu ea, nici Moș Crăciun. Dar spiridușii Moșului, cu ajutorul oamenilor, reușesc să rezolve situația și să salveze iarna. O lecție atât de importantă pentru cei mici despre sănătatea planetei noastre, prezentată printr-o poveste cu lipici în atmosferă de sărbătoare.

Suntem convinși că v-am făcut curioși cu toate aceste titluri interesante ale celor 10 cărți despre Crăciun, așa că vă lăsăm să dați o mână de ajutor Moșului pentru cadourile de sub brad, sigur aveți de unde alege. Iar noi… fugim la citit!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!